ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În data de de 17 octombrie 2010, Ministerul Educației Naționale a trimis o adresă către Inspectoratele județene, în ceea ce privește colaborarea dintre instituție și Federația Internațională a Comunităților Educative (FICE), cu privire la campania „19 zile de prevenire a abuzurilor și violenței asupra copiilor și tinerilor”, pe care MEN o susține.

În document (Click pentru deschidere) se precizează că „scopul campaniei este de a conștientiza asupra unor forme de practici tradiționale (inclusiv culturale ) care sunt dăunătoare copiilor și de a identifica căi de acțiune pentru limitarea acestora. Accentul se va pune, în România, pe conștientizarea asupra riscurilor unor practici religioase inadecvate copiilor (posturi îndelungate, exorcizări, alte ritualuri de „îndepărtare a duhurilor rele”, etc), a „logodirii” sau căsătoriilor timpurii ale copiilor, precum și abuzurile emoționale generate de preferințele, în anumite comunități, pentru copiii de sex masculin”.

Este de remarcat că temele anilor anteriori au fost legate de violență, după cum urmează:

2011 - Pedepsirea corporală a copilului
2012 - Implicarea copiilor în conflicte armate
2013 - Pornografia infantilă
2014 - Adicțiile și consumul de substanțe ilicite în rândul copiilor și tinerilor
2015 - Bully-ingul și hărțuirea în mediul școlar.

Trecerea de la combaterea violenței și a consumului de stupefiante la post și rugăciune capătă o explicație atunci când privim cine sunt responsabilii FICE pentru acest proiect: Toma Mareș și Eugen Simion.

Prof. Toma Mareș, care este și președintele FICE, este autorul a trei capitole din lucrarea „Educația ateist-științifică a pionierilor și șoimilor patriei”, editată în 1984 de către Organizația Pionerilor - Consiliul Național. Iată capitolele semnat de prof. Toma Mareș: Educația ateist-științifică prin activitățile desfășurate de Organizația Pionierilor, Educația ateist-științifică prin activitatea politico-educativă desfășurată de Organizația Șoimilor Patriei: modalități și forme de realizare, Materiale audio-vizuale și bibliografie selectivă în sprijinul educației ateist-științifice.

Conform colectivului de autori, cartea respectivă este „un evantai de căi, mijloace și forme” oferite „cercului larg de practicieni în domeniul educației tinerei generații” pentru „combaterea unei categorii speciale de fenomene negative care contribuie la rămânerea în urmă a conștiinței acelor copii din grădinițele și școlile generale aflați încă în raza de acțiune a cultelor și sectelor religioase.”  În paginile cărții se pune în scenă un „proces al genezei biblice”, în care „pârâtul” este profetul Moise, iar știința este „procurorul”.
 

Pasajul seamănă leit cu cel din documentul din 2017, respectiv „conștientizarea asupra riscurilor unor practici religioase inadecvate copiilor (posturi îndelungate, exorcizări, alte ritualuri de „îndepărtare a duhurilor rele”, etc), a „logodirii” sau căsătoriilor timpurii ale copiilor, precum și abuzurile emoționale generate de preferințele, în anumite comunități, pentru copiii de sex masculin”.

Documentul MEN este semnat de Directorul General Mihaela Tania Irimia, de directorul Cecilia Iuga și Inspectorul de specialitate Cătălina Chendea și aprobat de către secretarul de stat Ariana Oana Bucur.
 
Halloween-ul, desemnat „cea mai mare sărbătoare a sataniștilor”, contestat de părinți și de organizațiile non-guvernamentale cu numeroase ocazii, nu întâmpină nicio opoziție din partea responsabililor Ministerului Educației și se desfășoară nestingherit în școlile și grădinițele de stat.
 
ActiveNews a solicitat un punct de vedere din partea doamnei director Tania Irimia și din partea ministrului educației, Liviu Pop, dar la aproape 24 de ore de la expedierea cererii, nu am primit niciun răspuns.