Clasa pregătitoare nu este altceva decât o formă fără fond rezultată din imitarea unui model de educație occidental, care nu se pliază pe realitatea învățământului românesc.

Factorii responsabili cu educația elevilor declară în unanimitate că în clasa pregătitoare "nu se face nimic”.  Bun, una este să nu existe manuale sau teme, și alta este "să nu se facă nimic”, fiindcă sintagma nu este o figură de stil, ci reflectă o realitate cât se de poate de îngrijorătoare.

În momentul în care înlocuiești abecedarul tradițional cu nimic, comiți un act criminal, condamnând copiii să piardă un an vital pentru educația lor.

Dacă această clasă pregătitoare are menirea să facă trecerea învățării de la concret la abstract, trebuie să existe și dotări care să susțină actul educațional, să existe în programa școlară ore de experimente sau vizite în natură.  Nu poți să treci în orar Matematică, dacă această materie nu este susținută concret nici de manual, nici de caiet, nici de materiale didactice care să aducă cifrele în viața micilor școlari.

În schimb, de cele mai multe ori, într-o sală de clasă nu există nici măcar o cretă. Este perioada ședințelor cu părinții, prin contribuția cărora se va asigura, și în acest an școlar, „învățământul gratuit”. De la caz la caz, se vor cumpăra diferite caiete de activități, furnizate de editurile care reușesc să pătrundă în școli, ajungându-se astfel tot la un fel de manual, dar nedeclarat oficial, fiindcă, nu-i așa, în clasa pregătitoare nu se face nimic.

Sistemul educațional românesc își ascunde neputința în spatele unui munte de planificări, teancuri de hârtii și de promisiuni cum că la sfârșitul clasei pregătitoare copiii vor reuși să-și însușească multe și felurite competențe. Mă tem că singura competență dezvoltată în urma acestui an pierdut este răbdarea de a rezista câteva ore țintuit în bănci fără să faci nimic.

Clasa pregătitoare este doar o tentativă de reformă, neterminată, care începe de nicăieri și are o destinație incertă…