Matricea Românească publică apelul impresionant al unei fetițe de 13 ani. Cătălina Ifrim este elevă în clasa a VII-a la Școala Gimnazială nr. 119 din București. Olimpică la Limba și Literatura Română. „Visătoare cu ochii deschiși, trezită din când în când la realitate de către viață”, se descrie ea. 

Cătălina scrie articole ce oglindesc România, așa cum este ea percepută de către generația tânără. Acesta este unul dintre ele:

„Într-o  lume în care totul se mișcă alert, grăbit de procesul nestatornic de modernizare, tu, călătorule de cursă lungă, te rog ia o pauză și ascultă-mă. Progresăm, corect? Ne schimbăm, îmbunătățim totul, căutăm lucruri noi ce au ca scop să ne facă celebri sau cel puțin să ne ridice cât mai aproape de razele falsei fericiri, iar în toată goana aceasta uităm de unde am plecat, de cine sau de ce ne-am folosit. Astăzi, eu, momentan străinul anonim cu viziuni mărețe și cuvinte ce au ca scop să te «miște», vreau să îți vorbesc despre ceva ce, în ciuda frumuseții și autenticității sale, este tot mai des uitat, observ eu, dar te rog, demonstrează-mi că greșesc, și anume valorile noastre și sistemul prăfuit ce le controlează.

 

Și da, știu, ai impresia dezamăgitoare că mi-am propus să te stresez cu un subiect deschis și închis mai des decât o ușă de scară de bloc și care, într-un final, nu are șanse prea mari să te stimuleze sau impresioneze, motivându-te să citești mai des o carte de istorie sau să răsfoiești un manual de gramatică. Pentru că, hai să fim sinceri, puțini au rămas cei ce consideră că inteligența este atrăgătoare, iar gramatica este cool. Majoritatea șanselor și aspirațiilor, pentru generația «WhatsApp și Facebook», au murit în școala generală sau poate la liceu, strivite sub imensul pantof al delincvenței ce se hrănește cu aroganța mai mereu aflată la locul nepotrivit, și anume în vocabularul și caracterul adolescenților, delectându-se la desert cu un tort de incultură. Iar partea cea mai dezamăgitoare este că această calitate acaparează tot mai multe persoane chiar sub ochii îngrijorați ai părinților și profesorilor.

 

Aceștia, neputincioși, se uită și cu tardivul regret constată că nu pot schimba nimic într-un sistem bolnav, infestat de ani buni cu microbul nepăsării și al minciunii. Sistem pe care suntem obligați să îl acceptăm fără vreo șansă la o schimbare pozitivă ce are ca scop valorificarea talentelor, calităților și promovarea viitoarelor legende vii, dar noi ne mulțumim cu amânarea inevitabilului, momentul autodistrugerii la care ne supunem, încetul cu încetul, singuri.

 

Timpul trece, dar măcar nu îl vom lăsa să treacă fără rost, manipulați de părerile altora, doborâți de prejudecățile trecătoare

 

Sistemul, țara, oamenii, TOTUL s-a schimbat, uităm să trăim, murim sufletește înainte de a muri trupește și alegem variantele extreme de cele mai multe ori, fără a realiza că în viață avem doar o șansă prin care ne putem face remarcați. Doar o dată avem timpul nostru, iar țara și sistemul vor să ne supunem, astfel încât nu știm cine suntem cu adevărat, ce dorim de la viață, iar noi ca ființe suntem tot mai mult păcăliți zilnic cu aromă de viață, și nu în ultimul rând, dureros este că noi, ca români, trecem cu vederea peste toate valorile pe care le avem, în loc să le conservăm sau să le fructificăm. Le aruncăm, acestea rămânând ca o monedă veche ce cândva a avut o valoare, dar după ce timpul său a trecut și ne-am putut folosi de ea, o vom uita, îngropând-o sub un morman de alte valori ce curând vor dispărea.

 

Acum, concluzia mea este că oricum timpul trece, dar măcar nu îl vom lăsa să treacă fără rost, manipulați de părerile altora, doborâți de prejudecățile trecătoare sau încetiniți de gândul că ar putea să fie greșit ceea ce gândim, facem sau spunem.

 

În final, nu uita să fii tu cel autentic, să zâmbești, căci o zi fără zâmbete este o zi pierdută, dar mai ales, nu uita să simți românește!” (Cătălina Ifrim)