Aparatele folosite pentru supravegherea copiilor, jucăriile, telefoanele fixe wireless și dronele sunt doar câteva dintre cele care ne pot lăsa fără semnal la telefon.
 
Echipamentele importate din afara țărilor europene folosesc frecvențe care pe teritoriul României sunt destinate serviciilor de telefonie mobilă, așa încât blochează semnalul operatorilor. În ultimul an, Autoritatea de Reglementare în Comunicații a identificat 59 de cazuri.

Laptopurile și telefoanele fixe importate din țările asiatice, jucăriile cu telecomandă din Statele Unite sau telecomenzile radio pot influența semnalul de telefonie mobilă 3G și pe cel de internet pe o distanță de jumătate de kilometru. Astfel, convorbile se întrerup, iar clienții operatorilor de telefonie nu mai pot folosi rețeaua.

Practic, deși echipamentele sunt cumpărate legal, ele funcționează pe aceeași frecvență folosită de companiile telecom, așa că semnalul operatorilor este distorsionat, potrivit digi24.ro.

„Orice persoană care deține un echipament care utilizează o frecvență radio trebuie să verifice dacă are un marcaj. Denotă faptul că este conform standardelor europene și poate fi folosit oriunde în Europa”, Cristin Popa, director executiv ANCOM.

Anul trecut, Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații a identificat 150 de telefoane fixe wireless care nu au marcaj al Comisiei Europene.

Inspectorii primesc reclamații de la clienți și de la companiile de telecomunicații și merg să verifice echipamentele. De la distanța de 100 de metri poate fi folosit un dispozitiv pentru identificarea semnalului.
 
Aparatele cu probleme rămân în custodia ANCOM, instituție care poate da și amenzi pentru folosirea unor dispozitive care nu pot fi comercializate în Europa. Sancțiunile sunt cuprinse între 5.000 de lei și 100.000 de lei, pentru utilizatori și de cel mult 60.000 de lei pentru firmele care vând astfel de echipamente.


2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.