Motto: CMIE este prescurtarea pentru Centrul pentru Mobilitatea Internă și Externă, o inițiativă a Serviciului de personal. Un număr de angajați ai acestui serviciu lucrează la CMIE, împreună cu alți membri ai altor servicii și cu consultanți în probleme de carieră din afară.
CMIE este disponibil pentru a ajuta angajații în căutarea unui alt loc de muncă în interiorul sau în afara Companiei de producție Canco.
(text propus la proba de lectură a Programului Internațional OECD pentru Evaluarea Elevilor, 2012)


Învățământul românesc se află în criză. 
Aceasta este o axiomă pe care se întrec toți să o enunțe. De la tribuna Parlamentului și până la ședința cu părinții din cea mai umilă școală, mereu se critică (orice fel de critică, doar tonul să fie vindicativ). Se trâmbițează peste tot că nu e bine ce se întâmplă cu copiii noștri.  Ba uneori, și nu rar, talk-showuri perfect regizate aruncă în discuție problema, în vreme ce moderatoare nervoase fiindcă așa cere rolul, privesc spre Cameră și rostesc discursuri furtunoase pe care le întrerup, zâmbind, bravii invitați. 
De 27 de ani în țara românească se fac reforme în învățământ. Teoretic, reforma presupune măsuri de îmbunătățire și nu urmărește schimbarea sistemului și construirea altuia nou, așa cum se întâmplă cu ocazia revoluțiilor. 
România a mai cunoscut reforme: reforma lui Spiru Haret, reformele din perioada interbelică, dar și cele din perioada regimului comunist. Spre deosebire de alte dăți, când măsurile erau implementate și se aștepta apoi, cu răbdare, efectele acestora, de astă dată ne găsim într-o mișcare continuă. Fiecare nou ministru anunță o nouă reformare a sistemului. Orice tranziție, inclusiv cea din învățământ, nu se poate perpetua la nesfârșit, fiindcă ar fi o contradicție în termeni. Tranziția este o perioadă de trecere de la o anume organizare la alta. De ce noi vorbim și azi de reformă, practic vorbim de aceeași reformă la care încă nu am ajuns? 

Explicațiile cele mai frecvente țin de mentalitate. Învățământul nu este precum o întreprindere de țevi construită de statul român în 1970 și dată la fier vechi în 1998. Acolo reforma a produs efecte. Definitiv. La învățământ nu numai că nu se poate renunța, dar el este chiar necesar pentru modelarea omului în formare în pas cu noile cerințe, cum se exprimă legea noastră, a educației naționale.
Încercam în intervenția trecută, Ce-ați făcut cu Făt-Frumos, să creionez cadrul unor schimbări ample, începând cu 1968, în sistemele de învățământ din Europa, prin care s-a renunțat la valorile clasice, în spiritul cărora fuseseră educați copiii tuturor popoarelor europene în ultimele sute de ani. 
 Învățământul românesc se află în criză. Aceasta este, vă reamintesc, o axiomă. Cum a intrat însă ea în mințile oamenilor din România, înainte de a căpăta statutul de axiomă? Mai întâi a fost comparația.

Școala finlandeză. Fie că ești părinte -  activist de stânga (cel care-și retrage copilul de la ora de religie și are impresia mereu că odrasla îi e discriminată, știți profilul), fie că ești om bine intenționat și fără pretenții de analiză ori simțire, căldicel (sintagma îi aparține lui Dostoievski și semnifică o ființă umană care nu face excese, nu iese în evidență, nu înțelege sacrifciul pentru o idee, ființă, în afara propriului interes imediat), fie că vrei reformarea unui sistem ticăloșit și anacronic după modelul luminat al vestului (...) când vezi școala viitorului, idealul normalității și al bunăstării educației, rostești cu aplomb și privire strălucitoare: școala finlandeză. Sau rețeta de succes a fericirii: responsabilitate, învățare practică, materie aerisită, încurajarea aspectelor utile, eliminarea memorării seci, masa luată împreună în scopul de a re-crea  comunitățile umane, învățământul centrat pe elev și eliminarea din schemă a personalității cadrului didactic.
Este evident că Finlanda are o tradiție a muncii temeinice, bine făcute, a spiritului pragmatic, utilitarist, a coeziunii sociale și disciplinei. Sunt caracteristici ale popoarelor nordice, dar nu trebuie neglijată nici istoria lor liniștită, izolată, departe de experimentele sociale traumatizante suferite de societățile din Balcani, spre exemplu.
Pe acest teren, atenție, fertil în multe direcții, s-a putut sădi cu ușurință o societate socialistă al cărei succes l-ar face pe Lenin invidios.
Mai întâi, întregul proces educativ înfățișat acolo se subsumează utilitarismului.
 
