ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


O dată cu începerea școlii, ne invadează reclamele la șampoanele anti-păduchi, dar și ordinele venite din ministere, via inspectoratele școlare.

Ordine care complică atât viaţa cadrelor didactice, cât și pe cea a părinţilor. Anul acesta, Bănicioiu și Cîmpeanu au emis un ordin comun, care modifică și completează alt ordin, „pentru aprobarea Metodologiei privind examinarea stării de sănătate a preșcolarilor și elevilor din unităţile de învăţământ de stat și particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistenţei medicale gratuite și pentru promovarea unui stil de viaţă sănătoasă”. 

Ce conţine noua directivă transmisă tuturor inspectoratelor școlare din ţară? Temele proritare ale Ordinului comun nr. 1002MS/5057MECS/2015 sunt triajul epidemiologic și imunizarea copiilor, prin vaccinare. Asistentul medical al școlii are o nouă atribuţie: „întocmește zilnic în comunitatea de preșcolari și elevi evidenţa copiilor absenţi din motive medicale, urmărind ca revenirea acestora în colectivitate să fie condiţionată (n.r. - !) de prezentarea avizului epidemiologic favorabil, eliberat de medicul de familie, pentru absenţe ce depășesc trei zile.” La rându-i, dirigentele/profesorul pentru învăţământul primar și preșcolar, are obligaţia de a „preveni bolile transmisibile, inclusiv prin imunizare”. 

Ȋnsă cea mai mare corvoadă trasată de Bănicioiu și Cîmpeanu cade, firește, pe umerii părinţilor. Pentru că, în premieră, din acest an, elevii trebuie să aducă la școală, la finalul fiecărei vacanţe, și un „aviz epidemiologic pentru re(intrare) în colectivitate”. Aviz ce trebuie să conţină, pe verso, situaţia vaccinărilor efectuate. Cabinetele medicilor pediatri sunt luate cu asalt; adeverinţa medicală și avizul epidemiologic trebuie depuse la unitatea de învăţământ pe care o frecventează copiii, până la data de 1 octombrie 2015. 

Medicii pediatri au însă doar evidenţa vaccinurilor efectuate până la vârsta școlarizării copiilor, pentru că, după această dată, imunizarea se face prin campanii realizate în unităţile de învăţământ. Așadar, drumul la medicul pediatru e necesar, dar nu și suficient. Iată de ce, Bănicioiu și Cîmpeanu au prevăzut, în ordinul comun, un nou traseu: spre medicul școlar (?!), care, mai nou, „eliberează, la cererea părinţilor sau tutorelui legal instituit al copiilor, fișa cu vaccinările efectuate până la data de 1 mai 2015 în unitatea de învăţământ, în vederea transmiterii către medicul de familie a informaţiilor complete privind vaccinarea copiilor”. Astfel, într-un concurs de anduranţă fizică și de rezistenţă la stress, mulţi părinţii vor face sprint pe traseul medic pediatru – medic școlar (?!) – medic pediatru - învăţător/diriginte.

Ori imunizarea e o poveste, ori hârtiile au alt scop 

Ȋn mod logic, înainte de a porni în alergare, te întrebi, ca părinte: de ce trebuie să faci asta? Ȋn momentul înscrierii copilului la școală, ţi s-a cerut și ai dus situaţia imunizării lui. Cu toate vaccinurile obligatorii bifate. Sau nu, dacă faci din categoria părinţilor care refuză să-și vaccineze copilul. Mai departe, de imunizarea copilului s-au ocupat cei de la școală. Sau nu, dacă i-ai informat în scris că nu ești de acord cu asta. Oricum, toate aceste evidenţe scrise există sau ar trebui să existe la direcţiile de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti  care, conform Ordinul nr. 5298/2011, verifică modul de efectuare a imunizărilor în unităţile de învăţămât, „primeşte raportările imunizărilor şi verifică recuperarea copiilor nevaccinaţi”.

Pe de altă parte, dacă ţi-ai vaccinat copilul, iar el este imunizat, conform prospectului acelui produs farmaceutic, de ce insistă acum Ministerul Sănătăţii să aduci la școală câte un alt aviz epidemiologic, după fiecare vacanţă sau răceală? Ori imunizarea prin vaccinare este doar o poveste, ori hârtiile acestea au deja un rol bine determinat. 

O variantă ar fi reactualizarea bazei de date cu situaţia imunizărilor la nivel naţional. Ȋnsă colectarea datelor va fi empiric și lacunar făcută. Pentru că, să fim serioși, în România există sate în care nu găsești o aspirină, darămite un „medic școlar”. Sau un medic pediatru care să-ţi elibereze aviz epidemiologic, de fiecare dată când lipsește copilul trei zile de la școală... 

Chiar dacă datele ar fi incomplete, ce ar putea totuși să apară în plus, faţă de ceea ce există deja, teoretic, în evidenţele direcţiilor de sănătate? Un singur lucru: noile vaccinuri aflate acum pe lista celor obligatorii. Astfel, dacă verificăm fișa ce trebuie completată de medicul pediatru, anexă a ordinului 1002MS/5057MECS/2015, observăm că aici e menţionat și Hib-ul, vaccinul împotriva infecţiei cu Haemophilus influenzae tip b. Acest vaccin a intrat pe lista celor obligatorii abia din anul 2012. Prin urmare, medicii pediatri care au vaccinat copiii conform schemelor anterioare acestei date nu-l vor bifa în fișa ce însoţește avizul epidemiologic. Şi astfel, cei mai mulţi dintre elevi se vor trezi cu  o „breșă” în „imunizarea obligatorie”. 

Ce s-ar putea întâmpla?! Din prea multă grijă pentru viaţa copiilor noștri, ministrul Sănătăţii s-ar putea simţi obligat să introducă un nou vaccin în schema obligatorie. Ceva similar Hib-ului, de pildă vaccinul împotriva împotriva meningococului ce poate fi administrat și adolescenţilor. 

Dacă acest scenariu se adeverește, număratul înţepăturilor e, de fapt, o mare ţeapă. Una ce are la bază un viitor contract de achiziţie. Contract care în niciun caz nu va fi încheiat cu Institutul Cantacuzino...