1.Oratorii

La începutul acestui an, a ținut prima pagină a știrilor din zona educației informația potrivit căreia trei colegii din Brașov au impus prin regulamentele de ordine interioară o medie minimă, 8, pentru elevii de gimnaziu. În caz contrar părintele este obligat să-și transfere copilul la altă școală.

Pe marginea subiectului s-au exprimat, printre alții, dl. Mircea Miclea, fost ministru al educației, care nu a fost de acord cu această segregare timpurie a elevilor „în funcție de nivelul de supradotare”. Totodată, acesta considera că „e neetic să excluzi copiii din aceste clase deoarece nu au reușit să obțină media 8. Ritmul de evoluție psihologică și cognitivă a copiilor la această vârstă este foarte idiosincratic, este foarte personalizat. Copii care au fost buni până în clasa a VI-a, de exemplu, pot să stagneze. Invers, copii care au fost cu note mai slabe până în clasa a VI-a pot să explodeze(i)”.

De asemenea, dl. Mircea Miclea susținea, prin prisma psihologului, că este nedreaptă față de copil această excludere și ”pentru că prin excludere îl dezavantajezi de toată rețeaua psihosocială pe care el și-a construit-o de-a lungul anilor. Deci pierderea pe care tu i-o produci nu este numai cognitivă, ci este socio-emoțională și aceasta este mult mai importantă decât cea cognitivă”.

Coordonator al lotului național de olimpici la Matematică, profesor la Universitatea Politehnica București și el însuși medaliat cu argint la Olimpiadele Internaționale de Matematică din 1970 și 1971, profesorul Radu Gologan a avut o poziție mai nuanțată: „(...) ideea mea e ca aceste clase să existe la liceu. Noi am crescut în ceea ce se numea clasă specială și exista în fiecare județ. În clasa mea de la Șaguna eram 26 de elevi, care ne pregăteam la diverse obiecte în mod special, Română, Fizică, Matematică, Chimie, Biologie, aveam profesori de excepție care făceau o treabă suplimentară cu noi și toți colegii mei au ajuns intelectuali de vârf. De asta susțin că ar fi bine ca în fiecare județ sau liceu să existe o clasă în care să se adune copiii care vor o pregătire excepțională. Pentru că învață mult mai bine, nu neapărat de la profesori, dar și între ei. Concurența îi face să fie foarte buni”.

Așa cum se poate observa din pozițiile exprimate mai sus, în publicațiile de specialitate dezbaterea s-a axat pe oportunitatea segregării elevilor cu performanțe școlare deosebite încă din anii de gimnaziu. 

În presa mainstream, balerinii noștri, cum se exprima genial părintele Constantin Sturzu(ii) , au transformat tema de dezbatere în nici mai mult nici mai puțin decât discriminarea ”nealbilor”! Mi-a atras atenția un articol din Adevărul semnat de un anume Emanuel Beteringhe(iii), absolvent al Departamentului de Educație de la King"s College London, potrivit propriei descrieri, din cel puțin două motive:
 
1. Articolul din Adevărul se centrează pe o temă dragă progresiștilor: impunerea unei medii minime, respectiv 8, la cele trei colegii din Brașov este menită a ține la distanță copiii din familii fără posibilități materiale, așadar este o expresie a discriminării sociale.

Argumentele sunt cele pe care deja le cunoaștem din propaganda zilnică: copiii din familii sărace și care-și ajută părinții în gospodărie vor avea rezultate la învățătură mai slabe, ”părinții (în special cei cu resurse financiare, „conexiuni", educație, timp), se străduiesc, să-și plaseze copii în „școlile bune", pe căi mai mult sau mai puțin etice”, sistemul este desenat astfel încât să le permită școlilor considerate bune să recruteze în majoritate copii din familii înstarite și/sau educate, școala publică, cea care ar trebui să fie pentru toți copiii, permite ca ”cei care nu reușesc să „performeze" în complicitatea toxică  dintre „școală bună" și „părinți cu bani" ar trebui „ajutați" să se mute la altă școală”, etc. etc.

