Acuzată de plagiat, jurnalista Emilia Șercan face clarificări după ce pasaje întregi din lucrarea sa de licență, semnată în 2003, ar fi fost copiate din alte două volume lansate pe piață cu un an înainte.

Într-un mesaj pe Facebook, jurnalista scrie că încă nu știe dacă lucrarea prezentată în sursa citată este veridică, urmând să facă o serie de verificări în acest sens. „Am ajuns în țară azi noapte, m-am dezmeticit, iar lucrurile stau așa: În primul rând vreau să știu/aflu dacă lucrarea de licență pusă în discuție este lucrarea mea. Nu mai am exemplarul meu pentru verificare, însă, sper că marți, când voi merge la Sibiu, voi putea stabili autenticitatea lucrării. De aici trebuie plecat, pentru că termenul de păstrare al lucrărilor de licență în arhivă unei facultăți este de cinci ani, potrivit legislației trecute și actuale. Lucrarea prezentată de «Turnul Sfatului» nu are nicio ștampilă care să-i ateste autenticitatea. Am cerut deja în scris o serie de informații de la Facultatea de Socio-Umaniste, în care s-a «topit» fosta Facultate de Științele Comunicării și Jurnalism din Sibiu, iar marți o voi face și în persoană. Vă veți întreba dacă nu recunosc ce este în ea. Am scris despre calomnie și proba verității, însă nu am memorie fotografică astfel încât să îmi aduc aminte, după 14 ani, fiecare frază, pasaj sau pagină. Asta am de spus, pentru moment, despre acuzațiile care mi se aduc", arată Emilia Șercan.

Jurnalista continuă mesajul și spune că a știut de la început în ce joc se bagă, un joc „disproporționat cu sistemul".

„Despre contextul în care se produc aceste acuzații trebuie să spun, de asemenea, niște lucruri, sec, rece, fără a mă victimiza. De când am început să scriu despre plagiate, am știut în ce mă bag, am știut că lupta este disproporționată, că scriu despre Sistem în ansamblul sau, și nu atât despre indivizi. De-a lungul acestor aproape doi ani am trăit multe experiențe - de altfel, în cartea care abia a ieșit pe piață, povestesc ce s-a întâmplat pe parcursul primelor șase luni în care am documentat subiecte care au atins Sistemul și Statul la vârf. Povestesc despre încercările unora de a mă determina să nu mai scriu, de a mă cumpără și despre capcanele care mi-au fost întinse. Cartea am scris-o în două săptămâni și jumătate, de asta cuprind doar primele șase luni. Dacă aș fi avut mai mult timp la dispoziție aș fi scris și despre sfaturile «prietenești» de a abandona subiectul, despre intimidările la care am fost supusă și despre amenințările primite anul trecut", a mai zis ea.

Mai mult, Emilia Șercan, printre altele, dă un exemplu elecvent pentru a se face înțeleasă în ceea ce privește controversele în care este implicată în ultima perioadă. „De ce apar acum aceste acuzații «servite», neasumate bărbătește de o persoană anume? De ce nu au apărut în 2015 sau în 2016? Am câteva explicații, desigur. În primul rând, pentru că am dus subiectul plagiatelor în tezele de doctorat la un alt nivel, m-am concentrat asupra fenomenului. Am cerut de la cele mai importante instituții publice (Ministerul Apărării, Ministerul de Justiție, Ministerul de Interne, Guvern, Administrația Prezindentiala, Ministerul de Externe) liste cu numele tuturor celor care dețin titlul de doctor și banii plătiți de aceste instituții că spor salarial. Nu mi-au răspuns solicitărilor, așa că i-am dat în judecată. Procesele cu MApN, MAI și MAE le-am câștigat în prima instanța. Am pierdut, tot în prima instanța, procesul cu Administrația Prezindentiala, iar cele cu Guvernul și Ministerul de Justiție sunt în pronunțare (deciziile trebuiau date chiar ieri, însă cum nu am fost în țară, nu le cunosc încă). Că să va faceți o idee, în MApN sunt 911 doctori, care, în perioada 1 ianuarie 2015 - 30 septembrie 2016, au primit 1,2 milioane euro pentru că au titlul de doctor", arată ea.

