Eseistul și cercetătorul Mircea Platon critică noua viziune a Ministerului Educației asupra învățământului numindu-l un „act de terorism cultural”.

Într-un articol publicat în revista „Contemporanul” Platon argumentează afirmând că „prin acest program, românii vor fi antrenați să devină imigranți în propria limbă. Noțiunile și abilitățile primare care li se vor preda până la 16 ani îi vor lăsa incapabili să analizeze mesaje mai complexe, să facă analiza manipulărilor și sinteza cunoștințelor, să își rotunjească un orizont de cultură, să devină cetățeni reponsabili”.


Acesta scrie că insistența autorităților de a reforma, continuu, sistemul de învățământ românesc, „nu poate să indice decât intenția de a ne dresa întru demență senilă”.

„Ultima manifestare a acestor intenții malevolente a avut loc recent, când Ministerul condus de Ecaterina Andronescu și de experții de la Institutul de Științe ale Educației a emis un document intitulat: „Educația ne unește. Viziune asupra viitorului educației în România”. „Viziunea” ministerului asupra viitorului educației în România e una sinucigașă. Practic, avem în față un fel de scrisoare de adio a cuiva care urmează să își curme zilele. Și nu oricum, ci luând cu sine cât mai multe victime: copiii noștri. E, practic, un act de terorism cultural”, scrie Platon.
 
Mircea Platon consieră că „prin acest program, românii vor fi antrenați să devină imigranți în propria limbă. Noțiunile și abilitățile primare care li se vor preda până la 16 ani îi vor lăsa incapabili să analizeze mesaje mai complexe, să facă analiza manipulărilor și sinteza cunoștințelor, să își rotunjească un orizont de cultură, să devină cetățeni reponsabili. Soiul de alfabetizare funcțională la care îi va expune „viziunea” experților de la Institutul de Științe ale Educației nu va modela decât consumatori de sloganuri și de emoții, oameni capabili să descifreze enunțuri primare, dar incapabili să înțeleagă texte literare clasice sau să analizeze/ deconstruiască discursuri electorale sau clipuri electorale mincinoase”.

Conform acestuia, viziunea programului elaborat de instituția Ecaterinei Andronescu are obiectivul de a produce indivizi globalizați, un act de capitulare al României în fața marilor corporații.

„Practic, prin acest program, românii vor fi antrenați să devină imigranți în propria limbă. Noțiunile și abilitățile primare care li se vor preda până la 16 ani îi vor lăsa incapabili să analizeze mesaje mai complexe, să facă analiza manipulărilor și sinteza cunoștințelor, să își rotunjească un orizont de cultură, să devină cetățeni reponsabili. Soiul de alfabetizare funcțională la care îi va expune „viziunea” experților de la Institutul de Științe ale Educației nu va modela decât consumatori de sloganuri și de emoții, oameni capabili să descifreze enunțuri primare, dar incapabili să înțeleagă texte literare clasice sau să analizeze/ deconstruiască discursuri electorale sau clipuri electorale mincinoase.

Oamenii ieșiți din aceste combinate avicole de elevi vor fi pregătiți să trăiască în prezentul etern al ciclurilor economiei de consum, fără viziune diacronică, fără conștiință de sine sau de comunitatea din care fac parte. Se vor duce la culcare ori de câte ori li se va stinge lumina.


Școala, conform acestui document, are menirea de a asigura performanța individului în societatea globalizată, nu în sânul națiunii: „Succesul școlii este măsurat după modul în care fiecare copil ajuns la vârsta maturității se regăsește în cea mai bună variantă a sa la momentul respectiv și are implicit răspunsul la întrebarea „ce fel de om sunt, unde sunt bun în  societatea globalizată?”.

Cu alte cuvinte, acest program are în vedere producerea pe bandă rulantă de forță de muncă pentru nevoile economiei globale. E, în fond, un act de capitulare a națiunii române în fața marilor corporații. După exploatarea resurselor naturale, perioadă în care românii au luat drumul emigrației, descurcându-se în țările de destinație pe baza educației primite în sistemul de învățământ tradițional din România, guvernanții noștri vor să exploateze și resursa umană. Cine ne garantează că o vor face mai bine decât au făcut-o cu resursele naturale? Cine se poate lăsa la cheremul unor guvernanți care de trei decenii dovedesc că nu au un plan coerent pentru România și că nu pot negocia competent și onest în folosul națiunii?”.

