Cum a ajuns copilăria, de la suflete pereche, la împerechere

Cât de naivi eram… Şi cât de inocenţi! Noi n-am fost curioși la grădiniţă cum se fac copiii și de ce sunt îngerii de pe pereţii bisericilor asexuaţi. Noi jucam șotronul și v-aţi-a și stăteam cu cheia de gât în faţa blocului, fără ca părinţii noștri să se teamă că vom fi atacaţi de pedofili.
Noi citeam „Cireșarii” și „Winnetou” și colindam desculţi pe uliţele din satul bunicilor, fără să ne pese prea mult dacă bebelușii vin cu barza sau altminteri. Poate că bănuiam că nu acela era adevărul, însă atunci aveam altceva, mai important, de făcut și nu ne băteam capul prea mult cu asta. Noi eram ocupaţi să ne trăim copilăria, aveam pocnitori cu carbid și praștii cu invizoace.
Noi nu am văzut pe „Disney Channel” copii cu părinţi gay, noi ne uitam la Telenciclopedia și citeam „Magazinul istoric”. Noi nu eram chinuiţi de întrebări despre sex și nu băgam search pe google, nimerind într-o lume obscură și perversă. Noi n-aveam WhatsApp și nici nu dădeam friend unor poze mincinoase. Noi, cunoscându-ne, ne „ceream prietenia” prin bileţele cu scris tremurat. Cât de naivi eram… Şi cât de inocenţi!
Noi n-auzeam știri în serie despre violatori în serie, nu vedeam femei semi-nude în telejurnale, în filme, în reclame, pe stradă. Iar, pentru noi, curcubeul erau doar urma ploii desenată de soare pe cer. Şi-atât. Noi n-am copilărit prin parcuri pline de pești și de bărbaţi care se pupă pe gură, iar fetiţele săreau coarda, fără vreun dublu sens. Noi trebuia să închidem ochii dacă pe ecranul alb-negru se sărutam actorii, prin filme. Noi, care aveam respect și jenă faţă de părinţi și care nici astăzi n-am îndrăzni să ne aprindem vreo ţigară în faţa lor.
Nouă nu ne-a spus nimeni ce înseamnă „masturbarea infantilă precoce” și n-am suferit din atâta ignoranţă! Noi caligrafiam poezii despre un sărut în talpa picorului și despre nestrivirea acestuia. Nouă, și după ce am citit pe ascuns din cărţile interzise de părinţi, încă ni se mai înmuiau genunchii când primeam sau dăruiam o floare.
Noi am apucat să scriem scrisori de dragoste și să ne îndrăgostim în secret, știindu-ne și neîndrăznind, nu pe facebook, la vedere și necunoscându-ne. Noi n-am mimat iubirea cool cu k fc, ti sau :*. Noi am iubit de-adevăratelea. Şi ne-am plimbat prin parcuri ţinându-ne de mâini, timid și cu teamă. Noi eram curioși să simţim mai ales cu sufletul. Umpleam cinematografele uitându-ne la „Liceeni” și la „Declaraţie de dragoste”, nu la filme porno pe net. Noi am murit și am înviat din iubire, neștiutori și înapoiaţi, fără ca cineva să ne fi făcut vreodată educaţie sexuală. Cât de naivi eram… Şi cât de inocenţi!
Noi n-am avut nevoie să ni se se povestească despre cum se împerechează oamenii, noi încă mai credeam în sufletul pereche. Şi am crescut văzând și simţind, fără ca tovarășa educatoare să ne înveţe cum să ne pipăim pe noi și între noi. Am iubit, am suferit și-am avut curajul să iubim din nou, ne-am căsătorit și am făcut copii, așa tălâmbi cum am trecut prin lume, fără să fi studiat prin școli etapele tehnologice. Noi am făcut copii din dragoste, nu din sex.
Astăzi, cei făcuţi din sex și deveniţi maturi vor să ne înveţe copiii, la școală, mai multe decât am știu noi pe-atunci, cei naivi și inocenţi. Vor să-i înveţe, de la grădinţă „faptul că plăcerea legată de contactul fizic este un aspect normal din viaţa fiecăruia”. Vor să-i înveţe pe preșcolari despre „dreptul de a explora identităţile sexuale” și despre „plăcerea și satisfacţia legată de atingerea propriului corp”. Vor să-i educe sexual pe copiii noștri. Vor ca viciile lor să devină virtuţi. Vor o lume după chipul și asemănarea lor. Vor să le distrugă copiilor inocenţa și sufletul!
„Sunt alte vremuri”, vor spune unii. Noi suntem cei care fac vremurile, le voi răspunde. Noi suntem cei care punem în mâinile copiilor noștri Smartphone-uri și tablete, noi suntem cei care-i îndoapă cu cola, fast-food și prafuri de budincă, noi suntem cei care uităm copiii în faţa televizoarelor și calculatoarelor, noi suntem cei care habar n-avem prin ce reţele de socializare umblă ei și cu cine vorbesc. Noi suntem cei obosiţi și plini de lehamite, care capitulează prea devreme.
Noi vom fi cei vinovaţi de pervertirea copiilor noștri. Noi, cei care am fost cândva atât de naivi... Şi atât de inocenţi! Așa cum copiii noștri nu vor mai putea să fie.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ne mor elevii, ne mor profesorii. Încă un copil, de clasa a VI-a, mort subit, la Botoșani. Învățătoare decedată la Giurgiu

