Universitatea Bucureşti NU renunţă la intenţia de a-i acorda titlul de Doctor Honoris Causa lui Peter Singer
Universitatea Bucureşti nu renunţă la intenţia de a-i acorda titlul de Doctor Honoris Causa lui Peter Singer, se arată într-un comunicat de presă primit la redacţie.
Reacţia Universităţii vine după ce mai multe asociaţii au reclamat faptul că Peter Singer a susţinut, de-a lungul timpului, uciderea copiilor nou-născuţi sau cu dizabilităţi.
"Distincția ce urmează a fi acordată reflectă recunoașterea reputației științifice de care se bucură profesorul Peter Singer în mediul academic internațional și nu afilierea Universității din București la toate opiniile formulate de către acesta", afirmă Universitatea Bucureşti.
Iată comunicatul integral al Universităţii Bucureşti
În urma reacțiilor apărute în mass-media, a unor scrisori și solicitări adresate conducerii Universității din București, Senatul Universității din București, forum ce aprobă conferirea titlurilor onorifice, a supus azi, 20.05.2015, spre dezbatere, criticile formulate privind decizia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa renumitului filosof Peter Singer.
Din discuțiile purtate au rezultat următoarele aspecte:
1.Distincția ce urmează a fi acordată reflectă recunoașterea reputației științifice de care se bucură profesorul Peter Singer în mediul academic internațional și nu afilierea Universității din București la toate opiniile formulate de către acesta
2.Activitatea științifică suscită în permanență controverse, uneori extrem de aprinse. Universitatea din București continuă să susțină principiile libertății de expresie și al dezbaterii libere și responsabile a ideilor în mediul academic.
În final, menționăm că profesorul Peter Singer și-a manifestat disponibilitatea de a răspunde întrebărilor și controverselor care îl privesc prin intermediul mass-media și a cercurilor de specialitate.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Discrepanțe în diplomele de doctorat ale lui Daniel Funeriu și Nicușor Dan, analizate de Horea Bădău
Luminița Arhire: BALADA MIORIȚA -2026
Părintele Teologos de la Sfântul Munte Athos dezvăluie secretele din spatele EDUCAȚIEI SEXUALE impuse în școlile din România. Planul satanist care a fost elaborat acum exact 100 de ani - VIDEO
Avocat Gheorghe Piperea: Este educația talentatului domn Dan un fel de pisică a lui Schrödinger? Ori, mai bine zis, e o pisică a lui Gargamel?
Sunteți de acord cu vaccinarea Covid a copiilor de la 5 ani în sus? Citiți, votați și dați mai departe. SONDAJ ACTIVENEWS.
Nikola Tesla era istro-român și fiu de preot ortodox - Mărturiile lui Henri Coandă. 83 de ani de la moartea marelui savant româno-sârb (7-8 ianuarie 1943). Firma lui Elon Musk îi poartă numele
Recomandările noastre
Un colonel SRI prezintă la ActiveNews Adevărul despre Anularea Alegerilor și interzicerea lui Călin Georgescu - AUR a transmis Administrației SUA Raportul despre Lovitura de Stat din România. Noi dezbatem documentele - VIDEO EXCLUSIV
TRUMP surpă Noua Ordine Mondială - UE&ONU&OMS, venezueleanca ”prigonită” de SUA vine la Casa Albă iar ”suveraniștii de podcast” plâng de mila inuiților. Apropo, de unde vin inuiții? Povestea cu TORTUL: a cui Transilvanie e Groenlanda?
Zoe Dantes: Europa a devenit continentul care cere scuze istoriei. Uniune, fată, te-ai declarat profund îngrijorată de discursul lui Trump?
Previziunile lui Călin Georgescu - singurul geopolitician român care a spus încă din 2024 ce va face Trump cu Groenlanda. ”Apa va fi mai prețioasă decât petrolul” - WEF declară 2026 Anul Apei. ”Benzina, 1 leu” - Trump a făcut-o 2 lei litrul - VIDEO
Secțiuni: Educație
Persoane: Peter Singer
Subiecte: Bioetică
Organizații: Universitatea București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)