Iată articolul integral:
 
SOS literatura română în școală! Ministerul Educației Artificiale


„Viziunea” ministerului asupra viitorului educației în România e una sinucigașă. Practic, avem în față un fel de scrisoare de adio a cuiva care urmează să își curme zilele. Și nu oricum, ci luând cu sine cât mai multe victime: copiii noștri. E, practic, un act de terorism cultural

Practic, prin acest program, românii vor fi antrenați să devină imigranți în propria limbă. Noțiunile și abilitățile primare care li se vor preda până la 16 ani îi vor lăsa incapabili să analizeze mesaje mai complexe, să facă analiza manipulărilor și sinteza cunoștințelor, să își rotunjească un orizont de cultură, să devină cetățeni reponsabili

Ministerul Educației (așa-zis) Naționale a avut o viziune. O halucinație. O nouă halucinație. Ca orice halucinație, e menită a ne uni”. Vorba lui G.K. Chesterton: „Nebunia nu e rodul evadării, ci al cedării, al instalării într-un mizerabil, strâmt, repetitiv cerc de idei, al dresării”. Insistența cu care, de mai bine de două decenii, sistemul de învățământ românesc a fost târât prin circuitul, repetitiv și mizer din punct de vedere intelectual, ideilor reformiste nu poate să indice decât intenția de a ne dresa întru demență senilă.

Ultima manifestare a acestor intenții malevolente a avut loc recent, când Ministerul condus de Ecaterina Andronescu și de experții de la Institutul de Științe ale Educației a emis un document intitulat: „Educația ne unește. Viziune asupra viitorului educației în România”. „Viziunea” ministerului asupra viitorului educației în România e una sinucigașă. Practic, avem în față un fel de scrisoare de adio a cuiva care urmează să își curme zilele. Și nu oricum, ci luând cu sine cât mai multe victime: copiii noștri. E, practic, un act de terorism cultural.

Conform documentului, învățământul va deveni obligatoriu încă de la vârsta de 3 ani. Învățământul primar va avea loc între vârsta de 6 și 12 ani și va fi organizat în două cicluri: primar inferior (trei ani) și primar superior (trei ani).  Conform acestui document, elevii vor avea învățător până în clasa a șasea.

Ciclul secundar e și el împărțit în două etape: secundar inferior (trei ani) și secundar superior (trei ani). Dacă învățătorului i se prelungește mandatul până în clasa a șasea, dirigintele dispare, înlocuit cu un „consilier de orientare profesională”: „Ciclul secundar inferior începe la vârsta de 12 ani, durează 3 ani, și se desfășoară în școli generale, sub îndrumarea cadrelor didactice specializate pe discipline și a unui consilier de orientare profesională, care este cadru didactic specializat în orientare profesională și preia rolul actual al dirigintelui”. Încă de la acest nivel, elevul va fi „ajutat” de sistem prin „consiliere școlară” să își „aleagă viitoarea profesie”.

Practic, această etapă marchează sfârșitul procesului de învățare așa cum s-a petrecut el din zorii civilizației și până astăzi. Astfel, documentul precizează că scopul „ciclului secundar inferior”, adică al gimnaziului, este socializarea cu pretext școlar: „Utilizarea timpului în această etapă vizează reducerea drastică a numărului lecțiilor tradiționale și ia în considerare alte modalități și contexte de învățare, cum ar fi proiectele, atelierele, activitățile din afara școlii, învățarea individuală etc. Se promovează învățarea prin cooperare, fenomenologică, astfel încât cadrele didactice să dirijeze procesul de învățare în contextul în care cunoștințele și abilitățile dobândite urmează să fie utilizate, pe cât de mult posibil, în afara sălii de clasă”.

Trecerea de la ciclul secundar primar la cel secundar superior, adică de la gimnaziu la liceu, se face pe baza unui examen al cărui coeficient de arbitrar e sporit prin introducerea componentei tehnice și a „recomandării consilierului de orientare profesională cuantificată ca procentaj din nota finală”: „Ciclul secundar inferior se încheie cu un examen standardizat diferențiat (teoretic și tehnic) care să permită evaluarea competențelor necesare continuării studiilor pe filiera teoretică sau tehnic profesională. Continuarea educației obligatorii în ciclul superior se va face pe baza examenului standardizat, a mediei generale cumulate pe cei trei ani la anumite discipline de studiu, precum și pe recomandarea consilierului de orientare profesională cuantificată ca procentaj din nota finală”.

