ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Azi a început un nou an școlar și e un moment prielnic pentru un pic de reflecție despre viitorul acestui neam. 

Zic asta deoarece cu prezentul ne-am lămurit: încă de-acum câțiva ani, domnul Patapievici ne-a spus că „suntem în cel mai bun moment istoric din ultimii 500 de ani”, aserțiune repetată de-atunci de tot felul de persoane, cu mai multă sau mai puțină influență. Și totuși, nu e chiar așa: românii din Basarabia, Bucovina de Nord, Herța, Maramureșul istoric sau Timoc nu fac așa de bine, ba chiar sunt în pericol de a dispărea. Definitiv.

Există vreo șansă ca aștia mici de intră în școli azi să empatizeze cu soarta neamului lor, „țintuit în piroane”?

Șanse există întotdeauna, dar mă tem că ele se micșorează din ce în ce mai mult. Una dintre condițiile de bază pentru ca două persoane să empatizeze este numele. Când eram mici și alegeam un sportiv sau o echipă favorită, una dintre condiții era și numele: cel care ne suna mai familiar, ne suna mai bine.

Ieri, pe băncile școlilor își toceau coatele Stan, Ion, Vasile, Rizea, Panait, Zamfir, Constantin, Marin, Ilie, Marcu, Toma, Procopie, Mihalache, Radu, Gheorghe, Mihai, Grigore, Alecu, Haralambie, Mina, Rada, Catalina, Doinița, Marioara sau Gherghina (nume ale unor eroi căzuți în războiul pentru independență și primul război mondial).

Azi, în locul lor stau: Patrik, Roberto, Ingrid, Brig(h)ita( nu știu exact cum au trecut-o în acte, Kevin( serios!), Rebec(c)a, Daiana, Dennis, Albert și Alberto, Mayra, Mathias, Andreas,Jacqueline, Maya, Junior, Erik, Noah, Nicolas, Sara, David, Nicole, Edward, Lucas sau Antonio.

Și astea sunt doar cele pe care le știu eu, iar pentru conformitate vă spun că-s nume de copii din provincie, chiar de la țară, nu ale protipendadei din Primăverii. 

Dacă înainte se românizau nume străine, vezi transformarea lui Edward în Eduard, acum avem fenomenul invers. Românii se rușinează de Nicolae și Niculina și vor să fie Nicolas și Nicole.

Dar și mai rău, pentru că se poate și mai rău, este că unii dintre părinții care le pun astfel de nume copiilor lor, o fac pentru a-i integra în străinătate, țara în care locuiesc fiind doar un fel de haltă în care trebuie să stai obligat, până vine trenul care te duce la destinație.

Cum să fie vreo empatie între Kevin și Ionel? Între Cătălina și Rebecca? Sau între Gheorghe și Noah, când siteul protv-ist csid.ro le spune părinților că dacă le pun nume românești copiilor aceștia din urmă s-ar putea simți complexați? Totul la rubrica „family”, pentru că „familie” e prea retrograd. 

Cum să rezoneze tinerii de mâine cu tinerii din închisorile comuniste, cu Ion și Gheorghe din poezia lui Radu Gyr? Cum, când n-au trecut nici 70-80 de ani, și vor citi versuri cu cuvinte pe care nu le înțeleg, de care nici n-au auzit? Să ne mai mirăm atunci că pe președintele tuturor românilor, simbol reprezentativ pentru această țară, îl cheamă Klaus?

Nu mai vorbesc de amărăciunea că nume frumoase, unele dintre ele chiar unice, precum Radu, Cătălin, Mugur, Doru  sau Doina, vor dispărea probabil din circulație, sub privirile patrioților și ale oamenilor de bine, care 27 de ani au aplaudat „modernizarea” vieții românești și debarasarea de „cadavrele din debara”, între care și limba română. 
 
De materia școlară nici nu mai pomenesc: statul totalitar a pus monopol pe gândire și urmărește să dezvolte „aptitudinile” elevului, nu caracterul acestuia.

Chiar și așa, ce nu-i posibil la oameni e cu putință la Dumnezeu. Nu avem de unde să știm,  dar poate că mâine urmașii noștri îi vor pomeni pe sfinții mărturisitori Kevin și Patrick, apărători ai dreptei credințe și ai neamului românesc. Și noi românii, din Oltenia și Moldova, din Banat până la Mare, de la Nistru pân la Tisa și din Timoc pân în Insula Șerpilor, vom fi iarăși...una.