Copiii petrec un timp extrem de lung la școală, într-un învățământ care se centrează pe integrarea lor socială și nu pe înalte performanțe intelectuale; și acasă continuă programul de la școală: gătesc pentru părinți ceea ce au fost învățați, discută proiectele de la școală cu aceștia.
 
De asemenea, se constată și este foarte apreciat acest aspect, disciplina atotprezentă, autoimpusă, fără constrângeri din partea școlii. Asta în condițiile în care li se dezvoltă spiritul critic, libertatea fără opreliști. Interesant este că multe formații de hard-rock vin din Finlanda, țările nordice au un contingent numeros de tineri altfel vestimentar, piercing, coafură, rebeli în toate cele. Nu pot decât să constat că Finlanda a reușit ca și rebeliunea să aibă loc în cadre bine stabilite. Un fel de rebeliune cu voie de la stat: e cool să faci grafitti, expresie a hip-hop-ului protestatar, dar în spațiile special amenajate de primărie, la școală mergi îmbrăcat îngrijit și ești politicos, la ora 16 pleci la concert unde bestia din tine se dezlănțuie. Apoi te grăbești să ajungi acasă ca să prepari părinților mâncărica. Și când te gândești că școala comunistă îi alerga cu foarfeca să le taie pletele… Asta da rebeliune în Finlanda!!! 

Să ne întoarcem însă la școala finlandeză. De unde știm cât este de minunată școala finlandeză? Ne –o spun, fără putință de tăgadă, TESTELE PISA.

Testele PISA
Spațiul public din România este invadat periodic de știri privind eșecul școlii românești. Rezultatele dezastruoase ale elevilor noștri la Testele PISA constituie, de obicei, argumentul forte pentru progresiștii-reformatori care cer schimbarea din temelii a sistemului învechit, ineficient, formalist și care nu încurajează creația. În mintea celor mai mulți oameni, testele PISA reprezintă un etalon, o oglindă necruțătoare a situației de fapt. 
Puțini au avut curiozitatea să citească un test PISA și cu atât mai puțin să încerce să înțeleagă ce sunt testele PISA și ce urmăresc ele.

În primul rând, testele PISA aparțin unui program al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, organism global din care România nu face parte dar dorește integrarea, asemănător Fondului Monetar Internațional.
 
OCDE are în vedere dezvoltarea unor mecanisme sofisticate de supraveghere și evaluare a politicilor publice, monitorizarea cheltuielilor publice și promovarea agendei digitale, toate eforturi de creare a unei guvernanțe globale prin proceduri de strandardizare.
 
În consecință, testele PISA reprezintă un mijloc, creația unor birocrați, de a măsura și de a descoperi metode în scopul standardizării sistemelor de învățământ din lume. 

De aici rezultă câteva aspect importante. Astfel, testele PISA nu vor măsura niciodata particularul, specificul, creativitatea, elanul spiritual,  nu vor investiga cunoștințele despre trecut, despre propria limbă sau despre propria cultură ale unui elev. De fapt nu vor investiga NIMIC din ceea ce se cheamă moștenirea clasică. În niciun test PISA elevii de 15-16 ani, singurii testați, nu vor vorbi despre Bach, Shakespeare, cultura bizantină, despre Walt Withman sau despre Pericle, despre confucianism sau despre impresionism. Muzica, arta, literatura, religia nu intră în vizorul testelor PISA. Testele PISA nu sunt extemporalele și tezele clasice. Ele nu verifică creativitatea si capacitatea elevilor de a rezolva probleme, așa cum vă mint propagandiștii de azi. Testele PISA vizează doar trei domenii: citire, matematică și științe.

Ceea ce trebuie subliniat în legătură cu testele PISA este mesajul ideologic manifest, rudimentar și fără ocolișuri pe care îl conțin acestea.
 
Iată câteva mostre regăsite in testul din 2012 (ele abundă dar spațiul acestui articol nu-mi permite să le înfățișez pe larg):
Scrisorele preluate de pe internet ale unor adolescente referitoare la graffiti. Pentru ambele, caracterul artistic al graffiti nu se pune în discuție (numele artistului, numele găștilor și opere de artă mari pe stradă, spun ele) dar importante sunt costurile pe care le implică arta (distrugerea stratului de ozon sau a clădirilor). Nu pot decât să constat toleranța birocraților globaliști față de artă (graffiti doar nu vă imaginați muzică psaltică!) dar în cadre bine stabilite, așa cum menționam mai sus. 
 
