„Migrarea forței de muncă a ajuns să devină pentru România o problemă fundamentală, se resimte în plan politic, economic, social dar cu cât efectele acestui fenomen își fac resimțite profund prezența înlăuntrul fiecăruia dintre noi, atunci vorbim de o criză de identitate a neamului românesc. 

Dragii mei, s-a întâmplat chiar zilele trecute să am la cabinet un copil, un băiețel crescut de bunica sa. Avea toate manifestările unui tablou clinic specific depresiei. Repet: copilul are 10 ani! Care era povestea de viață a lui? Una firească ai putea spune pentru societatea contemporană pe care o brodăm zi de zi, fiecare dintre noi, cetățenii acestei țări. Părinții lui plecaseră în străinătate de când el avea un an.  A plecat mama mai întâi, peste ceva vreme a plecat și tatăl, el a rămas cu bunicii. La un moment dat copilul a fost luat de către părinți în acea țară europeană. Copilul însă a spus că nu se poate adapta – la cinci anișori -, că nu se poate adapta condițiilor de acolo. L-au adus înapoi în țară, copilul a rămas la bunici, iar părinții sunt în continuare acolo, în acea țară străină. Îi trimit cadouri și copilul când le primește plânge și a ajuns să dezvolte manifestări specifice depresiei de tipul tristețe profundă, lipsă de poftă de viață, lipsă de motivație în a învăța, în a se juca. El nu se mai joacă cu copiii. Se retrage într-un colț al casei și scrie poezioare, scrisorele părinților. 

Acestea fiind spuse dragii mei, dincolo de a judeca pe cineva, pentru că știu că fiecare dintre noi avem lupta noastră personală, vă rog mult – și acum mă adresez părinților plecați în străinătate, care și-au lăsat copiii acasă -, vă rog din suflet: considerați necesitatea, nevoia imperioasă a copilului dumneavoastră de a fi cu dumneavoastră. În primii șapte ani de viață ai copilului se formează, se structurează personalitatea acestuia. Este foarte importantă prezența mamei, să știți. Studiile psihologice confirmă cum că mult mai importantă este viziunea mamei și relaționarea mamei cu copilul pentru că ea pare-se a ajuns să cunoască mecanismele psihice ale copilului său mai mult decât tatăl. Dacă mama nu este prezentă fizic lângă copilul ei, credeți-mă , vă vorbesc din perspectiva lucrului cu astfel de cazuri la cabinet. Nimic nu mai poate îndrepta ceea ce a fost stricat în copilărie, prin lipsa prezenței părintelui. Să ajungă un copil de 10 ani să dezvolte depresie este inuman. Caracteristica afectivă a copilăriei ar trebui să fie bucuria. Acesta este firescul copilăriei: bucuria. Vă rog mult, dragii mei, să înțelegeți cum că important pentru fiecare dintre noi este să comunicăm. Și cea mai la-ndemână formă de comunicare este prin intermediul iubirii. Vă rog mult, așadar, dacă sunteți plecați în străinătate și nu puteți să reveniți acasă, din diverse motive, căutați să vorbiți cu copiii dumneavoastră, zilnic,  există atâtea variante de comunicare pe care tehnologia le permite: skype, facebook, whatsup-ul…

 

Vorbiți cu copilul dumneavoastră, permiteți-i să vă vadă, nu-l abandonați în brațele bunicilor, pentru că s-ar putea să nu mai găsiți nimic atunci când ajungeți acasă și când spun asta mă refer la statisticile dureroase din România care ne povestesc despre rata crescândă a sinuciderilor în rândul copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate. Dacă nu ați știut cum că pentru copilul dumneavoastră singura persoană importantă din această lume sunteți dumneavoastră, mama sau tatăl lui, vă rog mult, vă spun, din postura psihologului, care lucrează cu astfel de cazuri, faceți tot posibilul pentru a reveni în inima copilului dumneavoastră. Pentru a reveni în forma fizică, prezentă și  nu doar ca amintire. Altfel, credeți-mă, nu există tratament care să amelioreze, darămite să vindece, rana profundă din inima unui copil pe care un părinte a generat-o".