Sunt trei motive pentru care educația sexuală în școli e nocivă. Primul e cronologic, al doilea e simbolic, al treilea e intelectual. Nu am nici cea mai mică intenție de a face pe lupul moralist, dar e la mintea cocoșului că programa „Educație pentru sănătate", așa cum a fost concepută de Ministerul Educației, este o aberație cu bătaie lungă. Voi lua pe rînd cele trei motive.

Unghiul cronologic: există un ceas endocrin care ticăie în fiecare ins, precum o fatalitate fericită de care nimeni nu scapă. Acestei predestinări mirabile nu i te poți opune, așa cum nu te poți împotrivi bătăilor inimii. E un alt fel de a spune că peripeția erotică nu poate fi ocolită, ea vine de la sine, precum gongul unei pendule la atingerea orei exacte. Și dacă vine de la sine, e nefiresc s-o grăbești. Mai mult, cînd sorocul vine, soneria ceasului pornește spontan, dînd verdictul deschiderii spre celălalt sex. Clopotele încep să bată, iar umoarea din gonade dă în clocot.

Atunci adolescentul începe să caute, spre a afla repede „cunoștințele" anatomice. Atîta doar că nu le află de la școală, ci din anturajul prietenilor, nu de la părinți, ci de pe smartphone, nu de la profesori, ci din taclaua de la colțul blocului. Bîrfa precede manualul, de aceea puștiul se inițiază în chestiuni „rușinoase" de oriunde altundeva, dar nu de la catedră. Iar curiozitatea nu numai că îi crește vertiginos, dar pe deasupra ea este direct proporțională cu tensiunea amoroasă pe care o simte tresăltîndu-i sub piele. Aceasta tensiune se numește emoție, iar răsunetul ei în minte se numește sentiment. Detaliul esențial este ca emoția să fie în acord cu soneria ceasului endocrin. E totuna cu a spune că puberul trebuie să fie pregătit psihic pentru ciocnirea cu propria tensiune erotică, numai că această pregătire nu se face după grafic, potrivit studiilor prospective, ci e o creștere nevăzută în cursul căreia tînărul deschide ochii asupra propriei ființe. Rezultatul este o potrivire sincronă între acele ceasului endocrin și cadența emoțiilor din creier. Cînd potrivirea nu are loc, defazarea dintre clepsidra endocrină și pulsația sentimentului îl clatină pe copil. Iar degringolada apare mai ales atunci cînd, sub pretext de instrucție preventivă, copilul e pus în fața unei atitudini didactice pe care nu și-o dorește. Fiindcă atunci, sub pretext de informare, copilului i se dă brînci într-o lume pentru care, psihic și moral, nu este pregătit.

2) Sub unghi simbolic, orice copil se mișcă între două autorități coercitive: părinții și școala. Fugind de ele, copilul se cufundă în universul fascinant al imaginației infantile, acel tărîm de poveste al euforiei fantastice. Scăldat în filmul interior al fanteziei debordante, copilul nu-și revine din vis decît atunci cînd părintele sau profesorul îl trezesc la realitate. Ceea ce înseamnă că a fi copil presupune o apăsare restrictivă venită din două părți: sfatul părintesc și admonestarea pedagogică. 

Cînd una din autorități, în loc să fie restrictivă, îl cocoloșește sub motiv de emancipare prietenească, copilul își pierde busola. Cînd pe deasupra, sub pretext că-l informezi, îi împingi într-o albie pentru care acele ceasului endocrin încă nu au bătut, emoțiile îl vor răsturna. Precocitățile sunt benigne în cultură, dar nu în matca coacerii emoțiilor. În iubire, ce-i prematur se răscoace repede. Cînd jumătate din sufletul puberului trage spre zmei, monștri sau eroi de film, nu te apuci să-i administrezi profilactic pliante despre anatomia organelor genitale. Sub motiv că-l informezi, îl scoți din basm și-l împingi pe un teren pentru care vîna emoției nu e coaptă. În  plus, dacă sorocul endocrin nu a venit, etuva emoțiilor nu va fi încinsă, de aceea a-l smuci pe copil din pelicula de vis spre a-l informa profilactic despre fiziologia sexelor este o agresiune ilicită. 

