Prof. dr. Constantin Cucoș, director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza" din Iași și unul dintre cei mai apreciați specialiști în pedagogie din țară, crede că nevoia de meditații pentru a trece de examene sau pentru a lua o notă mai bună „apare și înflorește când sistemul de învățământ este închistat, retardat, modelat după principiile unei selectivități constrângătoare ce ajunge să altereze tot ce se întâmplă în procesul clamat ca a fi educativ".

Ȋntr-un articol publicat pe blogul personal, prof. dr. Constantin Cucoș spune că meditațiile făcute de elevi cu profesori particulari sunt o formă de învățământ paralel.

ImunoMedica


„De fapt, cum stau lucrurile? Sistemul de învățământ este atât de prost dimensionat (prin conținuturile predate, prin țintele supra-dimensionate avute în vedere, prin practicile evaluative) încât el nu poate să răspundă propriilor exigențe în virtutea căruia funcționează și pe care le arborează la tot pasul. Elevul vine la școală și «învață», dar nu tot, îi mai rămâne un «rest» ce trebuie deprins altundeva, cu altcineva. Exigențele la unele examene sunt mari, peste puterea sistemului de a le activa direct, în școală, în conformitate cu probe de testare a nivelului (inventive, tot mai solicitante) competențelor elevilor. În plus, se tot inventează «portițe» și zăgazuri selective așa, ca să ne aflăm în treabă, și a demonstra, celor din «exterior», cât de serioasă este învățătura.
 
Un sistem de învățământ care «secretează» așa ceva se descalifică prin el însuși, demonstrând, astfel, cât de «bun» e, care e altitudinea valorii lui. Un elev care are nevoie de o a doua «școală», după ce se întoarce de la școală, acela este un copil ne-norocit. Iar școala respectivă nu-i deloc școală”, subliniază prof. dr. Constantin Cucoș.

„Desigur, avem în vedere și excepțiile, când unii elevi cu posibilități sau talente suportă sau pretind astfel de tratamente individualizate înafara școlii, în familie, la nivelul unor structuri educaționale formal (sau mai puțin formal) instituite. Un viitor pianist, matematician, sportiv etc. ar avea nevoie de ceva sprijin de acest tip. Dar a obliga pe cea mai mare parte a elevilor, cel puțin în anumite momente (trecerea de la un ciclu școlar la altul), să suporte un astfel de calvar, este una dintre cele mai mari perversități ale învățământului românesc.
 
Credem că procesul de recrutare și de selecție a elevilor este unul defectuos, clădit pe principiile unei meritocrații abstracte, pe capabilități afișate care nu iau în calcul circumstanțe și evoluții posibile. Se lucrează pe mai departe, la nivelul factorilor de decizie, dar și al mentalului unor profesori, cu un model abstract de elev, unul ideal, cel din manualul de psihologie școlară, când, de fapt, acesta este o ființă vie, dinamică, ce nu intră întotdeauna în clișeele care ni se servesc. Învățământul nostru a dezvoltat un «cult» al examenului și concursului din care nu mai putem ieși. Fetișizarea examenului, transformarea lui în momentul nodal al evoluției unei ființe este o mare prostie. E ca și cum ai decreta că viitorul unei persoane depinde de starea și prezența de spirit dintr-o anumită zi, dintr-un anumit ceas. Dar ceea ce a fost  probat, pană atunci, și care anunță ce urmează, nu contează?
 
Statuarea acestor examene «naționale» generează o sumedenie de efecte perverse de o mare nocivitate: rețele de meditatori, o piață a meditațiilor, tertipuri de constrângere a elevilor și părinților de a se deda la așa ceva, intrarea pe arenă a sistemului de «fasonări» și  intervenții ulterioare. Cât e de greu să pătrunzi pe «piața» meditatorilor, cât e de dificil să faci rost de un profesor bine «cotat», ce efort trebuie să depui pentru a-l determina să-ți vină acasă.

Din ceea ce cunosc, numai la noi se naște o astfel de «febră» a examenelor. Copii bătuți toată ziua la cap, vânătoare de «profi» dispuși să-și facă bine treaba, identificarea broșurilor cu variantele de subiecte și rezolvările corespunzătoare, certuri în familie, stress cu nemiluita etc.
 
Alții, de prin alte părți, știu să-și rezolve cu calm aceste lucruri. Fără mare gălăgie, fără irosiri de energie. Aproape că nu se simte cum se trece de la un nivel la altul al școlii, fără tensiuni și zvârcoliri. Selecția se face în timp, fără concentrări, fără campanii. Elevul, pe baza unor fișe sau descriptori privind competențele atestate și evoluțiile posibile, este orientat, din timp, pas cu pas, acolo unde trebuie. Iar unele teste care se dau, pentru ierarhizări sau departajări, nu presupun «industrii» de pregătire suplimentară în acest sens”, spune prof. dr. Constantin Cucoș.