Guvernul a decis închiderea unităților de învățământ preuniversitar în perioada 11 - 22 martie. Orban: Este o măsură cu caracter preventiv

ACTUALIZARE 20:15 Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU) a decis, luni, închiderea tuturor școlilor din România începând de miercuri, 11 martie, până duminică, 22 martie, cu posibilitatea de prelungire sau sistare a măsurii, în funcție de evoluția evenimentelor. Premierul interimar Ludovic Orban a explicat că este vorba de o măsură cu caracter preventiv, potrivit G4Media.
Întrebată de ce s-a decis suspendarea cursurilor în învățământul preuniversitar începând de miercuri, ministrul interimar al Educației, Monica Anisie, a declarat că s-a luat această hotărâre pentru a da răgaz părinților să găsească soluții pentru copiii lor. Referitor la clasa pregătitoare, înscrierile în învățământul primar continuă, acestea putându-se face online, a declarat Monica Anisie, citată de Agerpres.
Nu la fel stau lucrurile pentru studenți, decizia suspendării cursurilor în instituțiile de învățământ superior urmând să fie luată în mod individual de către fiecare universitate în parte, în baza autonomiei universitare.
La rândul său, ministrul interimar al Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat că se vor suspenda, începând de marți și până la sfârșitul lunii martie, transporturile rutiere și feroviare către Italia și din această țară către România.
Operatorii de transport rutier care efectuează curse ce tranzitează peninsula italică au obligația de a le comunica cetățenilor români care se vor îmbarca din Italia către România faptul că vor intra în carantină sau autoizolare o dată ajunși în țară, precum și că își vor asuma responsabilitatea prin completarea unei declarații pe propria răspundere la îmbarcarea în autobuz, a adăugat ministrul Marcel Vela, citat de Agerpres.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Premierul interimar, Ludovic Orban, a spus că măsura închiderii școlilor este în analiză, răspunzând unei întrebări pe tema unei astfel de posibilități.
Premierul interimar, Ludovic Orban, a spus că măsura închiderii școlilor este în analiză, răspunzând unei întrebări pe tema unei astfel de posibilități.
Orban a spus despre evntuala închidere a școlilor că măsură este în analiză, dar nu poate fi luată ușor, pentru că ar perturba procesul educațional.
Raed Arafat propune închiderea unităților școlare publice din învățământul preșcolar (grădinițe), primar, gimnazial, liceal, post liceal și profesional, începând din data de 10.03.2020 până la data de 21.04.2020.
„O măsură de închidere a școlilor perturbă și privează elevii în ceea ce privește derularea serviciului educațional. Este o măsură care trebuie pregătită. Puneți-vă întrebarea ce fac copiii care rămân acasă. Există în fiecare familie un membru care să îi supravegheze, dacă nu îi mai ducem la școală? Astfel de măsuri trebuie luate după o analiză serioasă. Avem ca punct de analiză din nou acest punct la discuția de astăzi. Dar nu se pot lua măsuri fără analize serioase. Avem doar 15 cazuri din care 5 s-au vindecat”, a spus Orban.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, luni dimineață, că nu există un motiv pentru închiderea școlilor. Declarația a fost făcută în contextul epidemiei de coronavirus.
„Părinții sunt îndreptățiți să pună întrebări. Însă, trebuie să nu intrăm în panică, pentru că la momentul acesta, nu există decât patru cazuri confirmate, patru cazuri de elevi care au fost diagnosticați cu coronavirus. Doi dintre ei deja s-au vindecat, au fost trimiși de la spital acasă. Am luat măsura închiderii unității de învățământ în care aceștia își desfășurau cursurile. Deci, la momentul acesta, fac un apel la calm pentru părinți și cadrele didactice pentru că nu există motivul închiderii școlilor”, a spus Monica Anisie, la Antena 3.
„În această dimineață (luni dimineața- nr.r) am o videoconferință cu inspectorii școlari generali tocmai pentru a discuta problemele din teritoriu și a mă asigura că în fiecare unitate de învățământ există săpun, dezinfectant, adică măsurile de prevenție să fie luate, pentru că până la urmă, chiar dacă închidem astăzi școlile, copiii tot vor circulă prin oraș, deci, nu pot stă închiși în casă. Noi, ca sistem de educație, trebuie să ii educăm și în spiritul prevenției, să ii asigurăm pe părinți că le spunem copiilor cum anume trebuie să se ferească de o astfel de situație în care s-ar putea îmbolnăvi”, a mai spus ministrul Educației.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Liga Studenților Iași și președintele de onoare Silvian Emanuel Man au fost atacați brutal de PNL-iștii locali

Scrisoarea Alianței Părinților către toți candidații la prezidențiale: ”Sunteți de acord cu...?”

Europarlamentarul Șerban-Dimitrie Sturdza solicită ministrului Educației al Ucrainei și Comisiei Europene să aprobe limba română în locul celei ”moldovenești” în școlile din Odesa

Doliu în lumea universitară! Renumit lector, moarte fulgerătoare, la doar 45 de ani. A promovat vaccinarea "sigură și eficientă" la ASE

Camelia Suruianu: Poezia, delictul grav al lui Vasile VOICULESCU. + 26 aprilie 1963 - 62 de ani de la moartea sa
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Educație
Persoane: Ludovic Orban Monica Anisie Raed Arafat
Locații: București
Organizații: Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)