La sfârșitul lunii august, ministrul Educației, Liviu Pop, a anunțat că va propune în guvern un proiect de act normativ care va stabili că editarea manualelor din România va fi făcută exclusiv de Editura Didactică și Pedagogică. Motivele invocate sunt cel scăderii costurilor și al asigurării la timp a cărților în școli.  

Iată comunicatu Alianței Părinților:

„Editorii de manuale școlare au opinii diferite de cele ale ministerului și consideră că motivele invocate nu sunt reale. Ei susțin că greșelile sunt în minister de vreme ce face numeroase gafe, nu a avut politici și strategii bine conturate în problematica manualelor, bugetele de achiziție au fost precare, comunicarea cu editurile deficitară.

De asemenea, editorii susțin că pentru 80 — 90% din numărul contestațiilor depuse în ultimii patru ani s-a dat dreptate editorilor în raport cu MEN. Nici în privința costurilor se pare că nu sunt probleme. Manualele românești sunt la nivelul bunelor manuale din vest, iar prețurile de achiziție sunt mult inferioare celor din UE, la costuri de producție comparabile. Editurile spun că sunt capabile să ofere manuale într-un timp scurt și la un la un preț mediu de achiziție de un euro (ex. cls I-IV) și în două forme de prezentare: tipărită și digitală.

În concluzie, nu ar fi probleme, așa cum invocă MEN, pentru că editurile susțin că livrează manuale la un preț bun și le livrează la termenele stabilite.
Însă, acum, a apărut o nouă situație în care demnitari ai statului român răspîndesc în public ideea că manualele alternative nu sînt bune.

De parcă ar exista o perspectivă unică asupra istoriei, o singură modalitate de abordare a matematicii, un singur fel de a înțelege literatura și un singur mod de a învăța geografia. 
Ar trebui ținut cont de faptul că există metode și mijloace diferite de a preda matematica, biologia, chimia; există exerciții și probleme care li se dau copiilor de făcut, tot diferite și acestea. Și nivelul elevilor e diferit, astfel încît profesorii trebuie să aibă de unde alege. Din această cauză se fac manuale diferite. Și profesori pot să lucreze cu manuale diferite la materia lor: pentru clasele mai bune aleg manualele mai complexe, pentru clasele mai slabe folosesc manualele mai simple.

Dacă privim din perspectiva educației europene, este foarte important ca toți elevii români să fie confruntați cu o varietate de surse și viziuni divergente, să fie capabili să acceseze cele mai bune materiale educaționale cu putință, publicate de o diversitate de edituri care concurează pentru excelență.

Reintroducerea manualului unic înseamnă să-i reduci pe profesori și pe elevi la statutul de roboți care reproduc toți același conținut. Și mai înseamnă uniformizarea educației. Și ușile larg deschise către abuz și autoritarism: manualele unice vor fi aprobate de minister, vor fi redactate de anumiți autori (preferați de minister), vor exprima niște conținuturi „conforme” cu viziunea oficială, guvernamentală, ministerială. Se va crea, din nou, o cultură unică, o educație unică, o „viziune” unică, oficială, asupra științei. Ideea de pluralism și posibilitatea opțiunii vor fi excluse din procesul de educație.

Dacă ne punem întrebarea ”manuale unice sau manuale alternative” și gândim coerent, constatăm că nici o variantă nu este bună. Un manual unic va fi imperfect și toată lumea îl va comenta. Cu zeci de manuale alternative s-a creat o industrie prosperă care a profitat extraordinar de acest lucru și, în același timp, s-a creat o categorie păguboasă care este chiar școlarul ca atare. Deci, trebuie să găsim să găsim o soluție între cele două variante. Nu zeci de manuale alternative care să întărească industria respectivă, ci mai puține realizate de oameni responsabili. 

Este necesar să ne amintim că manualele alternative s-au introdus pentru a crea o piață liberă în zona de carte școlară, a crește calitatea actului educațional și democratizarea învățământului. Și acum se vrea din nou uniformizarea actului didactic. Însă trebuie să ținem seama de faptul că pe elevi nu-i poți uniformiza, sunt 3.500.000 în învățământul preuniversitar.

Dacă ne dorim existența mai multor manuale, ar trebui să ne uităm și la soluții care ar putea fi luate în discuție pentru a rezolva disfuncționalitățile din acest moment: programa școlară să nu o mai schimbăm atât de des, editurile să-și realizeze o procedură cu privire la editarea manualelor, să constituim grupuri în care să realizăm mult mai atent editarea, monitorizarea și evaluarea manualelor. Ar trebui să ne propunem o durată de viață mai lungă a manualului.  de minimum opt ani, așa cum se întâmplă și în alte țări europene.

Pe de altă parte, a exista pe piață zeci de variante de manual la aceeași clasă și domeniu nu este însă benefică pe termen lung. Cîteva manuale pot servi ca un barometru al impactului acestora în școală, iar după ce le folosim câțiva ani pot fi alese câteva. Pe acestea le putem îmbunătăți cu tot ce am aflat din aplicarea lor. Și astfel, putem avea manuale pe care să le putem folosi mai mult timp, desigur cu  completările legate de progresul domeniului respectiv, de schimbările de tehnologii de comunicare și ținînd cont  de modificările mentale ale noilor generații de elevi.

În învățământul primar se predă integrat, aproximativ în fiecare săptămâna există o temă diferită. Cum s-ar putea folosi manualele dacă la Limba română în săptămâna respectivă se vorbeste despre animale salbatice, la Matematică și explorarea mediului despre planeta noastră, la altă materie despre lumea de la polul nord ? Deci este nevoie de o concepție integrată a informației. Ar trebui urmărit cine decide concepția integrată, cine o realizează, dacă există acum această capacitate, cât timp ar dura. 

