ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


A venit toamna. Boboci, adolescenți sau liceenii își învelesc caietele, își caută manuale prin librării sau depozite de carte, sortează patroane de cerneală și ascuțitori. Unii numără cu tristețe frunzele din fața geamului, gălbui și foșnitoare, care le transmit codat, prin simpla lor prezență, că ar fi bine să poarte de grijă încălțărilor de vreme rea. În plus, să-și pună la păstrare în memoria ram a aparatului foto așezat la capul patului, marea și soarele.  
Profesorii, în general părinți cu copii, urmăresc pregătirile și-și încrețesc colțul buzelor la gândul primului consiliu profesoral din anul școlar 2018-2019. Oare ce schimbări îi mai așteaptă? Ce ordine, ordonanțe și rectificări se vor mai afla pe tabla din cancelarie? Câtă putere în plus a primit directorul școlii de la minister și cum și-o va exercita de data asta, ce noi metode va (mai) aplica? Unii îl văd deja ca pe un Gargantua care se face an după an tot mai mare, mai mare, până când va cuprinde între brațele sale de fier toată școala. 

La un geam, pe o stradă oarecare, îl vedem pe el, e încruntat și, cumva, confuz. Pe vechea noastră cunoștință, dascălul ce îl lectura cu plăcere și voluptate pe Mihail Sebastian, îl trece un fior. E 1 septembrie, se apropie prima zi a noului an școlar. Nimeni și nimic nu îi apără și nu îl reprezintă în Școala de azi. E ca o frunză-n vânt... Ministru, inspectori generali și locali, directori, directori adjuncți, formează o sarabandă care se învârte fără oprire, și nu desenează un cerc, o chestie rotativă în plan orizontal ci o spirală. Element în ascensiune, același și totuși altul cu fiecare clipă, spirala schimbării din învățământul românesc, zigguratul păgân al bunăstării acestuia, ciclonul Sistemului nu pare a se odihni vreo clipă. El duce invariabil către moartea Școlii, a Profesorului și a Elevului său.    

Privește încurcat la frunzele din fața geamului. O dată cu el, mii de dascăli simt nevoia de a-și pironi privirea pe fereastră. Ar fuma o țigară, dar mâna i se oprește la jumătatea drumului. Pare din ce în ce mai greu să începi anul școlar, de parcă toți norii lui septembrie stau atârnați de pervaze. Sau... Anul trecut, la școala lui, în clasa a cincea au fost 22 de medii generale peste 9,50 iar la a șasea, într-o singură clasă doar doi elevi nu au fost bursieri. Promovabilitatea a fost de 100%. An după an elevii sunt tot mai inteligenți, încearcă dascălul o considerație amară. Auzise chiar că unii părinți își aduc în școala lui copiii tocmai fiindcă sunt atâția premianți aici. Părinți profesori, chiar. E de neînțeles, își șoptește el sieși, să existe părinți care să-și transforme copilul în chip conștient într-o căruță de ignoranță. Ignoranță premiată apoi la sfârșit de an școlar. Și totul condimentat cu hohote de râs și petale parfumate, cu prințese sclipicioase și spider-men cocalari. Într-adevăr, elevii se exprimă tot mai greu. Ministerul, odată cu fiecare normă, mai scoate ceva, mai simplifică altceva. Fiecare ministru, secretar de stat, inspector general sau simplu director de școală se prezintă ca un element înnoitor, cu profunde tendințe simplificatoare. Eu vreau să reformez Sistemul! Ce vor să facă, oare, cu noi? 

Se gândește apoi la directorul său: bun manager! De când a venit în școală, parcă totul a înviat. Ca după un plan structurat din timp, au început să dispară lucrurile făcute în doi peri, se mișcă totul, chiar și dulapurile au un luciu nou  Uite, de pildă, vechea și draga de secretară, cea care-i scrisese prima foaie de salariu acum câteva decenii s-a pensionat, de parcă timpul său trecuse. Curățenia de toamnă n-o mai găsea aici. El a încercat o părere de rău pentru ea, dar au fost puțini cei care au stat o clipă pe loc pentru a se gândi la asta.  La ei înșiși, de fapt. Noua echipă de manageri îi obligă să se miște, în școală e veșnic același hei-rup, toată lumea se agită. Colegii lui sunt de nerecunoscut. Aleargă pe culoare cu foi, se plimbă cu dosare în brațe și, cu cât e mai gras dosarul, cu atât mai prosper zâmbește fiecare. E necesar să ia aminte, să-și întipărească bine în cap: orele trebuie să devină un apendice scandalos! Cât mai multe activități! Și, mai ales, aceste activități să se facă în timpul orelor de curs. În maldărul de gunoaie lăsat de febra Schimbării, școala ar trebui reprezentată ca un butoi de frunze veștede. Adică un butoi cu ore, cu materii, cu disciplină și har. Să-l rostogolim! Să-l rostogolim! 

Cu gândul acesta poetic în minte dascălul intră pe poarta școlii luni, 3 septembrie, la ora 10. 

