Un sistem de învățământ e un mecanism complex care nu poate exista în stare de provizorat și nu poate fi supus principiului troțkist al „revoluției continue”, iar schimbarea lui permanentă nu face altceva decât să-l transforme într-o „vacă de muls” pentru diferite corporații, scrie Mircea Platon într-un editorial pentru Revista Contemporanul.

Potrivit scriitorului Mircea Platon, în școala românească, „totul e privit de necruțătorii luptători anticomuniști, reformatori sau antreprenori ai învățământului și societății românești, ca simptom comunist”.

„Temele, predarea, existența profesorilor, a inspectoratelor școlare, a manualelor unice, a orarelor, a caietelor, a uniformelor, a soneriilor care anunță începutul și sfârșitul orelor, obligativitatea de a învăța, de a memora niște reguli gramaticale, date istorice, elemente chimice sau poezii, studierea anumitor clasici ai literaturii române cum ar fi Mihail Sadoveanu, G. Coșbuc, Vasile Alecsandri, Al. Vlahuță, Calistrat Hogaș, Octavian Goga, totul e considerat un reziduu sau, și mai rău, o apoteoză a comunismului”, explică Mircea Platon.

Acesta avertizează asupra riscului de a elimina cultura generală din programa școlară încă din gimnaziu.

„A întrerupe acumularea culturii generale încă din clasa a cincea sau a șasea, așa cum vor programele noilor experți în educație sau cum cer unii părinți obsedați de ideea că elevii de gimnaziu trebuie să deprindă o meserie, e dăunător din mai multe puncte de vedere: din punct de vedere uman, pentru că la acea vârstă copilul nu știe de fapt ce vrea și ce poate și trebuie să hotărască alții pentru el. E dăunător din punct de vedere național, pentru că nu lasă copiii să își articuleze o identitate națională și personală”, spune Mircea Platon .

„Noua educație”, „activă”, progresistă, „adaptată vremurilor în care trăim”, menționează Mircea Platon, expune copiii unui sistem de agresiuni publicitare (care definesc „stiluri de viață”) și unui nor radioactiv de divertismente asamblate total aleatoriu, care „nu îi ajută nici să intre în legătură intimă unii cu alții, nici să se lămurească pe sine cu privire la nimic, nici să învețe ce e aceea competiția onestă și performanța dezinteresată”.

„Un sistem de învățământ e un mecanism complex care nu poate exista în stare de provizorat și nu poate fi supus principiului troțkist al „revoluției continue”. El evoluează din interior, prin oameni, nu din exterior, prin nevoile diverselor lobby‑uri din spatele experților care îndeamnă mereu la reforme, la abolirea manualelor clasice, la abandonarea scriitorilor clasici din programele de învățământ, la introducerea tehnologiei ș.a.m.d. Revoluția continuă a învățământului nu e decât un alt nume pentru transformarea lui în vacă de muls pentru diverse corporații (cei care vând softuri, cei care vând computere, cei care vând „curricule”, cei care vând expertiză). După defrișarea munților, avem, acum, iată, o uriașă operațiune de defrișare a minților. Trebuie oprită”, concluzionează Mircea Platon.