Un nou atac al celor de la Adevărul la adresa Orei de religie: "Prozelitismul ortodox în școală, prevăzut în noua programă"

Este binecunoscută adversitatea ziarului Adevărul față de Biserica Ortodoxă Română. Ziarul aflat în insolvență atacă astăzi într-un articol Ora de religie, despre care spune că "seamănă a îndoctrinare și prozelitism", după cum spune Marian Staș.
"Dacă este o singură programă, cea a cultului ortodox, eu nu sunt de acord cu chestia asta. Era firesc să facă presiune și reprezentanții celorlalte culte să își facă programele. Există pericolul folosirii orei de Religie pentru a se face prozelitism și nu pentru a deschide mințile copiilor", a spus pentru Adevărul Marian Staș.
Nici ministrul nu este iertat pentru că faptul că a aprobat programa școlară, care "contrazice recomandarea Consiliului Europei potrivit căreia Religia ar trebui predată în școli doar ca Istorie a Religiilor".
Fostul deputat Remus Cernea, militant al homosexualității, a făcut o serie de afirmații dure la adresa religiei: "Copiii au minți vulnerabile la îndoctrinare și orele de Religie pot avea un dublu efect devastator asupra lor, pe de o parte să îndoctrineze cu o dogmatică ruptă de realitate, antiștiințifică și care induce o suspiciune față de valorile unei societăți democratice, iar pe de altă parte să îi anexeze unei moralități false, care este ostilă libertății și responsabilității necesare unui cetățean al secolului XXI”, a spus Cernea.
Cei de la fosta Scânteia omit un lucru: 86,45% din populație s-a declarat ortodoxă la ultimul recensământ. Este absolut normal să învețe la școală, DACĂ DORESC (pentru că ora de religie NU este obligatorie), despre ortodoxie.
În urmă cu doi ani au fost adunate peste 2 milioane de părinți au semnat cereri scrise pentru a-și înscrie copiii la ora de religie, reprezentând peste 90% din totalul elevilor din sistemul educațional de stat.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Liga Studenților Iași și președintele de onoare Silvian Emanuel Man au fost atacați brutal de PNL-iștii locali

Scrisoarea Alianței Părinților către toți candidații la prezidențiale: ”Sunteți de acord cu...?”

Europarlamentarul Șerban-Dimitrie Sturdza solicită ministrului Educației al Ucrainei și Comisiei Europene să aprobe limba română în locul celei ”moldovenești” în școlile din Odesa

Doliu în lumea universitară! Renumit lector, moarte fulgerătoare, la doar 45 de ani. A promovat vaccinarea "sigură și eficientă" la ASE

Camelia Suruianu: Poezia, delictul grav al lui Vasile VOICULESCU. + 26 aprilie 1963 - 62 de ani de la moartea sa
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Educație
Persoane: Remus-Florinel Cernea
Subiecte: Ora de religie Religia în şcoli
Organizații: Cotidianul Adevărul
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)