Tocmai de aceea motivul invocat de adepții educației sexuale, acela că doar îl informează pe copil fără să-l influențeze, e fals. Nu există informații neutre. Mai mult, ce resimte copilul nu e atît informația de ordin cognitiv, cît înlesnirea de ordin moral: el vede cum o autoritate de la care era obișnuit să primească interdicții, în loc să-l oprească, îl încurajează. În loc de prohibiție, primește o invitație la fornicație, precum o indulgență făcută sub paravanul predării de cunoștințe pedagogice. Încă o dată: adolescentul nu are nevoie de informații erotice, pe acelea le va afla oricum în afara școlii, în schimb are nevoie de un model de conduită. Cînd modelul, sub pretext că îi spune adevărul, îi dă de înțeles că interdicțiile nu trebuie să fie luate în serios, îi oferă o pildă molipsitoare de act frivol. Și în loc să-l instruiască, îl invită să ardă etapele, scurcircuitînd dospirea sentimentelor, drept care adolescentul e ca un ceas ale cărui ace se învîrtesc mai repede decît suportă arcul lui interior, urmarea fiind o maturizare sexuală căreia îi lipsește tamponul sentimental. Și astfel puberul e pus în postura de a vedea cum un pedagog îi descrie niște acte pentru care nici emoția din creier și nici ceasul din glande nu au ajuns la treapta cuvenită. 

Detaliul crucial în eros nu e informația, ci emoția cu care întîmpini actul erotic, iar emoția nu poate apărea decît din rotirea naturală a acelor din ceasul endocrin. Cu o vorbă bătrînească: toate la timpul lor. A încerca să-i precipiți tînărului triada endocrin-emoție-act sub pretext că-l pui în temă înseamnă a-l abrutiza. Ceasul deșteptător sună cînd îi vine sorocul. Dacă îl grăbești, se strică. Maturizarea timpurie înlesnește blazarea prematură, adică pierderea bucuriei de a iubi. În eros nu atît coitul are însemnătate, cît cîmpul de emoții care îl înconjoară. Altfel spus, sexualitatea unui ins nu se mărginește la actul sexual, ea fiind însutit mai subtilă decît gestul cadențat al frecării gonadelor. Tot ce ține de ritualul tacit al tatonărilor, subînțelesurilor, aluziilor, frămîntărilor – întregul vodevil de ațîțare, respingere și ademenire –, tot ritualul se stinge sub evidența tăioasă a adevărului sec: coitul e ciocnirea dintre două organe. De aceea, cînd pedagogul descrie tehnic – prin mulaje, imagini sau filme – mecanica procreației, el golește actul de acel cîmp de emoții fără de care împreunarea devine simplă încolăcire de ventuze umede. Ceremonia magică a  amorului dispare în numele adevărului gol-goluț. Dacă unei fetițe căreia nu i-a venit prima menstră i se dă o banană spre a învăța cum să tragă peste ea capișonul prezervativului, triada endocrin-emoție-act îi este dată peste cap, fiindcă tînăra e pusă în fața unui act pentru care îi lipsesc primele două elemente: resortul hormonal nu e activ, cum nici emoția nu există. Cînd unui băiețel i se descrie anatomia vaginului, mintea lui va aluneca de la ecuații matematice sau concepte filosofice la visul frenetic de a penetra cohorte de vulve. Mintea lui se va îneca în falduri de organ femeiesc. Un adevăr spus prea devreme e mai nociv decît o minciună spusă la momentul potrivit.

