Oferim mai jos un interviu din Revista Familia Ortodoxă, realizat de Tatiana Petrache, cu David-Andrei Anghel, elevul care a câștigat medalia de aur la Olimpiada Internațională de Matematică din Japonia.

Lotul de Matematică al României a scris istorie anul trecut la Olimpiada Internațională de Matematică (IMO 2023), care a avut loc în Japonia, pe 2-13 iulie. A ocupat locul întâi în Europa și locul patru în lume, fiind depășită doar de China, Statele Unite și Coreea de Sud, într-un concurs la care au participat 618 tineri din 112 țări. A fost cel mai bun rezultat al României din ultimii douăzeci și patru de ani. 

În prima zi de examen, toată echipa României, alcătuită din șase băieți brilianți (David-Andrei Anghel, Andrei Moldovan, Pavel Ciurea, Robert Dragomirescu, Andrei-Giovani Chiriță, Radu-Andrei Lecoiu), a obținut punctajul maxim. David-Andrei Anghel a rezolvat perfect toate problemele în toate zilele de concurs, obținând maximum posibil, performanță obținută doar de alți patru concurenți: doi din China, unul din Coreea de Sud și unul din Statele Unite. Este interesant de menționat că David-Andrei este singurul non-asiatic dintre aceștia, iar în topul celor mai buni zece olimpici la nivel mondial el este, de asemenea, singurul european. 

Olimpicii noștri au depășit rezultatul de 194 de puncte de anul trecut, cumulând de data aceasta 208 de puncte. Au stabilit cel mai bun punctaj al lotului român de matematică din 1995 încoace, când au fost înregistrate 230 de puncte. Ceea ce nu știm cei mai mulți dintre noi este că Olimpiada Internațională de Matematică a fost inițiată de România, care a și organizat cinci olimpiade – mai mult decât oricare altă țară – și, de mai multe ori, s-a clasat pe locul întâi la nivel mondial.

Am avut bucuria și privilegiul să stau de vorbă cu campionul nostru, David-Andrei Anghel, care a avut bunăvoința să ne acorde un interviu. Ne-a vorbit despre oamenii care i-au trezit interesul pentru matematică, despre profesorii și mentorii săi și despre cât de important este să te cunoști pe tine și să faci ceea ce îți place cu adevărat, ca să dai tot ce poți și să ajungi la performanță.

Primii pași

- Cum a început pasiunea pentru matematică?

- La finalul clasei a II-a m-am înscris la cursurile Fundației „Arhimede”, care mi-au plăcut mult, așa că am continuat și în clasa a III-a. Pot să spun că astfel mi s-a deschis calea către matematică. Tot în clasa a III-a am participat și la primele concursuri, care, de asemenea, mi-au plăcut enorm. Doamna Profesoară Aida Flujina, care preda la „Arhimede”, ne învăța matematică sub forma unor povești. De exemplu, explica conceptele matematice din perspectiva mitologiei grecești. M-a ajutat mult. Mie îmi plăcea matematica și înainte de întâlnirea cu dânsa, dar cred că nu mi-ar fi plăcut la fel de mult fără dânsa. Lucrurile aveau sens, nu trebuia să tocești nimic. În clasa a IV-a am participat la Olimpiada de Matematică pentru clasa a V-a, și am ajuns la faza națională, unde am ajuns pe locul VI, și m-am bucurat foarte mult.

Din clasa a IV-a am mers la cursurile de excelență organizare de Primăria Sectorului 2, unde l-am cunoscut pe Domnul Profesor Costin Negri care m-a ajutat enorm în clasele a IV-a și a V-a, după care am avut șansa să-l am ca profesor și la școală. Iar pe tot parcursul gimnaziului m-a ajutat profesoara mea de matematică, Doamna Dana Radu de la Școala nr. 56. Patru ani de zile, vă dați seama, a avut destul timp să mă învețe matematică. Ea mi-a arătat destul de multe lucruri pe care le mai folosesc și acum. Pentru Balcaniada de juniori m-a ajutat și Domnul Andrei Eckstein care pe atunci se ocupa de pregătirea juniorilor și are un site, „Pregătire olimpiadă juniori”. E un site foarte bun pentru cei care vor să facă matematică la nivel destul de înalt.

