Recenta mediatizare a punctajului slab obținut de elevii români la așa numitele teste PISA a generat multiple reacții, pozițiile politice ale autorilor fiind transparente în textele de analiză a rezultatului testelor PISA.

Critica conservatoare a testelor PISA este splendid ilustrată de articolul profesoarei Ioana Nancu care scoate în evidență faptul că testele PISA pot fi un soi de substitut imperfect dar corect politic pentru un test de inteligență însă nu pot substitui educația.

Argumentul conservator subliniază că un test de inteligență nu poate surprinde știința de carte, nu are cum surprinde contextul cultural, nu surprinde creativitatea, nu surprinde existența sau nu a cunoașterii în diverse domenii. Un păstor poate avea un scor mai bun decât un fizician atomist la un test de inteligență, ani de studiu și de frământări sunt irelevante pentru rezultatul unui test de inteligență. În ciuda rezultatului testelor de inteligență, alegem să continuam să lăsăm reactoarele nucleare în păstorirea fizicienilor atomiști, nici chiar progresiștii de tip USR nu au sugerat încă altminteri.

Faptul că există o corelație perfectă între rezultatele testelor PISA (elevii români sunt pe locul 52 între națiuni la testul de matematică) și rezultatele testelor de inteligență (românii sunt pe locul 52 între națiuni) este o confirmare a faptului că testele PISA sunt mai curând teste de inteligență decât teste care să arate nivelul educației celor testați.

Conservatorii au dreptate să sublinieze că începem să testăm inteligența atunci când am dat greș în educație, atunci când dezastrul educațional este atotcuprinzător, sfidând orice altă metodă de evaluare. Cei care critică testarea memoriei studenților critică implicit orice cunoaștere preexistenă testului tocmai pentru că știu cât de puțină este cunoașterea studenților.

Cu alte cuvinte testăm inteligența tocmai pentru că educația este atât de puțină încât nu prea mai avem ce testa.
Indiferent dacă comparăm testele corespunzătoare aceleiași etape școlare sau manualele succesive de matematică vom constata o degradare continuă a nivelului pe măsură ce ne apropriem de prezent. Zilele trecute un ziar de mare tiraj a publicat conținutul examenului de admitere la liceu pe care l-am dat acum mulți ani, testul respectiv fiind incomprehensibil pentru cei care se pregătesc să fie admiși în licee anul acesta. Indiferent de ce ne arată sau nu ne arată testele PISA degradarea performanței școlare nu este un fenomen românesc, aceeași stare deplorabilă a învățământului poate fi observată în întreg spațiul occidental.

Ca supusă a Majestății Sale Britanice fetița mea mijlocie urmează o școală privată aflată în Oxford, Anglia.  Manualul de matematică al fetiței mele este întru totul similar cu cel al colegilor de generație care studiază în școlile publice românești fiind însă foarte diferit de cele două manuale pe care le-ar fi parcurs dacă ar fi făcut școala acum 35 de ani. Într-un mod cu totul similar manualele de chimie, de fizică sau de biologie au suferit degradări care compromit disciplinele pe care ar trebui să le reprezinte.

Dacă dorim să înțelegem cum s-a ajuns aici ar trebui să vedem care este reacția progresiștilor de toate denominațiunile la publicarea rezultatelor testelor PISA.

Stânga progresistă a cerut la unison modernizarea școlilor cu toalete aflate în fundul curții. Toaleta în fundul curții este paradigma pentru tot ce este clasic, pentru orice poate avea legătură cu perioade dincolo de ziua de ieri. Mai multe calculatoare, mai mult internet, o programă mai aerisită, este pomenit ecartul dintre rezultatele elevilor având părinți bogați și cei având părinți săraci.  

Este de remarcat că, din păcate, reforma școlii românești s-a făcut respectând rețetarul progresist occidental iar rezultatul reformelor nu a întârziat să apară.
 
Egalitatea este pentru progresiști valoarea supremă, educația având păcatul că, prin însăși natura sa, amplifică diferențele imanente dintre oameni. Așa după cum atunci când au de ales între libertate și egalitate progresiștii sacrifică libertatea atunci când au de ales între egalitate și educație progresiștii vor sacrifica educația.

Căci atunci când cerem mai mult internet, mai multe calculatoare sacrificăm educația pe altarul egalitarist al multiculturalismului. În acest context este de remarcat cinismul oamenilor foarte bogați care nu permit propriilor copii folosirea tehnicii de calcul deși o recomandă copiilor oamenilor săraci. Dl. Gates este un astfel de exemplu, informatizarea școlilor românești este și consecința faptului că dl. Gates nu dorește ca propriii copii să trebuiască să facă față competiției copiilor plebei.

Simplificarea, aerisirea programei, nu înseamnă doar amputarea materiilor de conținutul abstract inerent cunoașterii de calitate ci înseamnă și oprirea ascensorului social pe care școala l-a reprezentat timp de sute de ani. Șansa copiilor săraci, a copiilor ai căror părinți nu dețin capital, este tocmai școala, școala serioasă și temeinic făcută. Cu cât (auto)disciplina, inteligența și talentul necesare pentru parcurgerea cu succes a cerințelor școlare este mai mare cu atât mai mare va fi posibilitatea ca școala să ajute un copil sărac să depășească condiția părinților săi. Arunci când diluăm în doze homeopate știința de carte diluăm și șansa copiilor oamenilor săraci de afirmare socială tocmai pentru că învățătura este la îndemâna oricui, nu doar a celor dispuși să facă sacrificii pentru a o obține.

Paradoxal, din dorința de a reduce posibilitatea afirmării diferențelor între oameni datorită ecartului de educație, din dorința de a nivela și de a elimina excelența, stânga post modernă reduce examenele școlare la teste de inteligență, modul cel mai reacționar de a selecționa elite. Cu foarte mici excepții dr. Rosenberg n-ar fi propus ceva foarte diferit. Elitele minunatei lumi ce ni se propune sunt selecționate dintre cei mai inteligenți dintre noi, indivizi suficient de inteligenți pentru a-și conștientiza ignoranța, indivizi suficient de inteligenți să înțeleagă că acceptarea spiritului timpului în care trăiesc este singura garanție a păstrării poziției sociale.

Elitele românești, de la Eminescu la Blaga, s-au născut la sat sau în mici orașe de provincie, cei mai mulți dintre oamenii cu care ne place să ne mândrim fără a le propune copiilor noștri să le citească opera au fost copii ai unor oameni departe de a fi bogați, copii care s-au împlinit învățînd carte. Distrugând știința de carte facem ca apariția unor oameni precum Eminescu sau Blaga să nu fie posibilă, acesta este motivul pentru care căutăm elite între coperțile revistelor frumos colorate.

Din păcate dreapta conservatoare este în defensivă (și) în chestiunea educației deși conservatorii sunt aliatul natural al oricărui părinte care vrea să-și educe copilul. Experți în educație aflați pe statul de plată al guvernului sau în solda diverselor ONG-uri vor sugera mereu reformarea către aneantizare a învățământului. Sănătos este să-i ignorăm, să căutăm în pod cărțile de matematică ale copilăriei și adolescenței noastre urmând ca mai apoi să ne educăm noi înșine copiii.