Ce se întâmplă cu adevărat cu copiii geniali ai României: „Să ții în școală un copil 20 de ani fără să-l pregătești pentru viitor e cumplit meșteșug de tâmpire.” Reacția ministrului educației

România are o pepinieră de copii super-inteligenți, dar guvernanții refuză să culeagă din ea viitoarea elită.
Studiile arată că în țara noastră există cel puțin 50 de mii de copii cu intelect peste medie. Cei mai mulți se pierd în mulțime, din cauză că nu primesc suportul educațional de care au nevoie, deși de 10 ani există o lege care prevede exact acest lucru.
„Eu cred că suntem neînțeleși, pentru că eu, de exemplu, dacă i-aș spune unui coleg că unu plus unu egal trei, un om plus un om și relația dintre ei, ei mi-ar spune că nu știu să calculez și că nu sunt bun la matematică.”, a spus un elev, conform Știrileprotv.
Unii le spun supradotați. Alții îi numesc genii. În realitate, sunt copii normali cu intelect peste medie. Ei ar putea să fie viitoarea elită a țării, doar că majoritatea decide să plece.
Pleacă cu zecile de mii în fiecare an, deoarece se lovesc de lipsa de oferte de locuri de muncă pe măsura minții lor, de societatea care îi privește cu invidie, de lipsa unui sistem educațional care să-i stimuleze, de indolența guvernanților care refuză să pună în aplicare legi ce le-ar da șansa lor să-și cultive talentele.
„Nu am toate detaliile legate de aplicarea acestei legi, dar știu că din punctul de vedere al Ministerului Educației Naționale nu este nicio problemă.”, a spus Liviu Pop, ministrul Educației.
„Să ții în școală un copil 20 de ani fără să-l pregătești pentru viitor e cumplit meșteșug de tâmpire.”, a spus doctor Florin Colceag, expert în educația copiilor supradotați.
„Am schimbat de fapt trei școli pentru că nu eram înțeles de invățătoare.”, a spus un alt elev.
„Copilul are dreptul să fie descoperit, pregătire specializată, cu profesor specializat minim 30 de ore de pregătire și are nevoie de această educație zilnică.”, a spus Monica Gheorghiu, președintele asociației Gifted Education.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Liga Studenților Iași și președintele de onoare Silvian Emanuel Man au fost atacați brutal de PNL-iștii locali

Scrisoarea Alianței Părinților către toți candidații la prezidențiale: ”Sunteți de acord cu...?”

Europarlamentarul Șerban-Dimitrie Sturdza solicită ministrului Educației al Ucrainei și Comisiei Europene să aprobe limba română în locul celei ”moldovenești” în școlile din Odesa

Doliu în lumea universitară! Renumit lector, moarte fulgerătoare, la doar 45 de ani. A promovat vaccinarea "sigură și eficientă" la ASE

Camelia Suruianu: Poezia, delictul grav al lui Vasile VOICULESCU. + 26 aprilie 1963 - 62 de ani de la moartea sa
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Educație
Persoane: Liviu Pop
Locații: România
Organizații: Ministerul Educației Naționale
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)