În fine, le datorez foarte mult fiecăruia dintre profesorii mei, le sunt foarte recunoscător! Fiecare a contribuit pas cu pas în timp la atingerea acestui succes.

Primul concurs internațional a fost Olimpiada Balcanică de juniori, în clasa a VII-a. A fost prima competiție de anvergură, unde am reușit să obțin aurul cu chiu cu vai. S-au dat patru probleme, pe trei le-am făcut lejer, după care, la a patra, în primele câteva minute am avut ideea care o rezolva în câteva rânduri, dar nu-mi îmi dădea la calcul. Și am zis că ideea aceasta nu merge. Și apoi am mai stat vreo două ore, am scris niște bazaconii care până la urmă au dus la o soluție complicată și am luat niște puncte cu care am reușit să iau aurul. Dar nu m-am supărat că am greșit. Cred că niciodată nu am fost supărat la vreun concurs, chiar dacă nu totdeauna am atins rezultatul dorit.

Pe de altă parte însă, oricât de buni ar fi profesorii, trebuie să lucrezi foarte mult și singur diferite tipuri de probleme ca să-ți dezvolți gândirea generală. Foarte rar se întâmplă să îți pice o problemă într-un concurs și să spui: „A, problema asta seamănă cu nu știu ce problemă pe care am lucrat-o acum doi ani, aplic aceeași schemă. Nu!”. Este însă necesar să-ți antrenezi continuu creierul, pentru că altfel nu-ți vin ideile. Și cred că acest lucru este valabil pentru orice domenii.

„Lucrez cum simt, nu mă forțez”

- Care este programul tău de lucru?

- Ideea e că nu lucrez după un program, lucrez cum simt, adică nu mă forțez. O singură dată m-am forțat înainte de olimpiada internațională în clasa a X-a. Am lucrat trei săptămâni fără să am nici un chef. Și nu pot să zic că m-a ajutat neapărat. Este foarte important să lucrezi din plăcere și atâta timp cât îți place. În medie, pe parcursul unui an, lucrez cam patru ore pe zi. Adică în unele zile pot să zic sigur că am lucrat 12 ore, dar am avut și multe zile, chiar și aproape de internațională, în care nu am lucrat deloc. Nu știu, nu am avut chef, pur și simplu.

- Cum te raportezi tu la concurs? „Câștig, pierd, celălalt e mai bun decât mine?”. Cum faci față acestor gânduri?

- Emoții am la orice concurs. Asta e clar! Și de obicei, mă cam chinuie emoțiile noaptea și abia adorm. Dar odată ce primesc foaia cu subiectul, emoțiile se termină și mă apuc de matematică. Și, în general, nu pot să zic că mă supăr, dacă fac prost. Au fost foarte puține concursuri în care pot să zic că da, puteam să fac mult mai bine. Dar când mi s-a întâmplat asta am zis doar atât: „Asta e!”. În clasa a X-a am fost pe locul II în lume din vreo 1000 de participanți, cu punctaj aproape maxim, în schimb, în clasa a XI-a nu am luat nici măcar argint, am luat bronzul. Cu trei probleme din cinci pe care le-am făcut în jumătate de oră și apoi în trei ore nu am făcut nimic. Dar nu pot să zic că m-am supărat prea tare. 

- Cum îți explici performanța românilor? Este ceva surprinzător, în comparație cu situația jalnică în care este țara noastră și învățământul românesc.

- Noi am fost mereu destul de buni la matematică, având în vedere că România a și inițiat olimpiada aceasta. Performanța de anul acesta pot să o explic, o dată, prin performanța de anul trecut, care a fost doar cu puțin mai slabă. Am fost pe locul V, dar nu am fost detașat. Adică anul trecut dacă luam cu 10 puncte mai puțin coboram vreo șapte locuri, dar anul acesta ne-am detașat total. Și cred că explicația este că, practic, acum trei ani, când eram în clasa a IX-a s-a făcut un schimb total de generații. Și am participat cu o echipă cu doi elevi de clasa a IX-a, doi de a X-a și o fată de a XI-a, adică o echipă foarte tânără, având în vedere că în general în România cu greu se alege în lot cineva de clasa a IX-a.

- Mai ai timp și de altceva în afară de matematică?

- Dacă petrec vreo patru ore pe zi, făcând matematică, am și destul timp liber.

- Există prejudecata că oamenii care ajung la acest nivel de performanță devin unilaterali.

