Din păcate, însușirea unei educații în ziua de astăzi se deosebește net celei din trecut, când omul era mai puțin victima manipulărilor, a diverselor mijloace de însușire a acesteia, respectiv a unui sistem care obligă la parcurgerea unui curriculum inflexibil și inutil pentru foarte mulți oameni.În învățământul clasicse punea accent pe studierea izvoarelor, pe acceptarea unei morale (religioasă, de cele mai multe ori) și pe profesori care se identificau cu obiectul de predat și care stimulau creativitatea și, nu în ultimul rând, gândirea. De aici și calitatea literaturii vechi și a autorilor ei, de nedepășit până azi, de orice fel ar fi ea.
 
Spre deosebire de educația clasică, educația modernă are și ea „cuceririle” ei: dezvoltarea unui sistem educațional materialist bazat pe urmărirea eficienței economice, foarte productive, eliminarea concurenților, respectiv eliminarea pe orice căi a lui homoreligiousus/sapiens, și în înlocuirea lui cu homoeconomicus, omul eficient, care îndeplinește taskurile la timp și corect. Pentru aceasta, mijloacele cel mai eficiente par să fie gadgeturile de orice fel. Studii serioase, independente, dovedesc eșecul acestei direcții, cel puțin în ceea ce privește mijloacele de însușire a acestor informații.

Joseph Pearce, un cunoscut ziarist, filolog și teolog catolic, a reușit să pună cap la cap concluziile unor serioase studii (recomandă, spre pildă, studiile lui Pam A. Mueller de la Princeton University și Daniel M. Oppenheimer de la University of California, Los Angeles) din domeniul psihologiei și educației, legate de modul însușirii cunoștințelor prin notarea acestora de mână, respectiv prin diverse mijloace digitale, precum notebook-ul. Deși au avut în vedere și studiile anterioare, după care laptopurile nu sunt tocmai bune pentru luarea de notițe, din cauza „numeroaselor ispite distractive de pe internet,cei doi specialiști au demonstrat faptul că „scrisul de mână este mai bun decât tastarea, înțeles ca mijloc de reținere exactă a informației, pentru simplu fapt că scrisul de mână este lent, în vreme ce tastarea e rapidă”, conform siteului The Imaginative Conservative.
 
Ca întărire, este citată și celebra fabulă a lui Esop, Țestoasa și Iepurele, în care țestoasa câștiga cursa tocmai pentru că o ia ușor (engl.takes her time). Paradoxul e acela că „a o lua ușor, folosind scrisul de mână, accelerează învățarea”.

„Ironia e aceea că luarea de notițe prin tastare… nu mai permite o angajare critică din partea elevului în cadrul celor spuse. Procesul de transcriere nu mai cere răgaz, nici gândire critică…. Viteza tastării dezangajează creierul de la cele spuse de profesor. Nu mai avem de-a face cu o interacțiune nici activă, nici pro-activă cu materialul în discuție. Sublimul se pierde în subliminal… Luarea de notițe e mai lentă, fapt care solicită de la ascultător mai multă atenție”. Viteza încurajează „tastatorul” sau îi permite acestuia să obțină verbatim mai multă informație, însă nu-i mai lasă putere și loc să facă o selecție critică, un rezumat, să pună întrebări etc, datorită vitezeisau ritmului amețitor al preluării la taste a informației.

„Stanislas Dehaene, psiholog la Collège de France, Paris, afirmă în New York Times, că studenții care vor să învețe cu succes să ia în considerare lăsarea laptopurilor acasă sau în dormitoare. «Atunci când scriem, un unic circuit neuronal este activat automat”, afirmă el.  «Există o recunoaștere esențială a gestului în cuvântul scris, un fel de recunoaștere prin simulare mentală în creier; se pare că acest circuit contribuie în feluri unice pe care noi nu le-am putut conștientiza»”.

Având în vedere fabula lui Esop, autorul îi definește pe cei preferă tastele în procesul învățării adepții ideologiei iepurești („hare-brained ideology”), care au abandonat „common-sense”- ul în favoarea eficienței. Din păcate, „pe aceștia numai studiile științifice îi poate face să vadă unde greșesc”.

„Între timp, dacă mințile iepurești vor continua să creadă că pot câștiga cursa, agitându-se ca o furtună în deșert, zăbavnica țestoasă, scriind lent dar sigur, într-un stil cursiv, cinstit de atâta timp (s. n.), ca lăsa pe proști în vijelia lor, trecând astfel, cu cinste, negrăbită dar în chip glorios linia de sosire”.  

Studiile de mai sus, respectiv concluziile autorului ne pot ajuta foarte ușor să înțelegem mult mai multe din lumea digitală, care pretinde că „acum” (anul acesta, cu ocazia unei noi versiuni a unul soft etc.) e „faster than ever”, sau că, odată cu circulația informației în mediul on-line, suntem mai repede și mai bine informați. Dimpotrivă, cea mai serioasă dezinformare și manipulare din istoriei o trăim acum, și datorită rapidității cu care e consemnată și publicată informația. Inutil a da exemple. Cel mai bun exemplu suntem noi înșine, care, de atâta informare, nu găsim răgaz (we do nottakeourtime, ar zice autorul, în frumoasa și sugestiva exprimare englezească) pentru a face o evaluare asupra calității informației, respectiva foloaselor rapidității cu care ne însușim informația. Un Eliade adaugă undeva în al său Jurnal că, paradoxal, printr-un demers de felul acesta, ne dăm seama cum știm tot mai puțin, ne alegem cu tot mai puțin. desigur, marele istoric vădea faptul că adevărata cunoaștere are alte temeiuri și mijloace de dobândire.