Ierarhii Clujului și Hușilor încurajează misiunea de tineret a Bisericii inclusiv prin social media

Ierarhii Clujului și Hușilor au participat vineri la întâlnirea consultativă a reprezentanților departamentelor de tineret din cadrul celor trei eparhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, desfășurată în sala „Nicolae Ivan” a Centrului eparhial din Cluj-Napoca, informează pagina Mitropolia Clujului.
Activitățile cu tinerii reprezintă o prioritate pastorală a Bisericii Ortodoxe Române, fapt ce presupune o bună comunicare, dar și elaborarea unor proiecte și strategii comune.
Întâlnirea consultativă de la Cluj face parte dintr-o serie de întâlniri la centrele mitropolitane prin care se dorește elaborarea unei strategii la nivel național în privința activităților cu tineretul ortodox.
La consfătuirea de la Cluj, a cincea din cele șase organizate la nivelul Patriarhiei Române, a participat, din partea gazdelor, Mitropolitul Andrei Andreicuț, care le-a vorbit celor prezenți despre responsabilitatea formării generației tinere și despre greutățile întâmpinate de tineri în societatea actuală și le-a dăruit cartea „Veșnicia s-a născut la sat”, apărută în contextul Anului omagial al satului românesc.
La eveniment a fost prezent și Episcopul Ignatie al Hușilor, care a subliniat faptul că Biserica trebuie să acorde o mai mare importanță misiunii cu tinerii, prezenți în spațiul online:
„Să acordăm mai multă atenție misiunii cu tinerii în spațiul online!”, a îndemnat ierarhul, precum și „Să nu mai fim atât de captivi strategiilor clasice în ceea ce privește misiunea cu tinerii”.
Episcopul Ignatie este cunoscut pentru deschiderea pe care o are față de misiunea în spațiul online, având el însuși conturi oficiale pe Twitter și Instagram.
„Avem nevoie de o prezență mult mai competentă în social media, în spațiul online. Să încercăm să fim prezenți pentru a schimba paradigma de comunicare cu tinerii. Există acest univers paralel, social media, și sunt foarte mulți tineri conectați. Trebuie avem un mesaj și pentru aceștia”, a subliniat Episcopul Hușilor, pledând pentru difuzarea mesajului Bisericii acolo unde tinerii sunt cel mai adesea prezenți și receptivi. „Să oferim o alternativă la toate căutările pe care le au tinerii!”, a îndemnat ierarhul.
„Prin tot ceea ce facem trebuie să transmitem un mod de viață în Hristos care este autentic și foarte frumos. Nouă ne revine datoria ca, prin limbajul pe care îl folosim, tinerii să spună: Da! Este minunat să trăim în Hristos!”, a concluzionat Episcopul Hușilor, citat de agenția Basilica.
În continuarea cuvintelor adresate de ierarhii Clujului și Hușilor, reprezentanții eparhiali, ai asociațiilor și organizațiilor de tineret din Mitropolia Clujului, au discutat despre provocările întâmpinate de tineri în viața lor cotidiană în societatea actuală. La final, a avut loc un dialog deschis și au fost prezentate activitățile cu tinerii din anul 2018, precum și proiectele și activitățile care se vor desfășura pe parcursul anului 2019.
În cadrul Patriarhiei Române, pentru dinamizarea activităților de tineret se organizează șase întâlniri consultative la centrele mitropolitane din țară, cea de la Cluj fiind a cincea întâlnire. Rolul acestor întâlniri este de a pune la masa de discuție atât reprezentanți ai Bisericii, cât și reprezentanți ai tinerilor, organizațiilor neguvernamentale și ai grupurilor informale de tineri, pentru a crea un cadru general și un context în care tinerii să relaționeze, conform inspectorului patriarhal Mihai Paraschiv, responsabil de relația cu ONG-urile și tineretul, citat de pagina Mitropolia Clujului.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Liga Studenților Iași și președintele de onoare Silvian Emanuel Man au fost atacați brutal de PNL-iștii locali

Scrisoarea Alianței Părinților către toți candidații la prezidențiale: ”Sunteți de acord cu...?”

Europarlamentarul Șerban-Dimitrie Sturdza solicită ministrului Educației al Ucrainei și Comisiei Europene să aprobe limba română în locul celei ”moldovenești” în școlile din Odesa

Doliu în lumea universitară! Renumit lector, moarte fulgerătoare, la doar 45 de ani. A promovat vaccinarea "sigură și eficientă" la ASE

Camelia Suruianu: Poezia, delictul grav al lui Vasile VOICULESCU. + 26 aprilie 1963 - 62 de ani de la moartea sa
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Educație
Persoane: IPS Andrei Andreicuț PS Ignatie
Locații: Cluj-Napoca
Subiecte: Rețele de socializare
Organizații: Mitropolia Clujului Patriarhia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)