Conferință în Direct: RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA COPIILOR NOȘTRI - ce putem face noi, ce pot face ei. Răspund: bioetician Virgiliu Gheorghe, pr. Axinte Cezar și Ierom. Ilarion Dan Gheorghe. Provocările noii generații - VIDEO

O Grădiniță și Școală ”Montessori” din Sectorul 2 a instalat Antene de amplificare GSM pe acoperișul clădirii. Absența dovezilor că Rețelele și Antenele 5G nu pun în pericol sănătatea oamenilor. Solicitare către Valeriu Zgonea, președintele ANCOM

„Generația Facebook” și Noua Ordine Mondială. Introducere de Pr. Dan Bădulescu la lucrarea lui Bruno Wurtz despre NEW AGE

Mănăstirea Petru Vodă îl critică dur pe purtătorul de cuvânt al Patriarhiei: "Dl Vasile Bănescu nu reprezintă Biserica Ortodoxă". Tomisul: "IPS Teodosie a vorbit de comuniunea în cadrul cultului PUBLIC ȘI OFICIAL al unei confesiuni, subiect al canoanelor"

Femeia din spatele lui Bănescu: fiica Cancelarului lui Ceaușescu, Silviu Curticeanu. Cristina Bănescu, ex Cristina Popa, a fost demisă de la Colegiul Goethe pentru presupuse fraude. ACTUALIZARE
Recomandările noastre

Interviu cu Regele Mihai: „Naționalismul și patriotismul constituie ceva foarte adânc din punct de vedere moral. Tinerii să aplice învățăturile lui Hristos”. 6 ani de la moartea ultimului Rege al României (25 octombrie 1921 - 5 decembrie 2017)

Acad. Ilie Bădescu: Războaiele axiale. Erminia zilei de 1 Decembrie

Show Satanist cu Șoșoacă la Festivalul Holistic din Sibiu: Pe unde te duci, vibrația e joasă. Trebuie unificate toate spiritele indiferent de religie. Șaman Dragoman: Așa cum spunea părintele Necula sufletul e nemuritor. E compus din 7 chackre în 7 culori
Am dat jos Codul QR de pe Catedrală! Patriarhul ne-a auzit și a îndreptat eroarea - FOTO. ActiveNews se ține de promisiune: susținem Catedrala Mântuirii Neamului!
Subiecte: Educaţia în familie Educația sexuală în școli
Organizații: Ministerul Sănătății
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)