Consiliul profesoral de început de an. Anul școlar 2018-2019. A ajuns mai târziu, era coadă la abonamente și a pierdut două tramvaie. Dar nu prea târziu pentru a asista la prima și cea mai importantă idee a zilei: Banii! Salariul! Știți, doar, că noi plătim salariile voastre, spunea directorul plin de emfază. Banii pe care îi primim, îi primim pe număr de elevi. Din ei se plătesc salariile voastre! Calculul se face astfel: pe un un elev de primar, de pildă, ei plătesc 5 lei. Pe unul de liceu 6 lei. Iar cel mai scump e elevul de gimnaziu, de ăsta să aveți cea mai mare grijă. 7 lei! Iar ochii directorului, pe care deja cei mai mulți dintre subalternii săi îl identificau cu Gargantua și-l priveau cu o teamă amestecată cu venerație, sclipeau de poftă. Deci să nu aud că vreunul dintre voi, și-și rotește amenințător ochii, supără vreun elev. Ăștia înseamnă banii voștri! Să se simtă aici ca-n sânul lui Avram! Pe urmă, marele om caută pe cineva. Se oprește din vorbit în timp ce își linge buzele uscate de atâta emoție. Da, iată, pensionarii, să vă fie milă de ei, îi aveți pe conștiință dacă se rătăcește pe drum vreun elev! Ridică în picioare o doamnă străvezie, cu ochelari imenși: Ei vor pierde primii banii dacă nu avem elevi, dacă nu avem grijă de elevi. Și pe urmă voi! Așa că să fiți ma-le-a-bili! Adică să nu le cereți nimic, adaugă pentru ea o profesoară tânără, fără să aibă, însă, curajul să-și spună cu voce tare concluzia șoptită. Mâna pusă în dreptul gurii îi acoperă intenția. Dă din cap cu ochii țintă la managerul pe care-l aprobă supusă.

 Pe tot parcursul cuvântării, dascălul nostru s-a uitat pe fereastră cum se rotesc frunzele în căderea lor făcând o spirală largă. Apoi, cum se lipesc de pământ, cuminți, după ce-și împliniseră destinul. În mintea lui persista o întrebare. Oare SRI-ul încheiase vreun protocol cu Ministerul Învățământului? 

De câțiva ani învățămânul reprezintă o prioritate națională. Cu alte cuvinte, el, învățământul, se află clipă de clipă în atenția organismelor care asigură securitatea țării. Prin manageri bine aleși și bine numiți în posturi de unde nimeni și nimic nu-i poate clinti, se lovește zilnic în educația, formarea și viitorul copiilor. Sub masca unor vorbe meșteșugit alese, li se oferă circ în loc de școală, și cu cât managerul golește instituția de învățământ de substanță, face mai multe activități și mai puține ore, mai multă joacă și niciun strop de educație, cu atât este mai bine privit de superiori. Noua școală eliberează individul de constrângeri până în punctul în care, în fapt, nu-i mai cere efort intelectual. Doar adaptare, susținută de uriașa și sinistra mașinărie social-media.

Cât despre modele... Cumva, pare ireală ofensiva bolnavă a presei noastre asupra a tot ce reprezintă valoare autohtonă. Așa cum o pleiadă de așa-ziși istorici în frunte cu Lucian Boia au forfecat de ani de zile în cărțuliile lor propagandistice Istoria românească; așa cum Marin Preda, Nichita, Eminescu sau Labiș sunt periodic aruncați în derizoriu. Până și o sportivă admirabilă ca Simona Halep a fost luată la ochi. 

Cândva, aici, la noi, se făcea școală, șoptește dascălul privind cu durere la ultimul dulap vechi rămas în cancelaria din care profesorii încep să se retragă. Doamna tânără îi aude, parcă, gândul și se întoarce spre el întrebător. Venise de curând aici, nu știe. Ei, ca peste tot, primește răspuns. Într-o zi i-au ridicat pe toți. Au găsit nereguli. Și? Întreabă doamna nerăbdătoare. Și a doua zi au venit doi manageri noi. 

În învățământ nu-i ca în producție, unde ceva-ceva tot ți se poate pune în cârcă și așa ajungi corupt, eticheta ce provoacă oprobriul hoardelor dezlănțuite de vandali. Aici, în învățământ, operează inginerii de suflete. Și, știți cum e, nu ai cadre de nădejde, pierzi lupta cu obscurantiștii. Cadrele potrivite se formează la cursuri, study visite, ieșiri afară, lecturi de pe contributors. Iar dacă sistemul de învățământ nu poate asigura resursa, e bine să fie ajutat. Ba prin Protocoale cu ONG-uri binevoitoare, cu ambasade sau protocoale cu instituțiile care veghează la binele nostru... știm schema, nu-i nouă.

Consiliul profesoral s-a încheiat. Unul după altul, în șir indian, dascălii se revarsă către ieșire. Ca într-o comedie antică, un cor morbid îl împinge pe manager, în murmure de admirație, spre izbăvirea finală a tuturor.