Începutul școlii și Biserica

Astăzi, la biserica din cartier, unul din preoţi, la predică, anunţă că s-au strâns banii şi s-au cumpărat 50 de ghiozdane echipate - 22 de copii le-au preluat imediat după slujba, fiind prezenţi la Sf. Liturghie cu o profesoară de la şcoala de vizavi, cu care sunt într-un statornic parteneriat.
Doisprezece copii din familii cu probleme deosebite sunt deja înscrişi, în urma cererii părinților și a recomandărilor credincioșilor, la after school, unde beneficiază, pe lângă lecţiile făcute cu profesori, şi de o masă caldă. Pentru doritori, meditaţii la matematică, română, engleză şi franceză. Atanasie al meu, singurul dintre loazele mele care a luat premiu I cu coroniţă acum în clasa a V-a (nici eu nu am luat mai mult de premiul III în clasa I sau menţiune vreodată emoticon smile ) pot să spun că a beneficiat de meditaţiile făcute la biserica din colţul străzii la matematică şi franceză cu profesoare de liceu, femei credincioase, care fac asta în mod absolut gratuit.
De ce fac aceste consideraţiuni? Pentru că sunt foarte mulţi care habar nu au de misiunea Bisericii în ţara noastră, dar se consideră obligaţi să o mânjească cu noroi ori de câte ori au ocazia. Sigur, rolul Bisericii este să ne ducă spre Mântuire, pentru că noi ştim că viaţa este veşnică şi vrem să luăm cu asalt porţile Împărăţiei lui Dumnezeu. Însă foarte mulţi preoţi se preocupă de nevoile comunităţii, cu sprijinul aceleiaşi comunităţi.
Ce fac ateiştii agresivi, ideologii secularismului care tocmai omoară civilizaţia creștină europeană sub ochii noştri? Dacă nu distrug, atunci doar dau din gură. Şi, evident, au susţinerea unei prese care are rolul de a ataca relaţiile sociale (comunităţile) şi Tradiţia, tot ceea ce aglutinează și structurează persoanele umane.
Adică tot ce detestă mai tare globalismul Noii Ordini Mondiale.Fie ca acest an școlar sa fie spre folosul copiilor noștri!
Doamne ajută!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Liga Studenților Iași și președintele de onoare Silvian Emanuel Man au fost atacați brutal de PNL-iștii locali

Scrisoarea Alianței Părinților către toți candidații la prezidențiale: ”Sunteți de acord cu...?”

Europarlamentarul Șerban-Dimitrie Sturdza solicită ministrului Educației al Ucrainei și Comisiei Europene să aprobe limba română în locul celei ”moldovenești” în școlile din Odesa

Doliu în lumea universitară! Renumit lector, moarte fulgerătoare, la doar 45 de ani. A promovat vaccinarea "sigură și eficientă" la ASE

Camelia Suruianu: Poezia, delictul grav al lui Vasile VOICULESCU. + 26 aprilie 1963 - 62 de ani de la moartea sa
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Educație
Locații: București
Subiecte: Când începe anul şcolar
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)