Dacă ne aplecăm cu acribie asupra fenomenelor, presupozițiile menționate mai sus pot fi ușor spulberate. 
Astfel, vom constata că starea materială a majorității copiilor de vârstă școlară din România de azi este mult superioară, în termeni reali, stării materiale a copiilor din trecut. Mă îndoiesc că cei din generația mea, care creșteau cu cheia de gât, beneficiau de meditații și atenție specială, beneficiau de hrană mai bună decât cei de azi sau de vaste biblioteci acasă. Situația materială este doar un factor printre mulți alții care influențează performanța școlară. 

Trăsăturile afectiv-motivaționale și volitiv-caracteriale ale elevului, gradul de organizare a personalității acestuia vin pe un anume bagaj genetic și sub influența mediului, cel mai important fiind cel familial, evident. Ar fi o naivitate să credem că preluăm de la părinți doar culoarea pielii și a ochilor. Dacă părinții sunt educați contează enorm dar nu doar în sensul în care vor asigura o mai bună educație copiilor, așa cum pretind marxiștii ci prin faptul că le vor transmite un întreg bagaj mental care le va asigura alte deprinderi și accesul la cunoaștere. Toate aceste procese au loc de la concepere până în primii ani de viață, fără nici o legătură cu școala. Este demonstrat științific(iv) că un copil instituționalizat în primii doi de viață nu va putea recupera niciodată handicapul lipsei părinților. Sigur, diferențele apar și atunci când prezența părinților este slabă sau atunci când bagajul mental transmis de aceștia nu este propice performanței școlare mai târziu.

Starea materială este, în opinia mea, de cele mai multe ori nesemnificativă fiindcă nu mai suntem în epoca lui Niculae Moromete când părintele sărac te scotea din școală la 10 ani. Chiar și atunci copilul capabil beneficia de burse de studiu care-i permiteau deseori instrucția.  

Nu ne putem ascunde mereu eșecurile în spatele ”sărăciei”, care este de cele mai multe ori efect și nu cauză a eșecurilor. O bună parte din marile valori culturale și științifice românești s-au născut în familii numeroase de țărani. Au strâns din dinți și au realizat performanță, ajutați de un sistem de învățământ excepțional. Cine nu a putut face față competiției și-a găsit menirea în viața de zi cu zi. Atunci România avea nevoie și de țărani care să are câmpul, și de cazangii, și de comercianți, și de soldați sau de mecanici. Nu era nimic în neregulă ca doar cei performanți să formeze elita intelectuală.

Lui Octavian Paler credeți că i-a fost ușor să plece din Lisa natală și să fie admis bursier la Colegiul Spiru Haret din București? În adolescență mergea la cosit pentru bani, ca să-și poată face câte un costum nou.
Vasile Pârvan provenea dintr-o familie modestă, născut la Perchiu, Tecuci, oare ce școală a făcut Ștefan Odobleja la Valea Izvorului, Mehedinți? Ștefan Procopiu a fost cel mai mare copil din cei șapte pe care i-au avut Ecaterina și Emanoil Procopiu. De câtă atenție specială din partea părinților credeți că putea beneficia când își pregătea temele?

Spiru Haret a venit ca bursier la Colegiul Sfântu Sava. Criteriul acordării burselor era, evident, cel al performanței.Știați că Gheorghe Țițeica din bursa de studii „Eufrosin Poteca", pe care a primit-o la liceu, precum și din meditații, și-a ajutat familia, după moartea timpurie a tatălui său? Nicolae Grigorescu s-a născut la Pitaru, al șaselea copil din șapte, familie săracă.

De exemplu, motivația este un factor redutabil al performanței școlare. Paradoxal, un elev ”dopat” de părinți bogați cu nenumărate ore de meditații și cluburi etc., dar în același timp primind totul de-a gata, deseori își pierde motivația și performanțele sale școlare sunt modeste.

