Extraordinar! Zidurile Academiei Domnești de la ,,Sf. Sava”, ctitorită de Sf. Constantin Brâncoveanu în 1694, descoperite în curtea Universității din București

Săpăturile arheologice desfășurate în această perioadă în curtea clădirii Universității din București (Bulevardul Regina Elisabeta), imobil înscris în lista monumentelor istorice de importanță națională, au scos la lumină mai multe rămășițe ale fostei Academii Domnești de la ,,Sf. Sava”, informează Universitatea București.
„Arheologii de la Muzeul Municipiului București și de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, implicați în săpăturile din curtea Universității din București, asistați de cadrele didactice de specialitate de la Facultatea de Istorie, au descoperit ziduri vechi de peste 300 de ani, care au aparținut vechii Academii Domnești de la ,,Sf. Sava”. Aceasta este prima școală de învățământ superior din Țara Românească, înființată de Constantin Brâncoveanu la 1694.
Totodată, specialiștii au descoperit ziduri ale vechii clădiri a Universității din București, înființată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 1864 și construită sub îndrumarea arhitectului Alexandru Orăscu. Ruinele vechii Universități, dezvăluite acum, sunt rezultatul afectării clădirii de bombardamentele din Al Doilea Război Mondial care au determinat demolarea unei părți a imobilului în anii ’50 ai secolului trecut.
Descoperirile din curtea interioară a Universității din București se integrează în cadrul mai larg al cercetărilor arheologice efectuate de Muzeul Municipiului București și Institutul de Arheologie ,,Vasile Pârvan” începând cu anul 2011 pe locul unde astăzi se găsește parcarea subterană din Piața Universității. Săpăturile au scos atunci la lumină ruinele Ansamblului Mănăstiresc ,,Sfântul Sava”, compus din Biserica ,,Sf. Sava”, ctitorită de Constantin Brâncoveanu la 1709, dar și o parte din clădirile adiacente Academiei Domnești.
Înființarea Universității din București în anul 1864 a reprezentat finalizarea unei aspirații către învățământul românesc de nivel superior, care își are rădăcinile încă din secolul al XVII-lea.
Astfel, putem spune că în plan simbolic, Universitatea din București își are rădăcinile pe fundamentul Academiei Domnești de la ,,Sfântul Sava”. Mai mult decât atât, însă, prin spiritul său vizionar, Universitatea din București a reprezentat pentru învățământul superior din spațiul românesc un autentic nou început”, arată comunicatul instituției.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Meditația Mindfulness s-a mutat de la Cioloș la Casa cu Rost a lui Târziu de la AUR. Pericole majore: O adeptă a lui Guru Malkani PREDĂ TEHNICI YOGHINE COPIILOR FĂRĂ INFORMAREA CORECTĂ A PĂRINȚILOR

Se înmulțesc solomoneii. Gelu Vișan reclamă: Slujba Religioasă Interzisă la Universitatea Ovidius din Constanța. La ordinul rectorului plagiator și neomarxist Dan-Marcel Iliescu nici măcar Teologia nu a putut beneficia de binecuvântarea Înaltului Teodosie

Peste 40.000 de canadieni au semnat o petiție în apărarea drepturilor parentale și pentru „protejarea copiilor în școli de ideologia woke, de sexualizare și de propaganda LGBT”

În sfârșit o veste bună din Marea Britanie: Ministerul Educației interzice telefoanele mobile în sălile de clasă

IPS Teodosie a binecuvântat studenții militari și civili și cadrele didactice de la Academia Navală "Mircea cel Bătrân" la începutul noului an universitar. Rectorul plagiator de la Universitatea Ovidius a interzis slujba la fel ca pe vremea comuniștilor

Alianța Părinților din România: Nu semnați ”Contractul Educațional”!
Recomandările noastre

Contraofensiva – Sigură și Eficientă ca Vaccinul

Meditația Mindfulness s-a mutat de la Cioloș la Casa cu Rost a lui Târziu de la AUR. Pericole majore: O adeptă a lui Guru Malkani PREDĂ TEHNICI YOGHINE COPIILOR FĂRĂ INFORMAREA CORECTĂ A PĂRINȚILOR

Adevărul despre bebelușii avortați și vaccinuri, de la ROR la PFIZER. Două VIDEO TRADUSE ÎN ROMÂNĂ pe adresa Patriarhiei Române - Pfizer: ”Ne-am străduit cât de mult am putut să nu menționăm liniile celulare fetale”

† Daniel Arhiereul: Până la canonizare, răstignirea Părintelui Arsenie Boca continuă!
Persoane: Sfântul Constantin Brâncoveanu
Locații: București
Subiecte: Istoria Bucureștiului Istoria României
Organizații: Universitatea București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)