Ioan Aurel Pop neagă că ar fi semnat scrisoarea pentru susținerea Ministrului Educației

Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a negat că ar fi semnat vreodată o petiție de susținere a nominalizării lui Valentin Popa pentru funcția de ministru al Educației.
Reacția rectorului vine după ce numele lui a apărut pe o listă în care se regăsesc 45 de rectori ai unor universități de stat și private care și-ar fi exprimat sprijinul pentru actualul rector al Universității Ștefan cel mare din Suceava.
„Eu mai am câteva luni și o să ies la pensie, nu vreau să mă implic în așa ceva. Nu l-am susținut și nu-l voi susține pe domnul Popa. Lucrez în învățământ și mă deranjează la culme măgăriile astea. Dacă vor continua așa, va fi dezastru. În direcția aia ne îndreptăm cu tot ce face PSD. N-am semnat și nici nu se punea problema să o fac, eu nu-l susțint pe domnul Popa. Nici n-am auzit până acum că ar apărea numele meu pe lista susținătorilor săi, mi se pare ciudat”, a declarat Pop pentru Adevărul.
Valentin Popa, ministrul Educației Naționale în guvernul PSD, este rectorul Universității Ștefan cel Mare din Suceava din primăvara anului 2012. În spațiul public au apărut mai multe clipuri video în care acesta a făcut greșeli gramaticale.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Liga Studenților Iași și președintele de onoare Silvian Emanuel Man au fost atacați brutal de PNL-iștii locali

Scrisoarea Alianței Părinților către toți candidații la prezidențiale: ”Sunteți de acord cu...?”

Europarlamentarul Șerban-Dimitrie Sturdza solicită ministrului Educației al Ucrainei și Comisiei Europene să aprobe limba română în locul celei ”moldovenești” în școlile din Odesa

Doliu în lumea universitară! Renumit lector, moarte fulgerătoare, la doar 45 de ani. A promovat vaccinarea "sigură și eficientă" la ASE

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)