La sfârșitul gimnaziului, se pot repeta unele din materiile celor trei ani într-un an pentru a obține o medie suprioară care va fi luată în calcul la admiterea în ciclul secundar superior: „La finele ciclului secundar   inferior, școlile pot oferi un program remedial, adaptat nevoilor specifice elevilor, care să permită parcurgerea într-un an a anumitor discipline, îmbunătățirea nivelului de competențe și a notelor obținute. La finele acestui an, media pentru ciclul secundar inferior se recalculează ca medie cumulată pentru patru ani, iar elevul va reintra în procesul de selecție pentru ciclul superior cu noua medie”.

Respingând acest document, profesorii din România grupați în USLIP l-au numit pe bună dreptate o „propunere științifico-fantastică” și au arătat, prinre altele, că sub aparența flexibilității „se îngrădește drastic accesul liber la învățământul superior al absolvenților de liceu” și prejudiciază grav educația elevilor români și meseria de profesor[1].

***

La nivelul gimnaziului se urmărește să se ,,dezvolte în principal interesul pentru științǎ, arte, studiu și muncǎ”, limba și literatura română, istoria, geografia fiind trecute pe linie moartă. Literatura română, conform acestei „viziuni”, nu mai e studiată și cronologic, în context istoric, ci doar ca „știință a comunicării” în limba română, asemeni limbilor străine, învățate și ele ca pure instrumente de comunicare, nu ca porți spre sisteme culturale complexe, structurate diacronic.

Studiul (dacă se mai poate spune astfel) românei – ca limbă și ca literatură – în ciclul secundar (gimnaziu și liceu) își propune obiective de un primitivism evident.

Astfel, la gimnaziu avem: „– Identificarea de fapte, opinii, emoții în mesaje orale sau scrise, în contexte familiare de comunicare – Exprimarea unor gânduri, păreri, emoții în cadrul unor mesaje simple în contexte familiare de comunicare – Participarea la interacțiuni verbale în contexte familiare, pentru rezolvarea unor probleme de școală sau de viață”.

Abia la liceu își fac loc rudimente de stilistică, retorică și abordare formală a unor texte non-colocviale: „ – Distingerea și interpretarea unei varietăți de texte și mesaje receptate în diverse situații de comunicare, inclusiv în contexte imprevizibile, formale și non-formale – Aprecierea calității estetice a textelor receptate – Exprimarea de opinii, idei, sentimente, argumente, contraargumente într-o varietate de contexte, inclusiv profesionale, formulând o diversitate de mesaje și texte – Participarea responsabilă și creativă la o diversitate de interacțiuni în contexte variate, inclusiv profesionale și sociale, prin respectarea unor convenții de comunicare”.

Practic, prin acest program, românii vor fi antrenați să devină imigranți în propria limbă. Noțiunile și abilitățile primare care li se vor preda până la 16 ani îi vor lăsa incapabili să analizeze mesaje mai complexe, să facă analiza manipulărilor și sinteza cunoștințelor, să își rotunjească un orizont de cultură, să devină cetățeni reponsabili. Soiul de alfabetizare funcțională la care îi va expune „viziunea” experților de la Institutul de Științe ale Educației nu va modela decât consumatori de sloganuri și de emoții, oameni capabili să descifreze enunțuri primare, dar incapabili să înțeleagă texte literare clasice sau să analizeze/ deconstruiască discursuri electorale sau clipuri electorale mincinoase.

Oamenii ieșiți din aceste combinate avicole de elevi vor fi pregătiți să trăiască în prezentul etern al ciclurilor economiei de consum, fără viziune diacronică, fără conștiință de sine sau de comunitatea din care fac parte. Se vor duce la culcare ori de câte ori li se va stinge lumina.