Alte mesaje: gusturile nu se discută ceea ce înseamnă arta e ceea ce îi place fiecăruia (ceea ce discutam în intervenția anterioară, Nicolae Guță este egalul lui Bach!), toată lumea are dreptate și se poate exprima (indicativ toleranță; valabil doar când discutăm despre graffiti nu, Doamne ferește, despre aspecte-pe care-nu-e-voie-să-le-aduci-în-discuție).
 
Grija corporațiilor față de oameni - CMIE este disponibil pentru a ajuta angajații în căutarea unui alt loc de muncă în interiorul sau în afara Companiei de producție Canco 
 
Mesajele ecologiste - subțierea stratului de ozon, texte stufoase și greoi scrise referitoare la relația ambivalentă a unei femei față de o panteră care se refugiase în apropierea casei sale izolate și înconjurată de apă din cauza unei inundații; se primește punctaj favorabil dacă femeia este caracterizată fără inimă și crudă fiindcă încearcă la început să împuște pantera deși apoi ajută animalul; mă întreb cum ar reacționa autorii testului dacă ar fi izolați pe o insulă împreună cu o panteră înfometată- presupun că ar aprinde un foc și s-ar încălzi pentru a se frăgezi hrana panterei... Este de neînțeles pentru ce să apelăm la broșurici produse de birocrați pentru a testa capacitatea de lectură a copiilor noștri. Dacă tot avem teme prestabilite (ecologia de pildă), de ce nu citim despre căprioara lui Labiș: Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit/Știam că va muri și c-o s-o doară./Mi se părea că retrăiesc un mit/Cu fata prefăcută-n căprioară. Dar frumusețea ei nu-și găsește locul într-un test PISA. Căprioara chiar moare și sufletul ne este frânt. În textul de propagandă finalul e fericit, pantera și femeia împart rațional bucata de șuncă în buna tradiție colhoznică.
 
Mesajele scientiste - succesul clonării, ființele vii se pot copia prin mașini, posibila clonare a oamenilor, progresul realizat în sport datorită evoluției oamenilor care au devenit mai înalți și au picioare mai lungi (sic!), construcția de blocuri (macarale, macarale!)
 
Combaterea ignoranței și a obscurantismului prin știința voioasă – la subiectul despre ozon elevilor li se cere să-i explice unui unchi care nu a primit niciun fel de educație științifică la școală niște benzi desenate despre modul de formare a ozonului; la subiectul despre clonare elevii sunt întrebați dacă afirmația oamenii nu trebuie să joace rolul lui Dumnezeu este sau nu științifică. Evident, era punctat răspunsul potrivit căruia nu este o întrebare științifică, ca atare e inutilă; oamenii credeau în 1846 că febra puerperală se datorează unor cauze extraterestre sau unor cutremure; studenții care făceau disecții cadavrelor erau impregnați de miros și nu aveau grijă de igiena lor și unii contactau la rândul lor febra puerperală și mureau; doctorul Semmelweis a reușit să reducă numărul deceselor cauzate de febra puerperală. 
 
Maternitatea este o sursă de pericole – Jurnalul doctorului Semmelweis de la 1846 anunță sec cum 36 din cele 208 de femei internate la maternitate au murit din cauza febrei puerperale. Concluzia doctorului: să naști un copil este la fel de periculos ca pneumonia de gradul unu. Textul are grijă să ne anunțe că și azi febra puerperală rămâne o boală greu de eliminat. 

Iată cum comentau elevii români testul PISA din 2008: Partea a doua a fost mai dificilă, pentru că trebuia să spun ce lucrează mama si tata si sa dau date despre mine si eu nu voiam sa spun”, ne-a spus Andrei Lupu (15 ani). Întrebările „Esti baiat sau fata?”, „Câte băi aveti acasa?”, „Câte carti aveti în biblioteca?, „Aveti mașina de spalat vase?” au fost catalogate de copii drept „stupide”. 10 dintre cei 35 de elevi au spus ca au mintit si au dat raspunsuri care nu reflectă realitatea, din simplul motiv că „nu voiau să spună adevarul”. Majoritatea elevilor au spus ca ar fi de acord să sustina astfel de teste si la disciplinele pe care le studiază la școală (Material publicat pe www.gandul.info la data de 13 martie 2008).

