Cursurile de prim-ajutor ar putea fi predate în școli și în licee, ca disciplină obligatorie de studiu

Mai mulți parlamentari liberali au depus o inițiativă pentru modificarea Legii Educației și introducerea unei noi discipline de studiu: „Cursurile de prim ajutor”.
Doar 0,5% din cei 1,7 milioane de elevi înscriși în învățământul gimnazial și liceal din România au noțiuni de prin ajutor, avertizează inițiatoarea acestui proiect, senatoarea PNL Siminica Mirea.
Ȋn expunerea de motive a inițiativei legislative se precizează că aceste cursuri de prim-ajutor sunt cele care fac diferența dintre viață și moarte, iar o educație sanitară de la vârste mici ar crește șansele de supraviețuire ale unei persoane, dacă cei din jur ar ști cum să intervină până la sosirea ambulanței sau până la transportarea la spital a victimei pentru îngrijiri medicale de specialitate. Din păcate, statisticile arată că aproape 70.000 de români mor în fiecare an pentru că nu sunt resuscitați la timp, susțin inițiatorii proiectului de lege.
Dacă acest proiect va fi adoptat de Parlament, la art. 68 din Legea Educației naționale va fi introdus un nou alineat:
„(7) Ȋn toate nivelurile sistemului național de învățământ preuniversitar, cu excepția celui prevăzut la art. 23, alin (1) litera a) (n.r. - educația timpurie, de la 0 la 6 ani), se include disciplina «Cursuri de prim ajutor» ca disciplină obligatorie de studiu. Planul cadru și programa națională precum și condițiile ce trebuie îndeplinite de personalul didactic pentru disciplina cursuri de prim ajutor se aprobă prin ordin comun al Ministrului Educației Naționale și al Ministrului Sănătății.”
Proiectul a fost înregistrat la Senat la sfârșitul lunii trecute, iar acum se așteaptă avizul Consiliului Legislativ și punctul de vedere al Guvernului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Liga Studenților Iași și președintele de onoare Silvian Emanuel Man au fost atacați brutal de PNL-iștii locali

Scrisoarea Alianței Părinților către toți candidații la prezidențiale: ”Sunteți de acord cu...?”

Europarlamentarul Șerban-Dimitrie Sturdza solicită ministrului Educației al Ucrainei și Comisiei Europene să aprobe limba română în locul celei ”moldovenești” în școlile din Odesa

Doliu în lumea universitară! Renumit lector, moarte fulgerătoare, la doar 45 de ani. A promovat vaccinarea "sigură și eficientă" la ASE

Camelia Suruianu: Poezia, delictul grav al lui Vasile VOICULESCU. + 26 aprilie 1963 - 62 de ani de la moartea sa
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Educație
Organizații: Ministerul Sănătății Partidul Național Liberal (PNL)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)