Identitatea noastră e construită prin narațiuni și tocmai narațiunea, altminteri prezentă în filme și în tot ce urmărește să vândă prin imagini un produs, e îndepărtată din modul de abordare – tematic, anti-cronologic și deci an-istoric – a literaturii române. Cu alte cuvinte, deși trăim într-o societate condiționată mediatic să recepteze fără filtru narațiunea saturată emoțional (supereroisme, supersuferințe șamd), narațiunea/ cronologia este eliminată din modul în care e structurată studierea literaturii române. Nu e aceasta o modalitate de a garanta îndepărtarea elevilor de înțelegerea propriei culturi, deci a propriei identități?

De altminteri, obiectivele „viziunii” sunt destul de clare, punctul de vedere din care a fost scris acest program fiind nu național, ci global. Iată, de exemplu, paragraful cu care se deschide acest document, premisa majoră a abordării: „Educația are și a avut dintotdeauna roluri multiple pentru individ și pentru         societate.

1. În primul rând, educația are implicații semnificative în prosperitatea economică a fiecărui individ în parte, a fiecărei comunități, a fiecărei națiuni. Tehnologiile și evoluția lor rapidă au modificat mediul de afaceri, procesele de producție și au dus concurența de la nivel local la nivel mondial. O forță de muncă bine educată este crucială în lumea contemporană, iar lupta pentru resursele naturale ocupă azi un loc secund, fiind devansată de lupta pentru resurse umane. Astfel educația a devenit treptat una dintre cele mai mari afaceri la nivel mondial și sectorul privat a preluat treptat o mare parte din responsabilitatea educației pe tot parcursul vieții”.

Școala, conform acestui document, are menirea de a asigura performanța individului în societatea globalizată, nu în sânul națiunii: „Succesul școlii este măsurat după modul în care fiecare copil ajuns la vârsta maturității se regăsește în cea mai bună variantă a sa la momentul respectiv și are implicit răspunsul la întrebarea „ce fel de om sunt, unde sunt bun în  societatea globalizată?”.

Cu alte cuvinte, acest program are în vedere producerea pe bandă rulantă de forță de muncă pentru nevoile economiei globale. E, în fond, un act de capitulare a națiunii române în fața marilor corporații. După exploatarea resurselor naturale, perioadă în care românii au luat drumul emigrației, descurcându-se în țările de destinație pe baza educației primite în sistemul de învățământ tradițional din România, guvernanții noștri vor să exploateze și resursa umană. Cine ne garantează că o vor face mai bine decât au făcut-o cu resursele naturale? Cine se poate lăsa la cheremul unor guvernanți care de trei decenii dovedesc că nu au un plan coerent pentru România și că nu pot negocia competent și onest în folosul națiunii?

Cine, în România de azi, ar vrea să își lase copilul la cheremul calificativului pus de un consilier profesional? Ce e acesta, un maistru de școală nouă, spoit cu ceva informatică și cu ceva rudimente psihopedagogice? Și, dacă sistemul de educație (fost de învățământ) din România are misiunea de a produce nu pentru structurarea națiunii, ci pentru nevoile economiei globale, cine i-a dat sarcina de a produce proletari globali și nu lideri? Românii care după 1989 au reușit să facă frumoase cariere în afara țării, au reușit acest lucru datorită școlii românești care, cu toate neajunsurile ei conjuncturale, a știut să compenseze pentru marele handicap al devalizării economiei românești de către clasa politică. De ce nu se spune în acest raport că învățământul privat din țările dezvoltate există tocmai pentru a suplini marele gol lăsat de un învățământ public dezvoltat pe coordonatele viziunii propuse de experții ISE? Cu alte cuvinte, în Occident se plătesc bani grei pentru ca elevii să facă, la școli private, lecții tradiționale, pentru ca să învețe – în condiții materiale superioare bineînțeles – cam ce se învață în școala românească tradițională.

România e prea săracă pentru a-și permite să își destructureze sistemul de învățământ. România nu are resursele financiare pentru a-și importa inteligențele și competențele, așa cum o fac țările avansate economic, dar cu sisteme de învățământ public golite de conținut și care, ca urmare, sunt silite să importe competențe din țări precum România.

***

De altminteri, citind paragraful despre „învățarea fenomenologică” și alte bazaconii, despre cum orele de predare tradițională vor fi înlocuite de învățatul acasă, de ateliere și de experiența virtuală, mi-am adus aminte că s-a lucrat intens la pregătirea acestei mișcări. Astfel, în România există deja, dezvoltat și susținut logistic de o rețea de oengeuri sprijinite financiar de Ministerul Educației, cu fonduri EUropene, un tutore virtual, Ioana. Acest „asistent de învățare” de pe NEXTLAB.TECH, care pune copiii sub tutela inteligenței artificiale, e primul blip pe ecranele noastre al unui întreg sistem de educație artificială.