Trebuie avut în vedere și faptul că materialele auxiliare sunt folosite în completarea manualelor, care de multe ori sunt sărace în aplicații practice și care respectă unicitatea temei.

Riscurile unui conținut subiectiv și controlat de stat propus de un număr redus de autori poate fi combătut dacă se gândește un proces de selecție corect pentru autorii de manuale, dacă evaluatorul distinge foarte clar care este manualul cel mai bun pentru elev. 
În multe din manualele alternative nu se regăsesc lecțiile din programă sau se găsesc lecții care nu sunt trecute în pomenita programă. Amatorismul celor care realizează manualele e greu de ignorat, dar nu trebuie trecut cu vederea că e vorba de mulți bani. Drepturile de autor sunt foarte consistente; un autor de manual poate încasa într-un an mai mult decât scriitor în toată viața. 

Marea problemă nu e manualul unic sau alternativ ci cine anume concepe aceste manuale. Și cât timp privilegiul de a face manuale va reveni unor persoane care nu au tangență cu învățământul, posibil să nu fie așa de important dacă vom avea manuale unice sau alternative, dacă acestea vor fi tipărite de o editură sau alta. Important ar fi să avem manuale adevărate, adaptate nevoilor și posibilităților elevului care învață în școlile din România și nu manuale nerealiste – fără conținut adaptat la realitatea soci-economică, culturală, geografică, istorică, științifică actuală.

Nici nu o să fie important dacă manualul este unic sau alternativ. Nu contează atâta timp cât de conceperea manualelor se vor ocupa aceiași favorizați ai sistemului și care nu au o practică directă în sala de clasă, în contact cu elevul, de care orice profesor are atâta nevoie atunci când vrea să redacteze un manual.

Însă, cea mai arzătoare întrebare este de unde știm ce anume punem în acele manuale. Înainte de a le construi trebuie sa stim ce anume vrem să obținem cu elevii. Și cum să măsurăm.
În ceea ce privește un sistem de educație trebuie să știi cum măsori rezultatul la sfârșitul unui ciclu de educatie. Este primul si cel mai important criteriu. Abia apoi incepi sa construiesti sistemul, structura sistemului, manuale, formezi profesori, etc.

Ar trebui să avem definite pentru toate materiile competențele pe care dorim să le obțină un elev la sfârșitul unui ciclu de educație, care este vârsta potrivită pentru a cuprinde acea informație, dacă din perspectiva psihologiei dezvoltării copilului este potrivită o informație împreună cu suportul ei. Abia apoi să ne punem problema cum să fie alcătuit manualul, care să fie materialele auxiliare.

Ar trebui să respectăm dreptul învățătorilor și profesorilor de a alege manualul și materialele auxiliare, care consideră aceștia că se potrivesc, din punct de vedere pedagogic,  psihopedagogic, al psihologiei dezvoltării copilului cel mai bine modului de învățare al  elevului /elevei la o anumită vârstă, în funcție de nivelul clasei pentru dobândirea competențelor de care am vorbit că trebuie să fie referința în stabilirea informației și a modului de prezentare.

Pe de altă parte ar trebui să nu uităm că funcționăm într-un mediu economic. S-au făcut investiții financiare și eforturi umane de-a lungul timpului pentru realizarea acestor manuale Orice editură dorește să funcționeze într-un cadru previzionat, să știe ce poate face și în anul următor. Editorii vor colaborare cu ministerul și norme clare pentru alegerea manualelor.
Nu este de nici un ajutor, nici pentru o parte, nici pentru cealaltă ca în anul 2014 să se propună manuale digitale și în anul 2017 să se propună revenirea la manualele unice. Schimbarea peste noapte nu face decât să dea peste cap educația din România.
În privința capacității de concepere și de tipărire a manualelor, trebuie avut în vedere că este necesar a se tipări 100 de discipline pentru fiecare an școlar. Acestea ar trebui dublate de manualele digitale.

Despre Editura didactică și pedagogică, de la care se așteaptă să dețină de acum încolo adevărul absolut în privința educației se cunoaște că  a pierdut 95% dintre licitațiile pentru manuale la care a participat. Este foarte posibil la acest moment ca aceasta să nu posede capacitatea de concepere și de tipărire a manualelor. 

După 20 ani de lucru într-o piață liberă a manualului școlar, editurile private au puterea creativă a unor oameni profesioniști, care s-au înhămat la muncă grea, aceea de a edita manuale școlare. Calitatea, conținutul și grafica au crescut simțitor.

În concluzie, pentru un sistem educativ eficient, ar trebui:

- să stabilim competențele, pentru toate materiile, pe care dorim să le obțină un elev la sfârșitul unui ciclu de educație
- să stabilim prin concurs selecția autorilor de manuale și materiale auxiliare – cu comisie formată din experți
- să stabilim componența comisiilor de manuale și materiale auxiliare – conținutul manualelor și materialele auxiliare care se folosesc în sala de clasă pentru aplicații practice și exerciții să se realizeze de profesori care predau materia respectivă, pedagogi, psihopedagogi, psihologi, cercetători din mediul universitar, ținându-se cont de educația integrată 
- să stabilim cum construim manualele și materialele auxiliare și mediul de suport
- să stabilim cum facem evaluarea lucrului cu manualele în sala de clasă și dacă manualele și materialele auxiliare au susținut dobândirea competențelor de către elevi la materiile respective. 

Ar trebui să ne propunem ca tot acest efort să ajute la formarea și consolidarea gândirii analitice si creative a elevului.”