Ministerul Educației a avertizat că desenarea fostelor teritorii ale imperiului austro-ungar chiar în ziua aniversării tratatului de la Trianon în curtea unui liceu din Odorheiu Secuiesc a avut caracter politic-SEPARATIST

Corpul de Control al Ministerului Educației a constatat că desenarea hărții fostelor teritorii ale Austro-Ungariei în cadrul unui proiect derulat de Liceul "Palló Imre" din Odorheiu Secuiesc și un liceul de artă din Ungaria a fost o „activitate cu aspect politic-separatist” în evaluarea directorului instituției școlare și să dispună Consiliului de Administrație al liceului cercetarea disciplinară a profesorilor implicați, informează Agerpres.
Inspectorul școlar general al ISJ Harghita, Petru Gârbea, a declarat că potrivit raportului Corpului de Control al Ministerului Educației, „conducerea liceului de artă "Palló Imre" a permis desfășurarea unei activități susceptibil de a fi interpretată politic, poate în ideea că nu va fi vizibilă din exteriorul școlii”, în condițiile în care harta a fost realizată cu vopsea solubilă, care a fost spălată de ploi, iar albumul postat pe Facebook a fost șters.
Raportul arată că nimeni nu a negat realizarea hărții, dar în același timp nimeni nu a recunoscut că are legătură cu comemorarea semnării Tratatului de la Trianon, de pe 4 iunie.
Corpul de Control al MEN consideră că atât cadrele didactice participante la proiect cât și conducerea liceului "sunt responsabile pentru implicarea elevilor în activități cu caracter politic" și punctează că "desfășurarea acestor activități într-o unitate de învățământ preuniversitar din România nu este nici morală, nici legală".
Membrii echipei de control recomandă conducerii ISJ Harghita ca, la evaluarea anuală a activității manageriale a directoarei și a directorului adjunct, "să se țină cont că au permis folosirea elevilor într-o actvitate cu aspect politic-separatist, fiind încălcate prevederile articolului 7 din Legea Educației Naționale".
Totodată, se recomandă conducerii ISJ să dispună Consiliului de Administrație al liceului, „cercetarea disciplinară a profesorilor participanți la această activitate și, în funcție de rezultatele cercetării, să se ia măsuri care sunt prevăzute de lege”.
Proiectul derulat de liceul din Odorheiu Secuiesc și un liceu de artă din Ungaria a fost finanțat de Guvernul de la Budapesta, în cadrul unui program intitulat "Határtalanul" (n.r.- fără granițe), ce vizează colaborarea dintre școli, în scopul cunoașterii reciproce.
Activitatea respectivă, cuprinsă în proiect, în care mai mulți elevi ai Liceului de Artă din Odorheiu Secuiesc și ai liceului partener din Ungaria au desenat în curtea școlii harta teritoriilor care au aparținut Imperiului Austro-Ungar înainte de 1918 a avut loc în data de 4 iunie, când se împlineau 98 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. Conturul hărții a fost pictat în culorile drapelului maghiar.
Fotografiile au fost postate pe pagina de Facebook a liceului, dar au fost șterse a doua zi, când situația a fost semnalată în presă și pe rețelele de socializare.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Meditația Mindfulness s-a mutat de la Cioloș la Casa cu Rost a lui Târziu de la AUR. Pericole majore: O adeptă a lui Guru Malkani PREDĂ TEHNICI YOGHINE COPIILOR FĂRĂ INFORMAREA CORECTĂ A PĂRINȚILOR

Se înmulțesc solomoneii. Gelu Vișan reclamă: Slujba Religioasă Interzisă la Universitatea Ovidius din Constanța. La ordinul rectorului plagiator și neomarxist Dan-Marcel Iliescu nici măcar Teologia nu a putut beneficia de binecuvântarea Înaltului Teodosie

Peste 40.000 de canadieni au semnat o petiție în apărarea drepturilor parentale și pentru „protejarea copiilor în școli de ideologia woke, de sexualizare și de propaganda LGBT”

În sfârșit o veste bună din Marea Britanie: Ministerul Educației interzice telefoanele mobile în sălile de clasă

Alianța Părinților din România: Nu semnați ”Contractul Educațional”!

De la Securitate și CNSAS Mircea Kivu toarnă acum la CNCD: Facultatea de Teologie Ortodoxă ar discrimina... comuniștii
Recomandările noastre

Contraofensiva – Sigură și Eficientă ca Vaccinul

Meditația Mindfulness s-a mutat de la Cioloș la Casa cu Rost a lui Târziu de la AUR. Pericole majore: O adeptă a lui Guru Malkani PREDĂ TEHNICI YOGHINE COPIILOR FĂRĂ INFORMAREA CORECTĂ A PĂRINȚILOR

Adevărul despre bebelușii avortați și vaccinuri, de la ROR la PFIZER. Două VIDEO TRADUSE ÎN ROMÂNĂ pe adresa Patriarhiei Române - Pfizer: ”Ne-am străduit cât de mult am putut să nu menționăm liniile celulare fetale”

† Daniel Arhiereul: Până la canonizare, răstignirea Părintelui Arsenie Boca continuă!
Locații: Odorheiul Secuiesc
Subiecte: Tratatul de la Trianon
Organizații: Ministerul Educației Naționale
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)