ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Familia Gurgu este o familie deosebită și aceasta din mai multe puncte de vedere: în primul rând că pentru că unul din soți este român, iar soția este sârboaică. Ion și Sladjana Gurgu au patru copii.

Apoi, Familia Gurgu este una dintre familiile care și-au luat viața în propriile mâini, alegând să-și educe copii în sistem homeschooling. Și nu oricum: ci mutându-se din București, din locuința din Piața Romană, într-un sat din Oltenia, localizat într-un peisaj de basm.

„Acum șapte ani am decis să plecăm la țară. În acel moment venise pe lume al doilea copilaș al nostru. Eu ajunsesem la concluzia că, pentru a-i crește pe copii, am nevoie doar de casă, parc și piață. Și chiar stăteam undeva în centrul Bucureștiului, în Piața Romană. Mi-am zis atunci: „De ce să stau în buricul târgului pentru ce am eu nevoie?!”. Știam că e bine pentru ei să-i scot afară, pentru că aveau nevoie de aer „curat”, dar simțeam că era ca și cum scot la plimbare un cățel. Simțeam că ceva nu este firesc.


Ne gândeam la o retragere din București și căutam ceva mai aproape de oraș, dar, din cauza costurilor mari, nu ne permiteam, și nici nu voiam să intrăm în datorii cu banca. Mutarea asta a venit spontan. Ne-am dus la țară, unde socrii începuseră să facă o casă, în ideea că se vor muta ei când vor ieși la pensie. Mi-am zis: „De ce să stau vara în oraș? Hai să merg cu copiii la țară!”. Și acolo chiar am simțit că este un loc unde aș putea trăi. Am mai făcut câte ceva la casă, pentru că nu era terminată, am pus o centrală și am rămas acolo. Pe urmă am mutat și lucrurile, treptat. Deci chiar a venit spontan mutarea”, a explicat Sladjana Gurgu, jumătătea sârbă a familiei, în ediția de noiembrie a revistei Familia Ortodoxă.
 
Acolo, la țară, familia Gurgu a (re)descoperit normalitatea, susține Sladjana.
 
„Simt că viața e mai normală… Cred că este legătura cu natura. Să vezi cum se schimbă anotimpurile, să trăiești cu natura mi se pare normal. Trăind în oraș, nici nu vezi că, de fapt, trăiești anormal. Aici mi se pare pur și simplu firesc ce trăim și cum trăim”, a continuat ea.
 
De ce homeschooling?

„Noi încercăm să-i creștem pe copii într-un mediu plin cu cărți, și cel mai important lucru, pentru a-i face să fie apropiați de ele, e implicarea noastră. Adică trebuie să le citim. Chiar acum am văzut o campanie de promovare a cititului în rândul copiilor, care spunea că, de fapt, copiii se formează ca cititori în brațele părinților. Practic, asta încercăm, în fiecare seară – și în timpul zilei, dar mai ales seara: să le citim. Atunci ei, în mod concret, asociază și apropierea de părinți, și căldura, și siguranța, de citit, și cred că le înlesnește foarte mult dragostea de carte. Asta am observat din experiența noastră cu copiii.

Foarte mulți părinți se plâng că, din păcate, copiii lor nu citesc, și cred că asta vine și din abordarea școlii; un lucru bun făcut cu forța până la urmă te îndepărtează de finalitatea dorită, și probabil de aici și refuzul copiilor să mai citească acasă, considerând cititul ca pe o corvoadă, nu ca pe o bucurie” , răspunde Ionuț Gurgu, 


Ion Gurgu afirmă că sistemul educațional de stat le răpește copiilor timpul pe care aceștia să-l petreacă pentru ei înșiși, pentru a se descoperi pe sine. Lăsarea educației pe mâinile altora este un mare pericol, susține directorul editurii Predania.

„Cred că tocmai faptul că externalizează prea ușor educația copiilor și nu au contact cu ei decât foarte puțin în cursul unei zile sau al unei săptămâni, și asta periclitează foarte mult starea copilului.

Tocmai citeam acum un semnal al unei cărți în care un profesor american, John Taylor Gatto, făcea o adunare a orelor petrecute de copil într-o săptămână la școală, orele pe care le petrece dormind, orele pe care le petrece stând la televizor, și ducându-se și întorcându-se de la școală. În cele din urmă, copilul avea la dispoziție pentru el, pentru a se juca, în principiu, undeva între șapte și opt ore pe săptămână, ceea ce este foarte puțin pentru un copil ca să se descopere pe sine. Și pentru un om matur, un om format, e foarte greu să se adune având un astfel de ritm. Cred că acesta este pericolul cel mai mare, faptul că copilul este scos din sânul familiei – și se încearcă lucrul acesta de la o vârstă din ce în ce mai fragedă; înainte erau „cei șapte ani de-acasă”, acum nici măcar „cei șapte ani de-acasă” nu mai sunt: grădinița se dorește a fi obligatorie încă de la trei ani, din câte am înțeles.

Un lucru foarte interesant: acesta era și țelul principalelor guverne totalitariste – și nazismul, și comunismul își doreau să fie luat copilul din sânul familiei cât mai devreme și să fie crescut într-un cadru în care statul putea să aibă controlul aproape total asupra lui. De aici, pericolele sunt o mulțime, de la înstrăinarea de familie și de Biserică, până la uniformizare și expunerea directă la tot felul de inginerii sociale”, afirmă Ionuț Gurgu.
 
Interviul integral poate fi citit AICI.

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews