ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Copiii României. 

Au fost șoimi ai patriei și pionieri, au construit socialismul cu brațele lor micuțe. Au mărșăluit pe stadioane în uralele maselor și au zburat în cosmos prin benzile desenate din Cutezătorii. Priveau mereu înainte și strângeau bine pumnii cântând înfipți în solul fertil al planetei albastre, într-un glas, binefăcătorul ev nou. Erau gimnaști, cu genunchii plini de julituri, erau eroi și vulturi, soldați de nădejde, uteciști. Aveau piepturile pline de șnururi și decorații ca un general sovietic de la Stalingrad. 

Dar nu au avut niciodată o primărie a lor.     

Să nu anticipăm. Să ne întoarcem puțin în trecut și să vorbim de lumea întoarsă cu susul în jos.
În tot evul mediu occidental a existat o zi specială în an. Sărbătoarea nebunilor. În acea zi, 28 decembrie, cel nebun lua locul celui înțelept, cerșetorul devenea rege iar copilul episcop. Deseori sub forma unui festival de stradă colorat, sărbătoarea îi aducea în centru pe defavorizați iar cei înfrânați prin disciplină și convenții sociale defulau într-un exhibiționism care întorcea societatea cu susul în jos. Nebunia devenea ordine (1). 
Originea subversivului festival trebuie căutată în saturnaliile păgâne, trei zile de sărbătoare în timpul iernii, când curțile și școlile erau închise, iar sclavii erau egali ai stăpânilor. 

Dar nu filonul istoric al unor tradiții prohibite în Occident de biserica romană dar și de stat, dar totuși tolerate, este tema prezentei intervenții. Există în toată această sărbătoare a nebunilor un aspect tulburător a cărei prezență se repetă la anumite intervale de timp: inocența copiilor ca mijloc de realizare a obiectivelor sociale.
Copilul, ca și nebunul, erau neprihăniți și aveau acces la o realitate superioară celei accesibile adulților. Nimic surprinzător, de pildă, ca un copil să proclame o cruciadă. Dacă este refuzat de rege, își va strânge propria armată de copii și va pleca spre Ierusalim(2). Nu este ficțiune, nu este Împăratul muștelor al lui William Golding. Doar istorie. 

Cruciada copiilor și tristul ei eșec(3) nu pot fi înțelese fără deslușirea mecanismelor din spatele ei. Evul mediu este epoca breslelor, a asociațiilor și comunităților libere care luptau pentru privilegiile lor. Persoanele erau membre ale unor corporații, caste, ordine. Așa se face că și tinerii, și vorbim aici, practic de copii, încă de la vârsta de 7 ani și-au constituit propriile asociații-comunități care imitau activitățile și responsabilitățile maturilor. Dezvoltarea responsabilității față de societate nu se realiza din convingere ci din deprindere.

Comunitățile de copii s-au pus în mișcare în 1212 în slujba idealului care anima atunci societatea occidentală, cruciada. Absurdul și grozăvia nu au scăpat regelui Filip al Franței dar nici Papei Inocențiu al III-lea, care însă nu au putut opri un mecanism o dată declanșat. Copiii au sfârșit înecați în mare sau au fost făcuți sclavi de proprietarii de corăbii.

Copiii sunt animați de elanul și idealismul vârstei, ușor de manipulat și redutabil folosiți în propagandă. Asta știau și pașoptiștii francezi când îl desenau pe Gavroche pe baricadă, știau și fasciștii (Hitlerjugend) dar și comuniștii, atenți să-i recruteze chiar de la vârste preșcolare. Dar niciunul dintre regimurile revoluționare, totalitare sau democratice din timpurile moderne nu a ajuns la Sărbătoarea nebunilor. Fiindcă una este să utilizezi cinic copii și tineri la munci grele sau să-i înregimentezi în detașamente de apărare a patriei, și alta este să dai drept de decizie în cetate acestora.

La nivel european, Comisia Europeana a adoptat in 2009 Noua Strategie de Tineret "Youth - Investing and Empowering” care pune in lumină nevoia de a aduce direct la nivel european nevoile identificate în rândul tinerilor la nivel national. În acest sens, dialogul structurat este acum mai bine pus in valoare prin Rezolutia Consiliului de Ministri din Noiembrie 2009 care propune o noua formulă de implementare a acestuia la nivel european și național. Așa se exprimă noua limbă de lemn, azi. În spatele frazeologiei greoaie se ascunde însă o realitate terifiantă: inocenții sunt organizați în comunități – asociații care devin parteneri de dialog ai centrului transnațional.
Este plină cultura noastră de avertismente asupra scufundării în haos și a instaurării absurdului. Dar, obedienți față de modele culturale aplicate fără discernământ, suntem incapabili a sesiza nebunia care cuprinde frenetic societatea.

Poate și fiindcă absurdul are și el o logică, așa cum ne învață  Lewis Carroll în Alice în Țara Minunilor. Ne adaptăm nebuniei din jur iar în situațiile fericite în care vedem, ca în povestea lui Andersen, că împăratul e gol, nimeni nu are curajul să o arate cu degetul. 

„Proiectul Primăria Copiilor va fi un sistem integrat de antrenare și reprezentare a elevilor claselor V-VIII din învățământul gimnazial bucureștean, ce va avea în componență consilii locale organizate la nivel de clase și de școli și consiliu municipal la nivel de Capitală, structuri formate din reprezentanți aleși democratic la nivel de clase, școli și municipiu, primar al Capitalei și șase viceprimari de Capitală. Primăria Copiilor este un proiect care se derulează cu implicarea cadrelor didactice din școli”, prevede expunerea de motive a unei recente hotărâri a consiliului municipal. Cadre didactice care, așa cum ne-a obișnuit Proedus, sunt chiar recompensate dacă se implică în proiect cu rezultate vizibile (o formă evidentă de corupere morală). 

Recenta hotărâre a Consiliului Municipal maimuțărește până la absurd activitatea Primăriei Capitalei. Citesc, recitesc și încerc să înțeleg. Prin fața ochilor mi se desfășoară o întreagă istorie a ideilor ”inocente” care au condus la instaurarea nebuniei sociale. Comunitatea inocenților din Paris își câștiga în sec.XII dreptul de a avea un episcop – episcopus puerorum. Astăzi ar fi aproape de neînțeles cum în ziua de 28 decembrie, episcopus puerorum, un copil mic, trona pe un car în triumf, având ”dreptul” să oficieze liturghia.
 


Dar nu doar copiii își câștigă drepturi. Cerșetorii își fac propriile bresle și își aleg regi: regii cerșetorilor. Statutele orașelor îi pomenesc frecvent. Bucureștii cunosc la rându-le breasla calicilor, cu capii săi, care se prezentau domnului și plăteau dări și obțineau recunoaștere.

În acest sens, proiectul Primăria Copiilor (http://proedus.ro/wp-content/uploads/2018/01/Prezentare-PPT-Primaria-Copiilor.pdf) simulează un întreg proces de reprezentativitate, având la bază principiul învățării experiențiale: pe de o parte elevii vor fi formați în zona temelor ce acoperă buna guvernare și sistemul legislativ românesc, iar pe de altă parte, aceștia vor avea, într-un proces de exersare, pentru o perioadă de timp, funcții echivalente funcțiilor din cadrul Consiliului General al Municipiului București: primar, șase viceprimari și consilieri generali”.

Proiectul primăria copiilor este o simulare, așa spune expunerea de motive. O imitație a unui proces electiv care reprezintă însăși condiția exercitării puterii la nivel local. 

Pentru ce mascarada imitației? Învățare experiențială - o spune expunerea de motive. Dar ce învață copiii? Participarea la mecanismele puterii? Copii între 10 și 14 ani exercită atribuții de putere publică? Dar legile civile și penale nu permit unui copil să-și asume nici un fel de obligații. Este iresponsabil, știm asta. 
Ne vom întâlni cu primarul copiilor în biroul lui propriu, așezat picior peste picior? Vom face cerere scrisă pentru a primi o audiență la acest scrib inocent?

Regăsim, în subsidiar, așezat frumos printre dosare exercițiul democratic și răsuflăm ușurați. Ca orice exercițiu, dezvoltă deprinderi. Și totuși.... democrația însemna convingeri ale unor oameni cu capacitate deplină. Presupunea libertate de gândire și acțiune, învățam naivi acum vreo 20 de ani. Dacă le formăm copiilor ”deprinderi” unde mai avem liberă alegere? Dacă totul s-ar opri aici nu ar fi, în fapt, nici o deosebire de regimurile totalitare din trecut. Atunci deprindeam gândirea conformă prin exercițiu, prin marșuri. Toate-s vechi și nouă toate(4).

Conștientizarea de către tineri a drepturilor și obligațiilor cetățenești – scrie pe o pagină de prezentare a proiectului. În stânga paginii o fetiță mică sare coarda. În dreapta, un băiețel de culoare (nu știu din care sector) alunecă pe un skate-board. 
 

Da. Încă nu sunt cetățeni cu drepturi depline. Nici nu au acte de identitate, doar certificate de naștere și sunt în supravegherea și creșterea părinților, care răspund inclusiv penal pentru îndatoririle pe care le exercită . 
Se dorește constituirea unui for de reprezentare și îndrumare a copiilor, spune tot broșura de prezentare. Nu a elevilor! Nu are de-a face cu organisme școlare, acestea sunt prinse pe legea educației. La un alt paragraf se vorbește de consultare în luarea deciziilor. E un pic ceață în mintea mea. Poate și a altora care citesc. Atunci când se iau decizii de interes general sunt consultați copii de 12 ani??

Școala constituie doar un cadru de recrutare, mediul de unde copiii pot fi organizați. Dar finalitatea o constituie înființarea unui Consiliu general al copiilor și alegerea unui primar al copiilor. 

Ambiguitatea crește atunci când vedem acea funcție de reprezentare a copiilor de vârste cuprinse între 11 și 14 ani. Am un copil de 12 ani. Vocea lui și reprezentarea în societate este încredințată unui alt copil de aceeași vârstă? Simt că ușor-ușor 2 și cu 2 nu mai fac 4. Știam că atât în Constituție cât și în legea civilă este consacrat principiul reprezentării intereselor copiilor de către părinți. Sau de către reprezentanții părinților aleși democratic și care ocupă funcții de demnitate publică de unde au datoria de a adopta măsuri potrivit programului votat de cetățeni. Care este cadrul legal care permite unor copii să reprezinte interesele copilului meu? De când se organizează alegeri libere din rândul copiilor de 11-14 ani susținute de instituții publice?

Nu știu dacă sunt legale și democratice. Poate că sunt. Dar și Papa nebunilor era ales anual foarte democratic și legal.

În evul mediu, translatarea de la ziua inocenților spre ziua nebunilor se petrece natural. Fiind iresponsabili, și unii și ceilalți nu puteau fi trași la răspundere. Și atunci, rigida societate medievală va consacra ziua inocenților de 28 decembrie ca fiind ziua nebunilor, când totul este permis.

Libertatea din decembrie (sic) mai este denumită perioada când oamenii puteau merge chiar goi pe străzi, încălcau orice tabuuri și norme religioase și sociale. Pentru o scurtă perioadă instinctele primau și societatea era desființată(5). 
 

Curtea cerșetorilor, denumită și curtea miracolelor(6), se organizează într-o contra-societate dedicată crimelor și tâlhărilor cu propria ei ierarhie și instituții. Toată lumea trăia într-o mare libertate, nimeni nu avea credință sau lege și botez, căsătoria și sacramentele erau necunoscute în aceste comunități(7). Asupra acestei curți trona regele cerșetorilor.