Deja cei[2] care pledează pentru introducerea asistenților de învățare în sistemul de educație din România vorbesc despre imperioasa necesitate a acestei substituții. Cauza? Simplu: „Lipsa unui număr suficient de profesori bine pregătiți”.

Ni se spune că „într-o școală ideală fiecare copil ar trebui să aibă profesorul lui privat, așa cum Alexandru cel Mare l-a avut pe Aristotel”. Și că, de vreme ce acest lucru nu era posibil în școala tradițională, aceasta a putut doar să tipărească „un manual pentru fiecare copil”. Dar „astăzi, odată cu evoluția tehnologiilor și apariția inteligențelor artificiale, există posibilitatea de a construi așa-numitul Aristotel privat bazat pe inteligență artificială, adică fiecare copil să aibă Aristotelul lui privat, care să funcționeze pe bază de inteligență artificială. O să spuneți, profesorii vor dispărea. Nicidecum, profesorii naturali, umani, se vor înmulți pentru că la fiecare zece Aristoteli privați bazați pe inteligență artificială va fi nevoie de un profesor uman. Se va schimba însă rolul lor. Nu vor mai fi ei cei care vor tezauriza cunoștințele, ei vor fi mai degrabă niște facilitatori pentru implementarea unor scenarii”. Dar aceleași voci ne spun că, în economia 4.0, nu oamenii, ci mașinile au grijă de mașini.

Și, oare, nu e legitim să ne întrebăm dacă deprofesionalizarea cadrelor didatice, de care poate că unii profesori se bucură acum pentru că se traduce în mai puțină bătaie de cap la catedră, nu va determina diminuarea statutului lor profesional și, în cele din urmă, eliminarea lor în folosul inteligenței artificiale? E un scenariu plauzibil, în condițiile în care nimeni nu va vrea să cheltuiască prea mulți bani pe „educația” forței de muncă brută din România.

De vreme ce aceste platforme digitale oferă și „cyberateliere cu roboți și pentru imprimare 3D”, oare nu avem voie să bănuim că, odată îndepărtați din clasele unde nu li se va mai preda prea mult, acestea vor fi atelierele în care vor învăța copiii noștri începând cu vârsta de 12 ani? Probabil, din moment ce „tehnologia este gândită pentru școlile din România”.

Cine ar vrea ca programele Aristotelilor privați să fie scrise de oameni cu acuitatea istorică, empatia și complexitatea abordării precum cea a domnului citat mai sus? Acceptăm într-adevăr, de dragul firmelor de IT care vor să pătrundă pe piața educației din România, să transformăm sufletele copiilor noștri în teritorii de frontieră, în pustietăți bântuite de căutori de aur?

***

După cum spunea Jacques Barzun în articolul „De unde vin prostiile despre educație” („Where the Educational Nonsense Comes From”): „Numesc prostii orice plan sau propunere sau critică neglijând limitele date ale mersului la școală sau ale predării. A învăța însemnă a preda unor grupuri. Astfel, un plan care ar putea merge dacă ar fi  aplicat de un tutore înzestrat unui singur copil trăind continuu în aceeași casă devine o prostie când e propus pentru predarea la clasă într-o instituție menită a școli sute de copii sau într-un sistem național croit pentru milioane […]. Pentru a trage concluzia tuturor acestor definiții și considerații generale, trebuie să spunem că prostiile despre educație au de a face cu orice propunere sau promovare a altceva decât a ceea ce e obiectivul de bază al școlii, care e risipirea ignoranței”.

Note:
[1] http://www.tribunainvatamantului.ro/punct-de-vedere-uslip-iasi-educatia-ne-uneste/
[2] Pentru sursa citatelor car urmează, vezi alocuțiunea lui Răzvan Bologa la Primul Simpozion de Arheologie Didactică, Vaslui, 16 noiembrie 2018, minutele 1:20:30-1:38:37, aici: https://www.youtube.com/watch?v=ANT4HcOwUwE .



 



2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.