Dimpotrivă, un elev cu lipsuri materiale dar cu o educație sănătoasă, prin care înțeleg o implicare activă a părinților în susținerea morală a acestuia, chiar dacă îi lipsește biblioteca acasă, poate avea rezultate școlare excepționale printr-o motivație superioară.

Inegalitățile școlare se văd acolo unde sistemul își propune performanță. În lipsa unor standarde de performanță într-adevăr inegalitățile se vor diminua (aparent), dar cu prețul nivelării ”în jos”. Știm că azi notele se dau ușor, cataloagele abundă de 9 și 10 iar toată lumea este mulțumită. Din politicile educaționale care se întrevăd, de extracție marxistă, posibil să ajungem la o deplină egalitate în mediocritate. 

Revenind la cazul colegiilor din Brașov, impunerea unei medii minime nu a reprezentat nici pe departe o discriminare socială ci o discriminare bazată pe criterii de performanță! Sistemul nu este desenat să recruteze copii din familii bune. Recrutează în pofida sistemului. Legea spune că la fiecare școală se înscriu doar cei din circumscripție. Așa este logic și normal, respectiv copilul să meargă la școala din proximitate. La o școală din centrul târgului se vor înscrie familiile care locuiesc în centru, adică cele cu posibilități materiale mai mari. Dar care ar fi soluția alternativă? Să obligi copii care locuiesc la periferie să se înscrie la școli din centru?

Sistemul îți permite însă subterfugii dacă vrei să învețe copilul la școala din centru. De exemplu: îți faci viză de flotant și îți poți înscrie copilul. Nimeni nu-ți verifică veniturile și nici ”ascendența”. Este adevărat însă că un părinte dezinteresat de educația propriului copil nu va face efortul de a-l înscrie la o școală bună din centru, cu eforturile pe care le presupune (transport etc.). 

Condiția mediei impuse de liceele din Brasov nu-i avantajează deloc pe cei din familii înstărite. Pur și simplu este un criteriu de performanță care nu ține cont de proveniența copilului. Nu te oprește nimeni să-ți transferi copilul la Șaguna dacă este de nota 10. Ba chiar pentru ei e un câștig. Toată discuția se centrează pe performanță, iar nu pe proveniența socială. 
 
Toată această dispută inegală dintre absolvenții marxiști ai Departamentului de Educație de la King"s College London (O, tempora! O, mores!) și adepții performanței școlare, precum un părinte anonim care susținea egalitatea de șanse(v) , conține și un aspect uimitor și în același timp revoltător. Astfel, autorul articolului din ”Adevărul” compară discriminarea copiilor elitei interbelice în anii staliniști, când nu aveau acces la procesul educațional din motive de dosar și ”origine nesănătoasă”, cu discriminarea la care ar fi supuși azi copiii cu origine nesănătoasă, descriși de orator ca având pielea închisă la culoare, necreștini (sic.!), handicapați sau cu părinți săraci.

Este ușor de observat falsitatea argumentelor balerinului nostru: în anii 50 erau introduși în instituții educaționale de elită cei cu ”origine sănătoasă”, copii de muncitori. Inclusiv romi. Criteriul nu mai era performanța, criteriul era discriminarea pozitivă. Săracii copii de muncitori, nu contează cât erau de nepregătiți, ei meritau să le ia locul celor care performau fiindcă proveneau din familii asuprite social!

Azi, progresistul nostru o întoarce din condei și încearcă să ne convingă să aplicăm metodele anilor 50: să introducem în școlile ”din centru” pe cei cu origini sănătoase, minoritarii potrivit noii narațiuni. Și totul prin ignorarea singurului criteriu care ar putea funcționa: performanța școlară.

2.Al doilea motiv pentru care m-am aplecat asupra textului propagandistic din gazeta de extremă stângă ”Adevărul” ține de o întâmplare istorisită de o cunoștință din Ploiești.

