ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Mulți, tot mai mulți se tem astăzi că va veni războiul. Unii politicieni îl și anunță, poate pentru că îl doresc. Mass-media cultivă în felul ei această așteptare. Alții sunt tot mai înspăimântați de perspectiva dispariției banilor fizici, de volatilizarea proprietăților prin controlul și dictatura taxelor și impozitelor și, în final, de cip-area persoanei umane, după cum se întâmplă deja în multe state ale Americii. Sunt și dintre aceia care prevăd o criză alimentară și se pregătesc să se retragă la sat, unde să aibă grădina lor din care să se poată hrăni. Ceva plutește în aer, după cum s-a întâmplat, de altfel, și înaintea celorlalte Războaie Mondiale.

Puțini însă am aflat preocupați mai mult de motivele pentru care Dumnezeu va îngădui războiul și toate celelalte, căutare care cred că ar fi mult mai rodnică decât anxietatea apocaliptică care-i paralizează pe cei mai mulți. Ce ne-a adus în pragul acestor dezastre privind viitorul umanității? – iată o întrebare la care, dacă tot mai mulți am răspunde, schimbând ceva în viața noastră, cu siguranță răul ar mai putea fi o vreme amânat.

Unul dintre răspunsuri, nu singurul, dar poate cel mai important, este acela că dușmanul nostru este exact acolo unde ne-am putea aștepta mai puțin, este poate unul dintre cei mai apropiați prieteni declarați ai omului modern. Este vorba de cea care I-a luat locul lui Dumnezeu în cele mai ascunse colțuri ale sufletului omului modern, cea care a colonizat într-o măsură fără precedent gândurile și viața oamenilor, anihilându-le cele mai multe dintre sensurile fundamentale care, de când lumea, au dat sens existenței umane.

Numele ei de scenă nu este altul decât distracția. Cea care se află pe buzele tuturora, dar care acum o sută de ani nici nu exista ca și concept în majoritatea limbilor moderne, deși era prevăzută, anunțată cumva de teoreticienii hedonismului la sfârșitul secolului al XIX-lea, cei ce căutau să găsească un înlocuitor cât mai potrivit pentru Dumnezeu în inima omului, să-l facă să uite că și-a pierdut sensul fundamental al existenței sale în lume.
 
Distracția a venit la pachet cu toate celelalte ingrediente esențiale ale culturii nihilismului – consumismul, cultura spectacolului și, bineînțeles, cu evoluționismul, cel care le-a născut pe toate. Ea este zeul – inteligent ales de mass-media sau de stăpânii zilei – pus în mijlocul cetății, al caselor fiecăruia dintre noi, la care este chemată să se închine astăzi lumea.

Și în trecut oamenii râdeau, cântau și jucau, și acum câteva mii de ani existau activități care-l deconectau pe om, dar toate aveau ca rezultat apropierea omului de ceilalți oameni, întărirea legăturilor interpersonale – cum erau sărbătorile religioase, câmpenești sau nunta și botezul, ori erau momente în care omul comunica cu natura, se bucura să fie în mijlocul ei. Cu alte cuvinte, multe dintre cele pe care noi le numim astăzi „distracții” existau și atunci, diferența fiind însă că ele nu erau un scop în sine.

În cultura distracției, suferim de tristețe cronică

Distracția însă, așa cum este ea înțeleasă astăzi, după ce a confiscat întregul registru al activităților ce bucurau sufletul omului, le-a pervertit sensul, pentru a-și susține propria sa agendă. Cu alte cuvinte, toate cele ce aveau ca sens întâlnirea și bucuria împreună cu ceilalți oameni, cu natura și cu Dumnezeu, au fost dirijate către a susține distracția ca scop în sine. Astfel că toate bucuriile omului au devenit resursa principală pe baza căreia distracția a început să conteste toate celelalte dimensiuni ale omului. Așa că munca a fost condamnată de cultura distracției la a deveni blestemul absolut al omului contemporan. Povară înspăimântătoare, mai ales pentru noile generații, munca devine necesară atâta timp cât pot fi câștigați prin ea banii pentru distracție. Cu alte cuvinte, munca își găsește sensul în distracția pe care o poate procura. Dar și relațiile personale au ajuns să aibă aceeași soartă.
 
Textul integral poate fi citit AICI.