Totodată, în mesajul de pe Facebook, Șercan spune că se simte „o țintă". „De câteva luni am început să simt că sunt o țintă. S-a încercat spargerea contului meu de e-mail de către un «actor statal» - am scris și am pus pe Facebook o poză care indică lucrul ăsta. Mi-am dus laptopul la verificare, la o firma specializată, iar de atunci nu l-am mai folosit. Acum trei săptămâni, într-o vineri seară, în interval de o ora și jumătate, cineva a încercat de două ori să-mi spargă contul de Facebook. Am ezitat până acum să merg la DIICOT să fac plângere, însă săptămâna viitoare mă voi ocupa și de lucrul acesta. Tot acum circa trei săptămâni, Mihnea Măruță mi-a spus că a aflat de la o sursă credibilă că îmi era verificată lucrarea de doctorat de către «băieți». Despre episodul «Profesioniștii» nici nu mai amintesc", arată ea. „Nu am nicio îndoială că se încearcă scoaterea mea definitivă din presă. În România merge mai ușor să compromiți un ziarist, să îi spulberi credibiliatea sau să spui că e acoperit. Gălețile de lături pe care i le arunci în cap sunt suficiente, nu trebuie să îl suprimi fizic, așa cum se întâmplă frecvent în Rusia", își încheie mesajul.

Patrick André de Hillerin scrie, tot pe Facebook, Despre cât de importante sunt dezvăluirile făcute de Emilia Șercan. Acesta reia un pasaj dintr-un articol din 2015, în care spune că în perioada 2005-2015, România a plătit „252.000.000 de euro. Numai pentru a plăti sporurile unor oameni care au plagiat, au dat mită și au fost ajutați să ia un doctorat pe care nu-l meritau. Iar asta pe o bază de calcul mult diminuată”.

„În fiecare an, învățământul românesc eliberează aproximativ 3.500 de diplome de doctor. Numai între 2007 și 2011 au fost făcuți "doctori” 17.743 de români. Cu ce ne afectează asta? Dincolo de faptul că vorbește despre superficialitatea majoră a universităților românești, grăbite să scoată doctori pe bandă rulantă, invazia asta de oameni cu foarte multă carte a lovit și va lovi din nou profund bugetul de stat. Până în 2010, angajații bugetari care dețineau titlul de doctor primeau un spor salarial de 15% pentru doctorat. În noua lege a salarizării, aflată în lucru, acest spor revine, fără a se face, la fel cum se întâmpla și în trecut, o corelare între locul de muncă și domeniul în care a fost obținut doctoratul. Adică, dacă un funcționar de la ANAF, de exemplu, este doctor în literatura engleză medievală, dar lucrează la colectarea de taxe, el va primi un spor de 15%, cum ar fi primit și până în 2010, chiar dacă doctoratul nu are absolut nici o relevanță în ceea ce face. Mircea Miclea, fost ministru al Învățământului, opina în 2011 că doar aproximativ 10% din doctoratele obținute în această epocă a goanei după onoruri academice ar fi pe bune. Altfel, dacă facem un calcul pe zece ani de plată de sporuri pentru doctorat, unei armate de 35.000 de doctori recenți, să spunem, 90% din bani au fost dați unor fraudatori. Să spunem că bieții oameni n-ar fi avut un salariu mai mare de 2.000 de lei. Să zicem, doar. Ei bine, în zece ani, suma dată de stat degeaba, unor oameni care și-au obținut doctoratul prin fraudă, se ridică la 1.134.000.000 de lei (da, peste un miliard), adică 252.000.000 de euro. Numai pentru a plăti sporurile unor oameni care au plagiat, au dat mită și au fost ajutați să ia un doctorat pe care nu-l meritau. Iar asta pe o bază de calcul mult diminuată”.

Patrick André de Hillerin mai spune că în până în 1989 existau doar 1.000 de titluri de doctor!!!