ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Opriți bullying-ul sau desființați recreațiile”, este îndemnul ONG-urilor care susțin că în cele 10 minute de pauză unul din patru elevi este hărțuit sau amenințat. Agresorii sunt, la rândul lor, minori care așa au fost crescuți de părinți, explică psihologii.

La nivel european, România se situează pe locul 3 în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Conform Ministerului Educației Naționale (MEN) în anul școlar 2014-2015 au fost înregistrate 18.783 de cazuri de violență la nivel național. „Acesta este motivul pentru care Organizația Salvați Copiii România lansează campania Opriți bullying-ul sau desființați recreațiile!, pentru a preveni un fenomen de amploare, pe care instituțiile de învățământ nu îl identifică, nu îl gestionează, în condițiile în care statistica spune că doar 38% dintre școli beneficiază de consilier școlar, preponderent în mediul urban”, transmit oficialii ONG-ului.

În semestrul I al anului școlar 2016-2017, au avut loc un număr de 7.690 de cazuri de violență în școli. Cele mai multe cazuri au fost identificate în Brașov (782), Timiș (596), Bihor (575), Iași (561) și Neamț (472). „Cifrele oficiale sunt departe de o reprezentare corectă a unei realități școlare în care zi de zi, toți actorii implicați – elevi, cadre didactice, părinți, vorbesc cu îngrijorare de un nivel în creștere al violenței între copii. În oglindă, România avea, la finalul anului școlar 2016-2017, un număr de 2.209 de consilieri școlari (dintre care 211 în București), pentru cele 6.221 de unități de învățământ, dintre care 792 de grădinițe și 5429 de unități de învățământ preuniversitar. Organizația Salvați Copiii trage, astfel, un semnal de alarmă și solicită autorităților decidente luarea unor măsuri urgente, care să redea elevilor recreația, fără să le fie teamă că vor fi agresați și umiliți”, mai spun cei de la Salvați Copiii.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a evidențiat consecințele negative ale bullying-ului asupra tuturor copiilor, victime sau agresori: „Hărțuirea, umilirea repetată și intenționată sunt fenomene care își pun amprenta asupra sănătății emoționale și sociale a tuturor copiilor, victime sau agresori. Pe termen lung, acești copii vor dezvolta mecanisme de inadecvare socială, fie că vorbim despre comportamente de abuz și putere, în cazul agresorului, fie despre un comportament de izolare socială, în cazul copilului-victimă. Mai mult, nici copiii care sunt martori nu au parte de un mediu școlar sănătos, ei simțindu-se fie complici, fie intimidați și amenințați de comportamentele de bullying ale colegilor lor. Acești copii vor înțelege că relațiile interumane se construiesc pe o ierarhie a puterii în care abuzul este apanajul celui puternic”.