Să revenim la primarul copiilor. Care ar putea fi rolul acestuia? Evident, unul social, vocea copiilor se face auzită prin el în întreaga societate. Ei, copiii, azi nu beneficiază de reprezentare. Și așa mai adăugăm o minoritate revendicativă. Față de părinți, iarăși evident. Eforturile copiilor se vor conjuga cu ale elevilor care construiesc azi guvernanța democratică a școlilor. Probabil nu știți ce este aceasta. Doar o formă de preluare din atribuțiile instituțiilor publice de către ong-uri constituite de minori (elevi). Unii participă la Bruxelles chiar la workshopuri pe asemenea subiecte. De exemplu, Alexandru Manda, 17 ani, președintele Asociației Elevilor din Constanța (AEC) posesoare a râvnitului premiu al revoluției de manual. „Am întâlnit persoane mai în vârstă care sunt mult mai open minded decât colegi de-ai mei, dar și colegi de-ai mei care sunt mai fosile în gândire decât mulți oameni bătrâni" își prezintă rudimentele de speculație relativistă junele progresist.

Sensibil la suferințele minorităților sexuale și adversar neîmpăcat al discursurilor etnocentriste și naționaliste etc. etc., activ participant la conferințe(8) despre hate-speach, junele progresist  știe că religia trebuie scoasă din școală(9). Iar în loc introdus sexul...
 
 

Nu vreau să mă gândesc ce imagine impregnată de tragic și grotesc va oferi un biet copil de 12-13 ani, primarul copiilor, care va recita cu nesaț litaniile nou-limbii. 
Sărbătoarea nebunilor din evul mediu era o singură zi din an. Trăim vremuri de progres. Sărbătoarea ține la noi tot anul.
 
Note

1.Încă la începutul romanului său " Notre-Dame de Paris ", în pasajele privind  sărbătoarea celor proști, Victor Hugo își aruncă imediat cititorul într-o atmosferă de jubilație populară

2.A fost odată în Franța un copil înalt, subțire, cu ochi strălucitori și cu păr brun. Era păstor orfan, avea aproape 12 ani și îl chema Ștefan. Într-o zi Ștefan s-a prezentat regelui Filip la curtea acestuia de la Saint-Denis și i-a cerut sprijinul pentru a pleca în cruciadă. Regele l-a privit cu neîncredere pe Ștefan și a cerut slujitorilor să ia copilul și să-l trimită acasă, la oile sale.Dar Ștefan nu a renunțat. Cu voce impresionantă s-a așezat la intrarea în Saint-Denis și a cerut copiilor Franței să-l urmeze în cruciadă. Copiii și-au părăsit mamele și tații, îngrijitoarele  și toți prietenii lor, cântând la fel ca Ștefan. Zăvoarele bine închise ale ușilor nu i-au putut reține, și nici părinții lor nu i-au putut supune, pătrunși de vraja micului cântăreț din Hamelin, 

3.Au sfârșit morți de foame sau de oboseală pe marginile drumurilor din Europa, iar cei ajunși la Marsilia au fost îmbarcați transformați în sclavi.

4.Uniuni ale tineretului – ”Acestora le erau rezervate roluri anxilare, în siajul partidului comunist: de a aplica fără rest directivele centrului, de a dezbate cele mai eficiente căi de „transpunere în practică", de a mobiliza masele, de a se constitui în rezervă de cadre pentru partid și pentru stat, de a fi o primă școală a comunismului, de a reprezenta interesele partidului acolo unde acesta nu se întindea organizatoric ș.a. În fapt, funcțiile organizațiilor de masă se suprapuneau într-o mare măsură peste cele ale partidului: mobilizarea politică și socială, (re)socializarea maselor în acord cu ideologia comunistă, recrutarea, selectarea și formarea noii elite, în fine, controlul social. Pe scurt, deși regimul simula prin intermediul lor mecanismele democratice, organizațiile de masă erau încă un instrument de putere la dispoziția dictaturii comuniste.”
http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/2025-Organizatiile-de-masa-Uniunea-Tineretului-Comunist-cap-I-S15


