Un profesor din Sibiu, revoltat de propunerile unor elevi, susține că vremea când un profesor va fi asasinat de elevi "e mai aproape decât credeți. Ce să mai facă școala, cînd ei sînt total dependenți de gadget-uri?"

O organizație a elevilor a făcut niște propuneri Ministerului Educației în ceea ce privește drepturile și obligațiile elevilor. Consiliul Național al Elevilor, una din organizațiile de elevi din România vrea să modifice Statutul elevului,care va face parte din noua lege a Educației și care ar urma să fie finalizat în primăvară.
Acest Consiliu cere, printre altele, dreptul de a nu fi supuși vreunei forme de discriminare din partea personalului didactic, dreptul de a fi informați cu cel putin trei zile înaintea unei lucrãri scrise, dreptul de a contesta notele profesorilor sau chiar dreptul de a avea la oră telefoanele mobile.
Profesorul Manuel Valeriu, din Sibiu, a redactat o scrisoare deschisă, adresată liderilor de sindicat, pe care îi îndeamnă "să protesteze vehement împotriva aberațiilor elevilor minori care vor să schimbe legea în învățămînt".
Profesorul atrage atenția asupra a trei puncte cerute de elevii minorii, care în opinia sa, sunt foarte grave și pot afecta serios întregul sistem de învățământ.
Mai jos, redăm integral, scrisoarea profesorului Manuel Valeriu:
"Stimați domni lideri de sindicat,
Sper din tot sufletul că veți protesta vehement împotriva aberațiilor elevilor minori care vor să schimbe legea în învățămînt. Mai precis, e vorba de două aberații majore.
Contestarea notelor e prima. Pe ce bază unii care nu au răspundere în fața legii din cauza lipsei de maturitate pot contesta nota de la clasă? Care e pregătirea lor profesională? Care e știința lor pedagogică?
A doua problemă, la fel de gravă, cerută de elevi în noua lege, privește dreptul de a avea la oră telefoanele mobile. Și așa în școli sînt destule probleme cu elevi cărora le sună telefonul în timpul orei, primesc mesaje sau pur și simplu se joacă sau ascultă muzică, iar autoritățile refuză să ia orice fel de măsuri. Un paznic plătit ar putea confisca la intrare telefoanele, tabletele, cuțitele etc. Dar Ministerul refuză să accepte așa ceva. Adevărul e că nu se dorește normalitate, nici în învățământ, nici în celelalte sectoare.
O a treia problemă ar fi posibilitatea de a chema paznicul pentru a evacua din oră elementele perturbatoare, care s-au tot înmulțit în ultimii ani și se vor înmulți alarmant. Scandalurile, amenințările, chiar la adresa profesorilor, nu mai sunt sancționate, iar din școală ies tot mai multe elemente total iresponsabile, fiindcă nu se mai tem de nimic. Aceste lucruri trebuie discutate cu tovarășii care ne duc de rîpă de 25 de ani încoace. Banii nu rezolvă problemele de disciplină, iar lipsa de motivație nu e atît din partea profesorilor, ci din partea elevilor, din cauza imbecilizării în masă pe care mass-media o promovează 24 de ore din 24. Ce să mai facă școala, cînd ei sînt total dependenți de gadget-uri ? Sînt tot mai mulți părinți care își retrag copiii din școlile de stat și îi educă acasă, prin sistemul home schooling, ca să îi salveze de jungla școlară tot mai accentuată.
Am scris deja două cărți unde abordez și aceste probleme, fiindcă toată literatura pedagogică antisistem e cenzurată la noi. De aceea îmi permit să atrag atenția asupra unor fenomene alarmante, care se agravează de la an la an. Unul dintre profesorii de excepție din tînăra generație, care a ieșit din sistem, mi-a mărturisit odată: „Pînă cînd un profesor nu va fi asasinat, în școală, de un elev, nimic nu se va schimba”. Vremea aceea e mai aproape decît credeți.
În speranța că nu v-am plictisit prea tare, vă doresc succes în activitate!"
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Liga Studenților Iași și președintele de onoare Silvian Emanuel Man au fost atacați brutal de PNL-iștii locali

Scrisoarea Alianței Părinților către toți candidații la prezidențiale: ”Sunteți de acord cu...?”

Europarlamentarul Șerban-Dimitrie Sturdza solicită ministrului Educației al Ucrainei și Comisiei Europene să aprobe limba română în locul celei ”moldovenești” în școlile din Odesa

Doliu în lumea universitară! Renumit lector, moarte fulgerătoare, la doar 45 de ani. A promovat vaccinarea "sigură și eficientă" la ASE

Camelia Suruianu: Poezia, delictul grav al lui Vasile VOICULESCU. + 26 aprilie 1963 - 62 de ani de la moartea sa
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)