36 de cadre didactice au fost prinse COPIIND la examenul de titularizare, iar 2.972 s-au retras din concurs, după ce au văzut subiectele

Nivelul învățământului românesc e determinat nu doar de notele elevilor de la examenul de Capacitate sau de numărul celor care au promovat bacul, ci, mai ales, de calitatea cadrelor didactice și de modul în care acestea sunt titularizate pe posturi.
La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, desfășurată miercuri în 88 de centre de examen, s-au prezentat 23.815 candidați (86,37%) din cei 27.572 de candidați care au obținut dreptul de a participa, informează Ministerul Educației Naționale (MEN).
12,48% (2.972) dintre candidați s-au retras din motive personale sau medicale, iar 36 de candidați au fost eliminați din examen. „Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizați pe posturi didactice/catedre în anul școlar 2017-2018”, anunță MEN.
Din promoția de absolvenți ai anului 2017, au fost prezenți 3.251 de candidați, adică 83,29% din cei 3.903 care s-au calificat pentru a susține proba.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 18 iulie, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se înregistrează la sediile inspectoratelor școlare județene în zilele de 18 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 19 iulie, până la ora 15:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul dedicat în data de 25 iulie.
Repartizarea candidaților pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în ședințe publice organizate de inspectoratele școlare în data de 26 iulie.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială în profilul postului.
Pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunea 2017, au fost publicate 4.930 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, respectiv 58.486 pentru angajare pe perioadă determinată. Reamintim, sunt doar 27.572 de candidați...
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Meditația Mindfulness s-a mutat de la Cioloș la Casa cu Rost a lui Târziu de la AUR. Pericole majore: O adeptă a lui Guru Malkani PREDĂ TEHNICI YOGHINE COPIILOR FĂRĂ INFORMAREA CORECTĂ A PĂRINȚILOR

Se înmulțesc solomoneii. Gelu Vișan reclamă: Slujba Religioasă Interzisă la Universitatea Ovidius din Constanța. La ordinul rectorului plagiator și neomarxist Dan-Marcel Iliescu nici măcar Teologia nu a putut beneficia de binecuvântarea Înaltului Teodosie

Peste 40.000 de canadieni au semnat o petiție în apărarea drepturilor parentale și pentru „protejarea copiilor în școli de ideologia woke, de sexualizare și de propaganda LGBT”

În sfârșit o veste bună din Marea Britanie: Ministerul Educației interzice telefoanele mobile în sălile de clasă

Alianța Părinților din România: Nu semnați ”Contractul Educațional”!

De la Securitate și CNSAS Mircea Kivu toarnă acum la CNCD: Facultatea de Teologie Ortodoxă ar discrimina... comuniștii
Recomandările noastre

Contraofensiva – Sigură și Eficientă ca Vaccinul

Meditația Mindfulness s-a mutat de la Cioloș la Casa cu Rost a lui Târziu de la AUR. Pericole majore: O adeptă a lui Guru Malkani PREDĂ TEHNICI YOGHINE COPIILOR FĂRĂ INFORMAREA CORECTĂ A PĂRINȚILOR

Adevărul despre bebelușii avortați și vaccinuri, de la ROR la PFIZER. Două VIDEO TRADUSE ÎN ROMÂNĂ pe adresa Patriarhiei Române - Pfizer: ”Ne-am străduit cât de mult am putut să nu menționăm liniile celulare fetale”

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)