5.Sărbătoarea nebuniilor, potrivit lui  Aubin-Louis Millin de Grandmaison , a dat naștere la ceremonii extrem de bizare. Un episcop a fost ales și chiar în unele biserici un papă de proști . Preoții, mascați și deghizați în cel mai nebunesc mod, cântau la intrarea în cor cântece obscene, diaconii au mâncat cârnați pe altar, în fața sărbătorind, jucând cărți și zaruri. Apoi au fost purtați pe străzi, în pubele de gunoi, unde au pozat lasciv și au făcut gesturi nerușinate. 

6.Mulți cerșetori doar simulau beteșuguri grave. Miraculos, atunci când nu era necesar, se vindecau.

7.Lumea întoarsă cu susul în jos și nebunia care își cere drept în societate le-a surprins genial și Eugen Ionescu.
Personajul din Rinocerii este martorul zilnic al ”rinocerizării” oamenilor din jurul său. Începea ca o febră apoi cei afectați de epidemie se transformau în rinoceri și alergau agresivi în turme pe străzi. În cele din urmă, ceea ce la început este minoritate bolnavă devine normă socială. Berenger începe să vadă lumea cu alți ochi, după o profundă criză de conștiință: ”Oh, cît de mult as vrea sa fiu ca ei. Poftim: eu n-am corn! Ce urîta e o frunte plata! Mi-ar trebui un corn sau doua, ca sa-mi mai rafinez chipul si sa-mi dispara ridurile. Dar uite ca nu-mi creste nici unul. Iar mîinile-mi sînt fine. Oare mi se vor face vreodata zgrunturoase? (îsi scoate haina, se descheie la camasa si își contempla pieptul în oglinda:) Am pielea flasca. Ah! Acest trup lucios si paros! Ce mult as vrea sa am si eu asa o piele groasa si o culoare atît de magnifica precum acest verde întunecat. Sa am si eu aceasta nuditate decenta, cum e goliciu¬nea lor! (Asculta mugetele.)”.
Vasile Voiculescu descrie în Zahei Orbul o societate abjectă care maimuțărește ordinea naturală a lumii. Bordelul devine biserică, viciosul - conducător demn de urmat,  iar bărbatul – femeie cu care se căsătorește cu un alt bărbat în cadrul unei slujbe religioase blasfemiatoare.
Mediul lumii răsturnate al lui Vasile Voiculescu este ocna de sare a criminalilor de drept comun unde lumina nu pătrunde, este un infern.

8.https://www.joienegru.ro/discursul-instigator-la-ura-la-hotel-ibis/

9.Despre Decizia Curții Constituționale privind religia materie opțională în școli: "această decizie a Curtii Constitutionale reprezintă un act reparatoriu, care ajută la democratizarea României și la separea dintre culte si stat, lucru necesar pentru o natiune europeană, in secolul XXI)” - http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19205804-intampla-ora-religie-scoala-care-este-pozitia-ministerului-educatiei-cum-arata-decizia-curtii-constitutionale-spune-profesorul-care-plecat-plangerea.htm
„Taina Împărtășaniei sau Taina Spovedaniei sunt practici specifice religiei creștine, ceea ce înseamnă că este o formă de prozelitism religios. Nu școala este locul destinat acestui lucru. Cine dorește să se împărtășească sau să se spovedească merge la o biserică pentru a face asta, nu vine locașul de cult la el pentru a constrânge, poate, niște copii să săvârșească astfel de taine”, a declarat Alexandru Manda, presedintele Asociatiei Elevilor din Constanta.
O mare realizare a AEC , potrivit presei,a reprezentat-o eliminarea corupției din școli prin desființarea bietului fond al clasei. Cum mici cheltuieli tot trebuie făcute, s-a mutat responsabilitatea strângerii banilor de la dirigintă la unul dintre părinți. Progresăm.