Profesorul univ. Liviu Groza de la Universitatea din București în articolul „Ce (nu) spun testele PISA - Comparaison n’est pas raison” (Dilema veche, nr. 522, 13-19 februarie 2014) atrăgea atenția, în mod elegant, asupra faptului că testele OECD/PISA nu spun prea multe despre nivelul cunoștințelor dobândite de elevi ci par mai mult probe de perspicacitate sau de abilitate, ale căror rezultate se pot îmbunătăți prin antrenament iar nu prin cunoaștere profundă. Elevii sunt puși în situația de a alege, de a indica, de a clasifica și mai puțin în postura de a descoperi, de a investiga, de a interpreta sau de a-și pune întrebări.
 De altfel, elevii care participă la asemenea testări sunt nemotivați, testele sunt complet lipsite de miză pentru ei și nu au corespondență cu ceea ce li se cere în școala românească. 

Testele PISA, cu tot conținutul lor ridicol, constituie un bun instrument în mâna reformatorilor progresiști care contestă școala clasică.  Nu poți elimina valorile clasice (triada Bine-Adevăr-Frumos) din educația copiilor fără a proba catastrofa din învățământ. Soluția: curriculumul și programele să fie adaptate testelor PISA. Fiindcă eliminarea materiilor clasice precum literatura, limbile clasice, istoria, geografia (este foarte periculoasă, are ca obiect în clasele mici statele naționale!), muzica, desenul, religia este greu de făcut în mod direct, se introduc testări finale concepute după un curriculum complet diferit, care presupune o transformare revoluționară, respectiv renunțarea la școala clasică.
Farul nostru călăuzitor, Finlanda, chiar pune în practică despărțirea de școala clasică și de valorile nu numai creștine dar și culturale consacrate. 

Testele PISA nu sunt o excepție. Există o mulțime de studii realizate de fundații private sau de organisme din cadrul guvernanței mondiale cu privire la calitatea învățământului în Europa și în lume. 
 
Spre exemplu, Fundația germană Bertelsmann constata anii trecuți poziția codașă a României în clasamente privind calitatea educației, prilej pentru grupurile de presiune din mass-media și ong-uri să ceară accelerarea reformelor. Din păcate, nimeni nu a explicat criteriile care au stat la baza studiului fundației germane, practic ce a măsurat aceasta.
 
Studiul cuprindea patru părți, doar prima dintre ele făcea referire la lectură, matematică și științe. Nu erau luate în considerare vaste domenii care constituie o bună parte din pregătirea școlară a copilului român: gradul de cunoaștere al literaturii, istoriei, geografiei, atât naționale cât și universale. Lectură înseamnă pentru autorii studiului sa ai capacitatea de a citi coerent un text din domeniile recomandate: ecologie, evoluționism, știri din presă, sau, pur și simplu să parcurgi mental etichete de pe produse. Practic, întreaga sferă a științelor umaniste este redusă la lectura unui text non-literar!

Celelalte criterii țin de politicile din domeniu, precum procentul copiilor care frecventează grădinițe, rata de participare a adulților în educația și formarea formală, precum și totalul cheltuielilor publice pentru educație ca procent din PIB. Studiul puncta implicarea în activitatea de voluntariat și calitatea de membru într-un partid politic. Filosofia socială de mai sus pune accentul pe participarea la grupurile de presiune ale societății civile, finanțate din surse care pot reprezenta interesele companiilor trans-naționale, diferite cercuri politico-financiare, mediatice sau guvernamentale. Activitatea în cadrul unei biserici nu constituia punctaj (nimic surprinzător). 
 
Pentru a ocupa o bună poziție în clasament era necesar ca din chestionarele completate de tineri sau adulți să reiasă o opinie favorabilă față de contribuția imigranților la viața culturală a țării (Opinion that the country’s cultural life is either enriched or undermined by immmigrants). Este parte a indicatorului toleranță, așa încât punctaj nu poate aduce decât opinia favorabilă (iarăși, nimic surprinzător). Tot parte a indicatorului toleranță este opinia față de libertatea homosexualilor de a-și trăi viața așa cum doresc.

Studiul punctează apoi inclusion in social networks – accentul pus pe școală ca mod de integrare socială, practicarea sporturilor, utilizarea internetului și așa mai departe. Ultraspecializarea, conformitatea cu noile comportamente sociale agreate de propaganda din presă, activismul civic – acestea sunt valorile promovate de testele și studiile lansate în spațiul public. Marii profesori ai universităților noastre interbelice dar și postbelice erau formați nu doar în specializarea lor, aveau viziune și erudiție, erau modele-vii ale cetății. Toți erau produsul culturii clasice, atât de ocolită, ignorată, marginalizată și chiar eliminată de noua direcție din politicile publice.

Despre personalitatea clasică și canon, într-un articol viitor.