Dezbaterea „Educație pentru sănătate” sub patronajul Președintelui Klaus Iohannis

Joi, 26 noiembrie, a avut loc la Palatul Cotroceni dezbaterea „Educație pentru sănătate” inițiată de Administrația Prezidențială. S-a vorbit despre situația actuală din România, despre igienă și vaccinuri, despre oportunitatea prezenței disciplinei Educație pentru Sănătate în programa școlară.
Președintele Klaus Iohannis a deschis întâlnirea mulțumind tuturor participanților și subliniind autoritatea morală a școlii.
„O conduită preventivă se formează în timp, impactul fiind mai mare atunci când debutează la o vârstă fragedă. Școala are o autoritate morală recunoscută și, de aceea, educația pentru sănătate asigurată prin intermediul acesteia capătă o recunoaștere individuală și socială deosebită. De aceea, îmi exprim convingerea că împreună, depășind barierele de tipul "pe vremea mea", vom găsi soluții eficiente, adecvate vremurilor noastre și contextului plin de provocări în care ne aflăm.”
Alocuțiunile s-au completat constructiv, diferende apărând în problema vaccinurilor, a caracterului opțional al disciplinei Educație pentru Sănătate și în cea a modulului de educație sexuală.
Doamna Liana Stanciu, președintă a Asociației Părinți pentru Ora de Religie, a vorbit despre situația concretă din România.
„Pasiunea pentru sănătatea copilului este pentru mine înainte de orice altceva. S-a vorbit mult despre faptul că părinții sunt cei care poartă o parte din vină. Eu cred că și părinții pot fi educați, mai avem mult de lucru în acest sens.
Asociația Părinți pentru Ora de Religie are filiale în peste 40 de orașe, ocazie cu care am aflat multe situații. La liceul fiicei mele, care este un liceu din mijlocul Bucureștiului, în secolul XXI nu este apă curentă, toaleta este adeseori de nefolosit fiind plină de apă, mirosind urât a clor.
Despre ce vorbim: facem educație pentru sănătate dar nu ne putem spăla pe mâini în secolul XXI, nici măcar în mijlocul Bucureștiului! Am aici un studiu interesant: 9 din 10 români au internet în casă, 7 din 10 români au un smartphone, 4 din 10 români –atenție – au toaleta în curte! Cum facem educație pentru sănătate, aceasta este întrebarea mea!
Vreau să vă spun că toate televiziunile de copii – nu vorbesc de cele generaliste care sunt pline de nulități și obscenități - sunt pline de reclame la crenvurști, la brânză topită, la margarină. Nu există o televiziune în care să nu existe aceste reclame, difuzate la nesfârșit. Îmi doresc, poate mai mult ca orice mamă, să îmi fie copilul sănătos, nu vreau să mă întorc în timp. Să facem împreună ceva acum.”
Părintele Constantin Necula, președintele Asociației Crucea Albastre din România ce se ocupă printre altele de problema dependenței în rândul tinerilor prin două centre educaționale, a subliniat că educația tânărului depinde esențial de atitudinea părinților.
„Există o tendință ca doamnele după 40 de ani să cheltuie sute de mii de euro ca să aibă copii. Ce uităm noi să le spunem viitoarelor mame este că ceea ce numim anticoncepție poate dăuna la un moment dat fertilității și poate dezangaja din maternitate o femeie. Orice copil se educă cu 20 de ani înainte prin educația părinților săi. Va fi greu să reașezăm înaintea copiilor noștri demnitatea propriului lor corp.”
Reprezentanții unor asociații ce desfășoară programe de educație sexuală au precizat că „persoanele care se pronunță trebuie să aibă expertiză, părerile nu pot fi luate în considerare în implementarea unui program de educație sexuală”. Tinerii nu sunt educați sexual și statul trebuie să intervină în această privință, educația sexuală ar trebui să înceapă la copii înainte de a ajunge la vârsta activităților sexuale. S-au adus în discuție necesitatea ca educația să ajute tânărul în descoperirea identității sale sexuale și problema conformismului conținut de rolurile de gen tradiționale.
Asociațiile pro-vita au precizat caracterul incontrolabil al educației sexuale care a avut efecte negative în țări precum Marea Britanie și necesitatea de a respecta dreptul părinților de a asigura copiilor educație în acord cu principiul libertății conștiinței.
Administrația Prezidențială va elabora un raport în urma întâlnirii iar dezbaterea va continua anul viitor.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bogdan Calehari: În Franța a intrat în vigoare programul EVARS. De luni, Franța a legalizat pedofilia!

Dan Puric: Clipa demnității tale – "Ridică-te, popor român!"

SRS: Remus Pricopie a încălcat legea în mod flagrant și repetat, antrenând studenții într-o cauză politică, împotriva unui candidat prezidențial. BTI: Pricopie l-a făcut profesor pe Coldea la ANI, academia SRI

Investigația care detonează scandalul alegerilor din România. Cum au tras sforile progresiștii lui Biden și rețeaua lui Soros ca CCR să anuleze procesul electoral. USAID finanța ”diversitatea” în Justiția română

Deces în lumea sportului din Republica Moldova: Ecaterina Grosul s-a stins la doar 20 de ani. Era studentă la Universitatea București și se presupune că a murit în căminele acesteia

Editura Contramundum anunță publicarea unui manual de Geografie a României din 1938
Recomandările noastre

Elefanții, porcul spinos și lebăda neagră

Călin Georgescu după interzicerea lui de către CCR: Ați avut ocazia să vedeți iadul: nu suntem liberi nici în România, nici în Europa. Rămâneți în credință. Vă mulțumesc, a fost o onoare sa fim împreună în această chemare istorică! - DISCURSUL INTEGRAL

ALERTĂ: BEC A RESPINS CANDIDATURA LUI GEORGESCU! Românii în stradă pentru Călin Georgescu: Se strigă HOȚII! Intervin SCUTIERII ca în '89. JANDARMII DAU CU GAZ! Elon Musk: O NEBUNIE! Democrația a murit în România!

Generalul Radu Theodoru aruncă o nouă BOMBĂ* - Sediul Comandamentului Vlad Țepeș e obținut de la SRI de fondatorul asociației, generalul SIE (r) Ștefan Mateescu, acum acuzat de DIICOT pentru ”lovitură de stat” - VIDEO EXCLUSIV
Secțiuni: Educație
Persoane: Constantin Necula Klaus Iohannis Liana Stanciu
Locații: Palatul Cotroceni
Subiecte: Educația sexuală în școli
Organizații: APOR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)