ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Una dintre marile probleme de care se plâng părinții în zilele noastre este faptul că nu-i mai ascultă copiii. Aproape nu există părinte care să nu fi spus la un moment dat, exasperat: ce mă fac, parcă nu mă mai ascultă deloc!

Un răspuns la această întrebare îl oferă reputatul psiholog american John Rosemond, autor a 14 cărți despre creșterea copiilor. 

Într-o mică lecție ținută online, Rosemond spune că „secretul” creșterii unui copil ascultător stă în atitudinea părintelui față de copil, nu în vreo tehnică sau metodă specială.

Cu cât părintele este mai concis, mai sigur pe el și mai adept al disciplinei, cu atât copilul va fi mai ascultător și fericit. Cu alte cuvinte, Rosemond îi învață pe părinți să-și recapete autoritatea în fața copilului, astfel încât acesta să nu mai pună la îndoială ceea ce i se spune să facă acasă.

Iată pledoaria lui Rosemond:


„Când ați auzit ultima oară spunându-se despre un copil că este ascultător? Probabil că a trecut ceva timp de-atunci.  Și asta e foarte rău, pentru că cele mai bune cercetări în domeniu ne spun că clar: copiii ascultători sunt copii fericiți. Și, bazându-mă pe experiența mea de psiholog de familie, părinții copiilor ascultători sunt părinți fericiți.

De vreme ce toți părinții vor să aibă copii fericiți, întrebarea este: cum faci un copil să asculte? Există vreun secret?

Ei bine, sunt mulți părinți care cred asta. Ei cred că o disciplină potrivită ține de folosirea corectă a unor metode, tehnici și strategii: ceea ce eu numesc sisteme de livrat consecințe. Părinții au utilizat aceste metode de modificare a comportamentului din anii '60, atunci când ele au devenit populare. Dar fără succes. Poate cineva să susțină argumentat că în ziua de astăzi sunt copii mai ascultători decât erau acum câteva generații? Nu cred. Motivul pentru care aceste metode și tehnici nu funcționează este pentru că disciplina potrivită copilului nu ține de metode. Ține de o atitudine potrivită din partea părintelui.

Iată ce vreau să spun. Să zicem că pentru o săptămână observ comportamentul clasei învățătoarei care are reputația că pune cel mai mult accent pe disciplină din întregul district. Istoria ne arată că ea are mai puține probleme comportamentale la clasă decât colegii ei. Cum reușește? Ea își expune clar așteptările în fața copiilor. Ceea ce înseamnă, în primul rând, comunicare în propoziții simple, declarative. Nu folosește 50 de cuvinte când ar putea folosi 10. Cu cât folosiți mai multe cuvinte pentru a vă expune așteptările pe care le aveți de la copii, cu atât păreți mai puțin încrezător în ceea ce-i explicați.

În al doilea rând, ea își începe instrucțiunile pentru copii cu expresii autoritare precum „Eu vreau să faceți...” și „E vremea ca voi să...”. Ea spune, „ E timpul să vă scoateți manualele de matematică și deschideți la pagina 25”, nu „Scoatem manualele de mate și să deschidem la pagina 25? Ce ziceți?”

În al treilea rând, acest învățător nu explică motivele acțiunilor sale. De ce? Pentru că știe că explicațiile sunt invitații deschide la dezbateri.

De fiecare dată când părinții spun că au de-a face cu un copil argumentativ (care răspunde -n.trad) știu că acești oameni bine intenționați știu că ei își explică acțiunile. Ei îi explică copilului de ce trebuie să ridice de jos jucăriile, de exemplu. Și el se contrazice, pentru că orice argumentație poate fi dezbătută. Dacă nu-i explici copilului de ce i-ai dat o anume instrucțiune, el, fiind copil, va cere una. De ce, va întreb. Sau de ce nu? Moment în care...pregătiți pentru o mare surpriză...răspunsul vostru ar trebui să fie:  „Pentru că așa am zis eu”. 
 
Aceste cinci cuvinte sunt foarte utile - și nu, nu vor produce traume psihologice copiilor dvs, dimpotrivă -, sunt simple, dar puternice și afirmă legitimarea autorității voastre. Spuneți-o calm. Nu țipați. Nimic bun nu a fost reușit de o persoană care țipă.

În final, dar nu în cele din urmă, atunci când îi spuneți copilului ce să facă, nu și repet, nu vă aplecați pentru a vă coborî la nivelul său. A-l face pe un copil să facă ceea ce îi spuneți stă în părea și în a acționa și a vorbi ca și cum aveți încredere totală în autoritatea voastră. Aplecându-vă la nivelul unui copil vă diminuează autoritatea. Dimpotrivă, pare că mai aveți doar un pas până la a vă pune în genunchi în fața unui mic rege.

Știu, ați citit undeva că ar trebui să vă coborâți la nivelul unui copil când vorbiți cu el. Să știți că sunt o mulțime de sfaturi proaste pe piață. Și acesta e doar unul dintre ele. Vorbiți copilului dintr-o poziție verticală, dreaptă. Asta îi va face să privească în sus (în engleză are și sensul de a privi cu admirație -n.trad) către voi. Și asta e bine atât pentru el, cât și pentru părinți”.