3) Sub unghi intelectual, regula creșterii în duh e una singură: spiritul crește numai dacă dogoarea gonadelor e ținută în frîu pînă la o anumită vîrstă. Un tînăr nu se poate cultiva decît prin secvențe alternante de abținere asumată. Aici nu e vorba de o morală obtuză privind viața sexuală, ci de o normă verificată de-a lungul secolelor: ce se întipărește în mintea unui adolescent pînă la 18 ani e hotărîtor pentru tot restul vieții. În acești ani, predispozițiile se preschimbă în vocații, înclinațiile culminează în talente, impulsurile dau naștere pasiunilor durabile. Dacă tocmai cum, înainte ca latențele de spirit să înmugurească, îi trîntești o porție groasă de instrucție erotică, îl inviți implicit la trai frivol. Exigențele de duh nu rabdă înlesnirile de gonadă. Orice puber, dacă e lăsat în voia pornirilor instinctuale, se degradează în scurt timp. Tocmai de aceea disciplina, punînd opreliște pornirilor, se răsfrînge binefăcător asupra minții. E stînjenitor să trebuiască să repet clișee de etică veche, dar aici am ajuns: sunt silit să apăr niște reguli subînțelese pe care nimeni nu le contesta pînă acum cîteva decenii, pentru ca astăzi să văd cum ele sunt puse sub semnul întrebării. Educația cere constrîngeri, corecții și pedepse. Nimic nu e mai străin de educație decît sloganul „e interzis să interzici”. Dimpotrivă, interdicția e mană cerească. Fără ea, spiritul moare. Educația sexuală în școli nu e instrucție, ci codoșie camuflată sub bunele intenții ale informării cu scop preventiv. Cine vrea educație nu poate ocoli tiparul coercitiv, punitiv și volitiv al instrucției clasice. Constrîngerea, pedeapsa și voința sunt ingredientele obligatorii ale cizelării unui intelectual. Deopotrivă, ele sunt etapele obligatorii ale formării unui caracter. Despre ce caracter putem vorbi cînd copilului i se explică de mic că, în materie de viață sexuală, voința, coerciția și pedeapsa sunt facultative?

Departe de mine gîndul de a vedea în copil o ființă de puritate îngerească: pruncul își mănîncă mucii, se scarpină peste tot și-și bagă în gură orice. Dar fără blocarea acestor obiceiuri, cu călăuzirea atenției spre ambiții culturale, puberul va rămîne un dobitoc atins de candoare imbecilă. Peste ani, un asemenea dobitoc va săvărși actul sexual fără a mai avea nevoie de emoții: se va copula fără a mai țese pînza de fabulație sentimentală ce dă sarea și piperul unei legături de iubire. Actul nud, golit de emoție, sfîrșește în blazare: fără nici o altă satisfacție decît plăcerea brută, insul va aluneca din rutină în depresie și din depresie în cinism. Priviți fizionomia unei cocote sau a unui actor de pelicule porno: fața le este împietrită, golită de expresie vie. Ei știu tot, de aceea nu mai simt nimic.
A-i da prea de timpuriu copilului informații „la obiect" înseamnă a-i fura mirajul celuilalt sex. El va fi un candidat sigur la acea sațietate plictisită pe care adultul o resimte cînd pînza de superstiții cu care învăluia misterul sexului opus se destramă. Mai devreme sau mai tîrziu, toți gustăm din această sațietate. Vreți ca adolescenții s-o guste înainte de 30 de ani? Atunci ridicați interdicțiile, scoateți cepul de la butoiul cu instincte. Rezultatul nu va întîrzia: dezabuzare, deprimare, plictis. Dar dacă cepul nu e scos, atunci îndrăgostirea e înaripare de neuitat, nu doar o mică fierbințeală ca se stinge după primele cinci poziții de kama sutra văzute pe internet.

Îi întreb atunci pe părinți: vreți ca fetița voastră să-l aștepte pe Făt Frumos, sau vreți să tînjască după Don Juan cel posesiv, cu un phalus a cărui anatomie copila o știe pe dinafară de la zece ani? Vreți ca băiatul vostru să posede un intelect a cărui cultură să-i dea putința de a gusta viața, sau vreți să faceți din el un ahtiat care la 30 de ani se va droga din neputința de a mai simți plăcere lîngă o femeie?

Sfincterul trebuie deschis la vremea lui, presiunea trebuie să iasă prin supapă la clipa cuvenită, șuvoiul trebuie să urce în ecluză cînd torentul o cere. Ca în versul lui Rilke: „Herr: es ist Zeit!” („E vremea, Doamne!”) Nu grăbiți intriga ca să nu stricați deznodămîntul. În caz contrar, sfincterul se va înmuia, supapa se va blegi, ecluza se va crăpa. Și viața copiilor voștri va fi o lungă vale a plîngerii.