ANCOM atrage atenția utilizatorilor de telefonie mobilă că apelurile efectuate din România către numere din alte țări, inclusiv din Uniunea Europeană (UE), nu trebuie confundate cu apelurile efectuate în roaming internațional, aceste servicii fiind tarifate diferit de către furnizori.

Serviciul de roaming internațional le oferă utilizatorilor posibilitatea să folosească telefonul mobil atunci când călătoresc în afara țării și să sune de acolo către orice destinație (inclusiv în România). Apelurile efectuate în roaming internațional sunt tarifate diferit, în funcție de țara vizitată și de numerele apelate (destinația apelurilor).

Pentru apelurile efectuate în roaming în interiorul UE/SEE se aplică sistemul „roam like at home” (dacă utilizatorii nu au optat pentru un plan tarifar alternativ) și se consumă din minutele naționale incluse în planul tarifar (abonament/cartelă preplătită). Aceste apeluri nu consumă din minutele internaționale incluse în planul tarifar.

De fiecare dată când un utilizator intră în roaming într-o altă țară primește de la furnizorul său un SMS cu tarifele care i se aplică în roaming.

Serviciul de apeluri internaționale le permite utilizatorilor aflați în România să sune, de pe telefonul fix sau mobil, către numere din alte țări.

Apelurile internaționale sunt tarifate diferit, în funcție de rețeaua din care se apelează (fixă sau mobilă) și de numerele apelate. Există oferte cu minute internaționale incluse, de cele mai multe ori către numere din UE. Minutele internaționale nu pot fi utilizate în roaming.

Pentru a găsi cele mai avantajoase oferte de telefonie, inclusiv cu minute incluse către destinații internaționale sau pentru apeluri în roaming, utilizatorii pot accesa www.veritel.ro, comparatorul de oferte telecom pus la dispoziție de ANCOM și accesibil gratuit.

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) este instituția care protejează interesele utilizatorilor de comunicații din România, prin promovarea concurenței pe piața de comunicații, administrarea resurselor limitate, încurajarea investițiilor eficiente în infrastructură și a inovației.