ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Când văd entuziasmul unora privind poporul român cel nemuritor, un fel de popor-ales-la-pătrat, localizat drept în Grădina Maicii Domnului din spațiul carpato-danubiano-undeva, sincer vă spun că mă apucă jalea. Am tradus prea multe certificate de naștere ale unor pui de români născuți pe aiurea ca să nu mă tem că Istoria ne poate îneca și pe noi în valurile ei. Cum să mai crezi în românism când vezi că noua generație e formată din Gianluigi, Carlos, David, Alessandra, Jessica și Alessia? Știți câți elevi cu numele de Ion am avut în douăzeci de ani de școală? Unul singur din peste trei mii. Un excentric. Știți câți de Gheorghe și câți de Dumitru? Niciunul, respectiv niciunul. Scoateți nasul din profețiile lui Sundar Singh și uitați-vă în jurul vostru, ne stingem, suntem din ce în ce mai puțini iar când ne caută cineva la calități găsește mai multe în Descriptio Moldaviae decât în lumea de azi.

Nu suntem cu totul pierduți, nu încă. De aceea aș trece bășcălia la capitolul piese esențiale din defensiva de aur. E spurcată rău bășcălia când vine vorba de valori autentice, poți măcina piedestalul oricărui geniu dacă torni lichidul ăsta nediluat peste el. Cum să spun, e ca vinul fără șpriț, nu-ți trebuie mult ca să te dea cu roțile-n sus. Cândva, Burebista i-a obligat pe daci să smulgă viile, dar cine și cum ne-ar putea învăța să smulgem bășcălia din mințile și de pe vârful limbilor noastre despicate? Pentru că, să ne înțelegem, bășcălia este o stare de detașare, o neimplicare la care alte popoare nu pot visa nici în rate cu dobândă fixă. Țineți minte basmul lui Andersen cu straiele cele noi ale împăratului, în care toată lumea se preface că topmodelul monarhic era îmbrăcat, dar numai un copil spune: Împăratul este nud? Aceea este o bășcălie stângace. Singura pe care Andersen a produs-o vreodată. Noi facem trei din astea la micul dejun, de antrenament. Se spune că Andersen s-ar fi rugat că mai poată produce una, numai una. Nț, nț, i-ar fi răspuns Preabunul, nu te-ai născut român. Avem monopol pe bășcălie.

Educația sexuală pe care vrea Occidentul civilizat să ne-o bage, mă scuzați, pe gât, este o chestie foarte serioasă. E genul de chestie serioasă care nu suportă nici o tahicardie scăpată de sub control, nicio transpirație neperspirată cuviincios, nicio poantă țărănească cu miros de slană și ceapă. De aceea demonul acesta va fi tămâiat cu bășcălie made in România (pentru că made in China n-are nici China). Iar locul blasfemiilor va fi taman școala românească, acolo unde repejor profesoara de educație sexuală va fi doamna de sexuală, după modelul doamnei de civică și a doamnei de tehnologică. Elevul român are rău de cuvântul "educație”, se ferește de el precum pisica de apă, o fi crezând că e ceva tabu. Eh, și când stau și mă gândesc că unii elevi merg la "me’tații”, mâncând carevasăzică silabe de maximă importanță, tare cred că elevii o vor căuta la cancelarie pe "doamna’ sexuală”.

Nu râdeți, nu râdeți, o întreagă dinamică a bășcăliei e pe cale de a se dezlănțui sub ochii noștri, e suficient să știi cum funcționează lucrurile în învățământ ca să realizezi că mai ușor ar fi luată în serios arta datului în bobi și a jucatului în bunghi decât sexuala. Să presupunem că intră noul cadru didactic în cancelarie și ne vede pe noi, clasicii, obosiții profesori, plângându-ne: cel de sport că elevilor nu le place să alerge, cel de română că alumnii nu citesc, cea de franceză că elevii nu-s tenaci, și așa turul cancelariei, de ce s-ar putea plânge profa de sexuală? Cred că de nimic. Adică, serios acuma, nu mai râdeți atât. Dar să zicem c-ar vrea să se integreze și ea în colectiv (era sa scriu: în absolut), și s-ar fandosi un pic că elevii nu prea percutează la pagina optsprezece din kamasutra. Noi, profesorii, suntem solidari, când vedem că cineva nu se pricepe sărim să-l ajutăm.