La un liceu bun din oraș elevii de clasa a X-a au în programă și un curs opțional de  Dezbatere - Oratorie și Retorică. Toată lumea este interesată de modul cum poate învăța să susțină o dezbatere, să-și prezinte argumentele și așa mai departe. Fiul cunoștinței mele, elev de liceu, a dorit să se implice cu aplomb într-o dezbatere organizată de tinerii din ONG-ul care susținea cursul. Tema discuției era avortul. Foarte repede tânărul licean a constatat că argumentele sale împotrivă nu au fost acceptate în dezbatere. De fapt nu a fost acceptat nici un argument împotriva tezei potrivit căreia avortul este un drept al femeii. Dezbaterea avea alte coordonate. A fost nevoit să tacă și să înțeleagă din cursurile care vor urma că:

-Nu orice temă se dezbate ci doar anumite teme-țintă, alese de organizatori;
-Argumentele incorect politic nu sunt permise în dezbatere.
Împinsă de curiozitate, am descoperit aici http://ardor.org.ro/wp-content/uploads/2016/05/Dezbatere-Oratorie-si-Retorica-online.pdf un manual,  Dezbatere - Oratorie și Retorică,  realizat în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene.
Autorul manualului elevului pentru disciplina opțională Dezbatere- Oratorie și Retorică este un colectiv de ONG-iști, cap de listă Emanuel Beteringhe, balerinul nostru de la King"s College London, cel care coordonează rețeaua de asociații și cluburi de dezbateri care formează Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR).
Este suficient să răsfoiți puțin un asemenea ”curs” pentru a înțelege că scopul demersului nu este nici pe departe oratoria. Manualul este o șmecherie ieftină prin care servești unor adolescenți o serie de mizerii mascate într-un ambalaj acceptabil și vandabil părinților. Nu veți găsi în tratatul de oratorie un singur pasaj din discursuri celebre ale unor președinți americani, precum Abraham Lincoln sau J.F. Kennedy, nu veți găsi Predica de pe munte, pe Mahatma Gandhi sau pe Take Ionescu. Nu veți găsi de fapt nimic din marea cultură. Doar agenda globală marxistă actuală grefată pe tehnici de argumentare și construire a discursului, care servesc de pretext.
Pentru a înțelege despre ce este vorba, mă voi limita la câteva exemple. 

La pagina 85 bunăoară, se vorbește despre principiile unei dezbateri, unul dintre acestea find acela ca dezbaterea să nu fie părtinitoare. Exemplu ales de dezbatere părtinitoare: ”a defini avortul ca „practica imorală de ucidere a unei ființe umane” într-o dezbatere despre legalizarea avortului va servi cu siguranță afirmatorilor, însa va lăsa foarte puțin spațiu de argumentare echipei negatoare”. Acum ați înțeles de ce bietul licean de care vorbeam mai sus a fost eliminat din spatiul dezbaterii: era părtinitor fiindcă avortul pentru el echivala cu uciderea unei ființe umane!
Tot la pagina 85 din manual ne sunt prezentate ”moțiunile de strategie”. Iată câteva: 
• Discursurile xenofobe ar trebui interzise. 
• Prezervativele ar trebui distribuite gratuit în școli.
 • Drogurile ușoare ar trebui legalizate.
Sună bine, nu? După ce am introdus în fața unor adolescenți asemenea moțiuni de strategie, dezbatem bine cum să pledăm pentru ele. Înțelegeți șmecheria: exemplele așa nu dintr-o dezbatere le conducem în sfera valorilor conservatoare iar exemplele pozitive în sfera agendei de extremă stângă. Așa este oratoria azi, imparțială ca în comediile lui nenea Iancu.

