Care este procedura de echivalare a studiilor copiilor reveniți din străinătate

Dosarele ce conțin foaia matricolă vor fi depuse la nivel de instituție școlară agreată de părinte, și nu la Inspectoratele Școlare.
"Dosarele trebuie depuse de către părinți, tutori, aparținători legali ai elevului la unitatea de învățământ la care elevul se înscrie. Nu trebuie trimiși părinții cu dosarele la Inspectoratul Școlar. La nivelul unității de învățământ se constituie o comisie și, de comun acord părinte, elev, comisie, se stabilește clasa în careelevul este primit ca audient. Ultimul cuvânt îl are părintele”, a precizat inspectorul responsabil cu gestionarea resurselor umane de la IȘJ Vrancea pentru ziaruldevrancea.ro.
Pentru materiile ce nu au corespondent în școlile de peste hotare, elevii vor fi examinați pentru un nivel minim de cunoștințe.
An de an, tot mai mulți copii sunt strămutați de la școlile românești la cele din țările spațiului comunitar și invers. Acest fenomen a luat amploare după 2007, când România a devenit membră legitimă a UniuniiEuropene. Românii pleacă peste hotare în speranța unui trai mai bun, luând cu ei și copiii. Însă, așa cum e firesc, bursa locurilor de muncă pentru personalul necalificat fiind fluctuantă, locurile de muncă sunt provizorii. Odată rămași cu un singur venit sau nici unul, majoritatea familiilor decid repatrierea copiilor fie insoțiți de unul dintre părinți, fie ”alocați” pe la rude. Când situația financiară se reglează, familia decide reîntoarcerea copiilor, neluând în seamă pericolul la care îi expun prin dezrădăcinarea constantă din mediul și sistemul de învățământ la care orice elev se adaptează cu greu, dintr-o țară în alta, indiferent de capacitățile intelectuale. Specialiștii avertizează că acești copii se confruntă cu sentimentul de frustrare sau chiar depresie datorate neadaptării la noul mediu cât și ” întârzierea” din punct de vedere academic ce va duce iremediabil la rezultate nesatisfăcatoare sau chiar abandon școlar.
Până când autoritățile nu vor lua măsuri în ceea ce privește consilierea acestor familii și explicarea riscurilor la care își expun propriii copii, situația nu se va remedia, din păcate.
În viitor, datorită fenomenului în continuă creștere, Ministerul Educației ia în calcul transferarea unui procent din responsabilitate și către Inspectoratele Școlare Județene.
Anual, mii de copii se întorc în școlile din Romania din țări precum Italia, Spania sau Marea Britanie, acolo unde părinții lor se află la muncă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Liga Studenților Iași și președintele de onoare Silvian Emanuel Man au fost atacați brutal de PNL-iștii locali

Scrisoarea Alianței Părinților către toți candidații la prezidențiale: ”Sunteți de acord cu...?”

Doliu în lumea universitară! Renumit lector, moarte fulgerătoare, la doar 45 de ani. A promovat vaccinarea "sigură și eficientă" la ASE

Europarlamentarul Șerban-Dimitrie Sturdza solicită ministrului Educației al Ucrainei și Comisiei Europene să aprobe limba română în locul celei ”moldovenești” în școlile din Odesa

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)