Reprezentanții a peste 115 ONG-uri și-au anunțat susținerea față de "Legea pentru inocența copilăriei", a deputatului Ninel Peia într-o conferință de presă la Parlament. Cele mai importante declarații. Ce este Alianța Părinților

Deputatul Ninel Peia, împreună cu o serie de reprezentanți ai societății civile, a susținut o conferință de presă în legătură cu proiectul său legislativ, intitulat "Legea pentru inocența copilăriei".
Primul a vorbit Cristian Filip, membru fondator al Alianței Părinților din România, care a citit scrisoarea deschisă pe care peste 115 organizații non-guvernamentale au adresat-o președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului, dar și ministerelor Sănătății și Educației.
"Un copil este o rază de nevinovăție care traversează lumea noastră, adesea hâdă și coruptă. Unii cred că această nevinovăție expiră rapid și are nevoie de o educație sexuală făcută în școală, pentru a-și începe viața intimă în cunoștință de cauză, că ar trebui să i se vorbească oricărui copil, din ciclul primar dacă se poate, nu numai despre anatomia și fiziologia aparatului reproducător, ci și despre masturbare, sex oral, sex anal sau relații homosexuale", sună o parte a mesajului semnat de cele 115 ONG-uri.
Totul pe fundalul zgomotului produs de televizor, pe care ziariștii prezenți în sală nu au dorit, în ruptul capului, să-l dea mai încet.
Laurian Țoța, tată a 7 copii, a spus că ideea introducerii educației sexuale în școli se înscrie în dezideratul statului, "care de 230 de ani încearcă să scoată copiii cât mai devreme din sânul familiei".
Tenorul Vlad Miriță, prezent și el la conferință, s-a declarat un susținător al proiectului, pentru că "vârsta copilăriei este una a inocenței". Un alt artist, actorul Tomi Cristin, consideră că părinții sunt aceia care trebuie să se pronunțe în favoarea sau în defavoarea unei materii care-i poate afecta pe copii încă de la o vârstă fragedă.
Ultimul cuvânt i-a aparținut publicistului Paul Ghițiu, care a subliniat efectele negative ale introducerii în școală a educației sexuale.
"În Occident, aplicarea educației sexuale pe scară largă a avut ca efect dezorientarea tinerilor, boli psihice, creșterea numărului de violuri, dar și creșterea numărului de sarcini la adolescente. Deci efectele au fost întotdeauna contrare argumentelor pe care le prezintă susținătorii introducerii educației sexuale în școli", a încheiat Paul Ghițiu.
Pe adresa redacției ActiveNews, Alianța Părinților a trimis următorul comunicat:
"Miercuri, 22 iunie 2016, în Palatul Parlamentului a avut loc o conferință de presă organizată de deputatul Ninel Peia împreună cu reprezentanți ai Alianței Părinților pentru prezentarea și susținerea proiectului de lege care interzice cursurile de educație sexuală în învățământul preșcolar, primar și gimnazial.
Pe numele său scurt „Lege pentru inocența copilăriei” proiectul amintit, pentru a cărui susținere au semnat în numai câteva zile peste 115 ong-uri și peste 500 de personalități naționale sau locale, pleacă de la conținutul și efectele educației sexuale, în forma ce se dorește a fi promovată și în România și care, consideră toți cei amintiți, urmărește obținerea de copii-jucării sexuale pentru plăcerile bolnave ale unor adulți .
În ceea ce privește conținutul amintim că până la 4 ani copiilor li s-ar vorbi despre descoperirea și mângîierea propriului corp, despre masturbare, diverse tipuri de relații sexuale, și că după 4 ani ar fi încurajați să-și descopere organele sexuale proprii sau ale colegilor lor, li s-ar vorbi despre dragostea și sexul cu oameni de același sex, apoi despre drepturile sexuale, despre toate tipurile de relații sexuale și s-ar și simula aceste tipuri de relații sexuale în cadrul orelor respective.
Studiile și datele statistice din Vest arată că efectele educației sexuale sunt dintre cele mai distructive: dezordine interioară, boli psihice grave, consumul de droguri și alcool de la vârste fragede, creșterea numărului de boli cu transmisie sexuală, de violuri, de sarcini și de avorturi în rândul pre-adolescenților și al adolescenților, derivă morală, instabilitate partenerială, incapacitatea de integrare în societate, sinucidere.
Introducerea copiilor, în mod brutal și deloc adecvat vârstei, în problematica relațiilor dintre sexe, caracteristică adulților și, mai ales, unor anumite minorități (homosexualii, pedofilii), prin intermediul unor astfel de ore de educație sexuală, corespunde cu interesele acestor minorități de a ataca persoana heterosexuală, familia heterosexuală și societatea construită pe aceste fundamente, dar și interesului lor de a-și spori numărul posibililor parteneri (victimelor) începând de la cele mai fragede vârste fără repercursiuni juridice – conform drepturilor sexuale ale copiilor, care pot să-și aleagă partenerul de orice vârstă sau sex.
Alianța Părinților, toate celelalte ong-uri partenere și toți semnatarii scrisorii de sprijin susțin în aceeași măsură introducerea unor lecții de „Educație pentru sănătatea și armonia persoanei” construite după fundamentele moralei creștine și fundamentele cercetărilor, studiilor și analizelor științifice serioase, nu după agenda politico-civică a unor activiști fără atestare științifică."
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Liga Studenților Iași și președintele de onoare Silvian Emanuel Man au fost atacați brutal de PNL-iștii locali

Scrisoarea Alianței Părinților către toți candidații la prezidențiale: ”Sunteți de acord cu...?”

Europarlamentarul Șerban-Dimitrie Sturdza solicită ministrului Educației al Ucrainei și Comisiei Europene să aprobe limba română în locul celei ”moldovenești” în școlile din Odesa

Doliu în lumea universitară! Renumit lector, moarte fulgerătoare, la doar 45 de ani. A promovat vaccinarea "sigură și eficientă" la ASE

Camelia Suruianu: Poezia, delictul grav al lui Vasile VOICULESCU. + 26 aprilie 1963 - 62 de ani de la moartea sa
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Educație
Persoane: Ninel Peia Tomi Cristin Vlad Miriță
Organizații: Alianța Părinților Parlamentul Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)