Dana Nălbaru și Dragoș Bucur au luat o decizie radicală pentru educația fetiței lor: Sunt Sofia Bucur, am nouă ani și nu mai merg la școală
Coaliția pentru Familie lansa, în primăvara acestui an, programul „50 de propuneri de măsuri în sprijinul familiei”, printre acestea și legalizarea „educației acasă” (home schooling).
Iată că Dana Nălbaru și Dragoș Bucur au hotărât ca începând anul acesta Sofia, fetița lor, în vârsta de 9 ani, să nu mai urmeze sistemul clasic de învățământ și să intre în sistemul home schooling.
Dana Nălbaru, Dragoș Bucur și Sofia au explicat, pe blogul „4 în Aventură”, ce i-a determinat să ia o astfel de decizie:
„Ne-am lovit de prejudecăți și știm că e abia începutul unui lung șir de provocări atât din partea societății, cât și din partea necunoscutului care ne așteaptă. Dar nu ne temem. Suntem împreună toți trei în această decizie și e una asumată.”
Decizia lor a fost luată din dorința ca Sofia să învețe „despre lucrurile care îi plac, fără constrângeri, fără competiții impuse, fără note sau calificative.”
Potențialul Sofiei a fost principalul factor în această hotărâre, precum și faptul că sistemul de învățământ actual este depășit pentru vremurile pe care le trăim.
Dragoș Bucur a povestit, pe blogul familiei, cum acesta a fost cel mai relaxat început de an școlar pentru Sofia:
„În prima zi de ne-școală Sofia a făcut primul curs de scenaristică, a stat 2 ore în fața calculatorului făcând MATEMATICĂ și altă oră jumătate învățând programare pe calculator la cursurile online Khan Academy.”
Sofia a mărturisit că a crezut inițial că este o glumă când părinții au anunțat-o că nu va mai merge la școală. S-a bucurat enorm însă când a auzit că va merge la cursurile care îi plac: karate, robotică, skateboard, dansuri, chineză, engleză, scenaristică, pictură și multe altele.
În prima zi de școală a avut scenaristică, unde a petrecut două ore foarte interesante: „După ce am ajuns acolo au urmat două ore super în care mi-am dezvoltat scenariul (o să fac un super film) și am discutat tot felul de lucruri pentru că sunt curioasă să știu cum să îl scriu. După o zi ÎN CARE M-AM ȘI JUCAT, am făcut o seară de lectură cu vecina mea, Maria, în timpul căreia am povestit despre unele cărți pe care le-am citit."
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Campioana – O elevă din Brăila s-a calificat la cea mai mare competiție de robotică din lume, FIRST Tech Challenge, din SUA
O LECȚIE DE PATRIOTISM! Încă un profesor le scrie colegilor săi care l-au prigonit pentru Basarabia pe elevul Vlad Țăranu de la Colegiul ”George Barițiu” Baia Mare
Treaba voastră, așa au râs și de Noe când a zis: ”Vine potopul!”. Acum vine potopul idioțeniei, incompetenței și degradării morale. Cuvântul Profesorului
Preoteasa Dana Louise Barnea, directoarea Colegiului de Artă "Octav Băncilă” din Iași, a murit subit după serviciu. Asistenta Aurelia Gheorghiță de la Spitalul de Urgență Pitești nu a mai apucat să meargă la lucru. Ambele cu boli grele, decedate grăbit
Susțineți-l pe elevul Vlad Țăranu de la Liceul George Barițiu din Baia Mare, sancționat aberant pentru un Tricolor și mesajul Basarabia e România! CE PUTEȚI FACE
Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Recomandările noastre
Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...
Orwell a prezis Războiul Permanent de astăzi
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Secțiuni: Educație
Persoane: Dana Nălbaru
Locații: România
Organizații: Coaliţia pentru Familie şi Constituţie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)