Păi se poate, doamna sexuală, să întâmpinați dificultăți la un capitol atât de fascinant ca sexul scris? Ascultați la noi, copiii sunt sătui de teorie, practica e totul. Luați-o și dumneavoastră cu un film, ceva, și dacă nici așa nu pricep, treceți la practică în 3D. Să scrie sexul de le sar capacele, ca doar suntem la școală, aici se scrie până faci scurtă la mână. Dacă vreți, venim și noi în interasistență, să vedem dacă respectați obiectivele lecției, dacă relația cu elevii este destul de convivială, dacă mijloacele psihopedagogice sunt suficient de adecvate. Elevul e o chestie fragilă, iar lecția e suficient de inefabilă încât să ceară asistența întregului corp profesoral, din colegialitate, desigur. Plus că, la partea științifică, toată lumea va aprecia pregătirea doamnei sexuale.

Sau vine un elev s-o caute la cancelarie într-un moment când nu mai are ore. Mitologia spune că profesorii sunt niște persoane care învață continuu, dornici să transmită tot ce e mai nou în materie. Dar eu cred că sunt doar mituri. Ce-i spui copilului? "Doamna e plecata la o inspecție pe centură.” O fi dragostea chimie, dar educația sexuală nu va face niciodată schimb de experiență în laborator printre retorte. Practica, practica aceea care nu ne omoară în cazul ăsta, are locurile ei dedicate. Să zicem că se îmbolnăvește colega sexuală. Se mai întâmplă, noi de regulă aducem un pensionar care să ne înlocuiască, să nu se stingă focul sacru al disciplinei. Dar de unde pensionari de sexuală? Trebuie să vină Lola sau Cica, și aici ne trezim cu ditamai paradoxul pedagogic: cum să le recunoști calificarea unor fete fără studii de specialitate, dar cum să îndrăznești să susții c-ar fi necalificate niște adevărate profesioniste în sexuală?

Eu cred că niște oameni împăciuitori ar putea crea și un spațiu special pentru doamna de sexuală, un loc în care să se desfășoare practica disciplinei. Avem sală de sport pentru sport? Avem. Este laborator de chimie pentru, normal, chimie? Este. Cabinet pentru limbi și civilizații străine? Cabinet. Când va veni momentul educației sexuale importate din occident, românii vor descoperi că nu-i chiar așa de greu să găsească o destinație abandonatului fumoar: îl vor transforma în futoar. Va fi probabil prima dată când o dotare stringentă a învățământului va cere doar cheltuieli legate de schimbarea unei singure litere. Toate acestea, și mult mai multe decât aceste bășcălii și sarcasme se vor face respectându-se limitele decenței și colegialității din codul deontologic al cadrelor didactice din România, altfel cum?


Până nu demult, eram convins că bășcălia este defectul nostru major, irecuperabil. Apoi m-a fulgerat o idee: dacă defectele sunt calități excesive sau prost direcționate, ca de exemplu zgârcenia, care e un exces de economie, sau lenea, care e proasta direcționare a odihnei, de ce n-ar fi și bășcălia bună la ceva? Toate falsele religii ale modernității au un comun un lucru: cer seriozitate bățoasă. Poți râde frumos și subtil printre cele sacre, ca-n povestea gruzină în care un cocoș este avertizat să nu se proțăpească în fața Catedralei Sfântului Petru din Roma, pentru că Apostolul nu agreează cocoșii, mai ales dacă aceștia cântă de trei ori, dar feri-te-ar bruxelu’ să te trezești luând în derâdere mofturile transgenderilor sau să afirmi că homosexualitatea e o suferință care se cere și poate fi alinată. Să fim ironici deci, să luăm în balon drăciile, pentru că am senzația că bășcălia salvează România!
 
Acest articol a apărut mai întâi pe blogul autorului