- Presupun că asta crede lumea. Și nu este neapărat neadevărat, pentru că unii dintre noi doar asta fac. Adică nici eu nu pot să zic că fac multe alte lucruri, pentru că trebuie să te cam dedici, altfel rămâi în urmă. În plus, România este destul de competitivă la matematică și, dacă nu te pregătești suficient, nu poți intra în lot.

Pentru o matematică care să dezvolte gândirea

- Cum s-au acomodat părinții tăi cu un copil care face o astfel de performanță. Cum te susține familia?

- Mă încurajează să continui să fac matematică. Mă mai ascultă mama, îi mai povestesc uneori soluțiile. Nu înțelege prea mult, dar măcar am și eu cu cine să vorbesc. Mă duce tata la concursuri când îl rog. 

- Este cineva din familie matematician?

- Nu.

- Ai prieteni cu care să comunici?

- Cel mai bun lucru la Liceul Internațional de Informatică din București este că suntem mai toți olimpicii în aceeași școală și că eu, fiind într-o clasă de matematică, am colegi care sunt și ei pasionați de matematică. Nu neapărat la același nivel, dar e totuși o competivitate și este destul de important.

- Crezi că felul în care se predă matematica îi ajută pe tineri să-i descopere frumusețea?

- Pe scurt, nu! În primul rând, și spun aceasta de fiecare dată când pot, matematica de școală și matematica de olimpiadă nu au foarte multe în comun. Matematica de olimpiadă internațională are materie mai puțină decât matematica de școală. Ceea ce facem noi în clasele a XI-a și a XII-a, de pildă, este matematică de facultate. La olimpiadă se merge mai mult pe idee, pe concepție, pe creativitate, decât pe învățat și tocit. De exemplu, una dintre probleme de anul acesta pornea de la un desen cu un triunghi și niște bile și trebuia să cauți drumul prin care să treacă nu știu câte bile roșii. Și nu trebuia să știi multă teorie, ca să o poți rezolva. Necesita doar ingeniozitate. Materia de școală nu prea are legătură cu ingeniozitatea și creativitatea, mi se pare foarte greoaie. 

- Dacă ai putea să influențezi modul în care este organizat sistemul de învățământ, cel puțin în zona de matematică, ce schimbări ai face?

- Lucrurile trebuie schimbate încet, pas cu pas, nu se poate dintr-o dată. E clar! Un punct ar fi acesta, să încercăm să eliminăm materia foarte avansată și stufoasă din clasele a XI-a și a XII-a, de care foarte puțini vor mai avea nevoie ulterior în viață, cu acea matematică care să dezvolte mai mult gândirea și creativitatea. De exemplu, eu zic că ar merita să facem mai puține integrale, dar să se introducă combinatorica. Este o disciplină care de departe dezvoltă cel mai mult gândirea. Adică pot să dau un exemplu de problemă pe care am primit-o acum doi ani într-un concurs: zicea că două veverițe pun niște nuci pe un cerc, apoi fac niște schimbări. La pasul x schimbă nu știu ce nucă cu nu știu ce nucă. Arătați că la final este o nucă pe care nu au schimbat-o. Soluția era pur și simplu să colorezi nucile și observi niște insule făcute de culorile de nuci. 

- Ce urmează, care îți sunt planurile de viitor?

- Momentan mă concentrez să aplic pentru facultate și în fine, sper să fac bine și la ultimele olimpiade. În ce privește viitorul, va fi clar ceva legat de matematică, dar nu sunt deloc sigur ce. De aceea vreau să studiez în America, pentru că în Europa și Anglia trebuie să știi încă din momentul în care aplici ce domeniu vrei să urmezi. Adică trebuie să te hotărăști: Vreau să studiez matematica avansată, vreau să studiez finanțe. În America pot să decid abia după doi ani de studiu.

- Ce i-ai spune unui copil căruia îi place matematica?

- Te îndemn ca tot ceea ce faci să faci din plăcere și interes real! Poate în clasele mici să lucrezi un pic mai mult decât ai vrea, dar să nu exagerezi, pentru că după aceea nu o să îți mai placă și, dacă nu îți place, nu poți să dai cu adevărat randament.

Interviu realizat de Tatiana Petrache

Interviu apărut în Revista Familia Ortodoxă, nr. 179 (decembrie 2023).