Dar să ne reîntoarcem la manualul nostru de oratorie. Vom găsi, printre altele, aplicații cu schepsis în ce privește temele de dezbatere:

a) Numărul orelor de sport din liceu ar trebui dublat pentru că...
b) Studiul religiei în școli este justificat întrucât.....
c) Voluntariatul ar trebui să devină o condiție de absolvire a liceului deoarece...
d). Nu trebuie să cunoști teoria democrației pentru a fi un bun cetățean pentru că...
Cam la fel ca întrebările din așa-zisele sondaje de opinie. La orele de sport discutăm dacă este oportun sau nu să le dublăm, la cele de religie dacă este justificată prezența lor.

Aruncăm teme de dezbatere precum voluntariatul obligatoriu – altfel nu absolvi liceul dar putem argumenta și că nu este nevoie să cunoști teoria democrației pentru a fi un bun cetățean! Minunat!
Alte exemple:
Inițial: „România a decis să-și crească bugetul de apărare ca parte din obligațiile sale față de NATO”. Intervine ceea ce manualul numește Om de paie (în limbajul nou e troll): „România a decis să arunce cu bani în domeniul apărării când oricum, se știe, beneficiem de umbrela de apărare NATO” 

La pagina 84 găsim că „sunt multe situații în care este important de definit un concept format din mai multe cuvinte ("droguri ușoare”, "pedeapsa capitală”, "economie de piață”, "drepturile omului” etc). Este important în aceste cazuri să fie definit conceptul ca întreg și nu fiecare cuvânt în parte (Ar avea un sens diferit dacă ar fi definite cuvintele care il compun in mod individual, unul câte unul)”.

Observați mai sus grija de a învăța adolescenții să distingă între drog și drog ușor. 

Promovarea consumului de droguri o regăsim și la pagina 27: „Faptul că există și aplicații medicale ale cocainei nu are cum să facă din ea un drog legal în sensul consumului non-medical. Există o gamă largă de medicamente care sunt ilegale pentru uzul non-medical”. Observați și aici tehnica de promovare a consumului de droguri: cocaina nu este un drog legal. Evident, tânărul înțelege că pot exista și droguri legale, care se pot consuma. 

Una dintre regulile de bază ale pedagogiei este ca elevul să nu primească informații contradictorii de la aceeași sursă sau de la surse diferite dar având aceeași autoritate. Mă întreb: oare ce va înțelege un elev dacă după ora de ”dezbateri” i s-a spus că poate fi legal consumul anumitor droguri, iar la ora următoare vine polițistul de proximitate care îi explică consecințele grave ale consumului de droguri și faptul că nu există droguri ”bune” și ”droguri rele”? Un asemenea material a fost avizat, totuși, de ministerul educației naționale, altfel nu ar fi putut fi utilizat în școli.

La pagina 95 debateul se ocupă de sistemul medical din România. Soluția: privatizarea va duce la tehnologizare. Privatizarea va produce responsabilitate pentru banii pacienților. Privatizarea va produce calitate în sistem. Medicii buni ar fi mai bine plătiți.

Concluzia: sub pretextul învățării artei dezbaterii în fapt se face propaganda neo-marxistă, pro-corporații, pentru privatizarea sistemului medical, promovează drogurile ”ușoare”, instituirea cenzurii (”știri false”), promovarea globalizării și multe altele.

Note:
i)https://www.edupedu.ro/putere-pentru-loaze-sau-olimpici-fenomenul-brasov-explicat-de-mircea-miclea-radu-gologan-si-parerea-unui-parinte-de-excelenta/
ii)  https://doxologia.ro/puncte-de-vedere/chiar-asa-de-ce-tace-biserica
iii)  https://adevarul.ro/educatie/scoala/mecanismele-nedreptatii-noua-lege-educatiei-1_5c7d1947445219c57edf8a0b/index.html
iv) a se vedea studiile cercetătorului Florin Țibu  https://pressone.ro/copiii-care-au-trait-primii-doi-ani-in-orfelinat-nu-mai-pot-avea-o-viata-normala/
v)  https://www.edupedu.ro/putere-pentru-loaze-sau-olimpici-fenomenul-brasov-explicat-de-mircea-miclea-radu-gologan-si-parerea-unui-parinte-de-excelenta/