Președintele Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Camera Deputaților, Cătălin Drulă, a declarat, în cadrul dezbaterilor din plenul de luni al Camerei Deputaților, privind tehnologia 5G, că licitația frecvențelor 5G este un eșec și că obstacolul momentului este transpunerea memorandumului semnat cu SUA în legislație. Alexandru Petrescu l-a contrazis pe deputatul USR, afirmând că licitația a fost planificată să se desfășoare și finalizeze în trimestrul al patrulea din acest an, informează Mediafax.

„În bugetul pe 2019 Guvernul a prins o sumă de miliarde care s-ar obține din vânzarea acestor licențe. Până în acest moment, această licitație este un eșec. Obstacolul în momentul de față este transpunerea memorandumul semnat cu SUA în legislație. În absența acestei transpuneri nu va fi nicio licitație și va fi o lipsă de cel puțin două miliarde de lei la bugetul național pe care i-ați prevăzut dumneavoastră”, a pretins Cătălin Drulă.

Ministrul Comunicațiilor i-a răspuns că licitația 5G nu poate fi un eșec, ci că a fost planificată să se desfășoare și finalizeze în al patrulea trimestru din 2019.

Deputatul USR l-a întrebat pe Alexandru Petrescu în baza cărui instrument legal se vor lua decizii concrete pentru reducerea riscurilor de securitate cibernetică.

„Care va fi instrumentul legal prin care se va pune în practică acest acord? Ce structură guvernamentală va verifica acele trei puncte din acord și va da certificatele de neconformitate pentru echipamentele IT?”, a mai întrebat Cătălin Drulă, cerându-i Ministrului Comunicațiilor să răspundă și pe tema securitatății cibernetice și a prevederilor memorandumului semnat cu SUA privind tehnologia 5G.

„Legat de strategia 5G a României adoptată în acest an, e o direcție de acțiune strategică care spune creșterea nivelului de reziliență a infrastructurilor critice. V-aș ruga să nominalizați 2-3 exemple prin care a fost crescută reziliența infrastructurilor critice. Ce ați făcut și ce acțiuni au fost necesare în acest scop? În analiza de risc realizată de România la recomandarea comunității europene, dacă cele trei criterii din memorandumul cu SUA sunt reflectate, și dacă nu, plănuiți să refaceți acea analiză de risc? Dacă nominalizați un actor statal în acea analiză de risc? Despre Huawei, există un memorandum semnat de Ministerul pe care-l conduceți cu Huawei și ce se întâmplă cu el? Dacă ne sfătuiți să ne luăm telefoane Huawei?”, a întrebat deputatul Cătălin Drulă.

Ministrul Comunicațiilor a răspuns că, până la 1 octombrie, Executivul european urmează să coordoneze un răspuns comun privind securitatea cibernetică în implementarea rețelelor 5G.

„În ceea ce privește nominalizări statale nu am nominzalizat nici un fel de stat, niciun fel de proveneniență specifică a unor vendori în ceee ce privește raportul depus la Comisia Europeană și pentru că l-ați menționat, mă simt obligat tot din spirit pedagogic să vă reamintesc că în primul trimestru al anului curent, Comisia Eruopeană a cerut un raport la nivel național al fiecarui stat membru. Acest raport a avut ca deadline ultima zi din iunie și a fi depus 15 iulie. România l-a depus pe 2 iulie și a fost a treia țară membră care a depus acest raport. La 1 octombrie, Comisia Europeană urmează să coordoneze un răspuns comun ca abordare generală a Comisiei vis-a-vis de securitatea cibernetică în implementarea rețelelor 5G. Ba mai mult, s-a angajat ca, în luna decembrie a acestui an, să pună la dispoziție și un set de recomandări, un toolbox, în ceea ce privește măsurile de securitate cibernetică pe care fiecare țară, minimal, trebuie să le ia, și aș mențioan că există o anumită marjă de acțiune, opțiune și decizie în afara acestor recomandări și la nivel național pentru fiecare stat membru”, a declarat Alexandru Petrescu.

Ministrul Comunicațiilor a anunțat că un proiect de lege conceput împreună cu S.T.S. privind reziliența infrastructurii din telecomunicații urmează să fie supus consultării publice.

„În ceea ce privește reziliența vă pot spune că, la fel, în Q4 există un proeict de lege pe care îl lucrăm cu S.T.S. care va intra în urmatoarele săptămâni în consultare publică așa cum făcut cu toate documentele elaborate, emise și lansate de Ministerul Comuncațiilor și Societăților Informaționale”, a adăugat Alexandru Petrescu.

Ministrul Comunicațiilor s-a prezentat, luni, în plenul Camerei Deputaților, la „Ora Guvernului”, fiind chemat de P.N.L. pentru a da explicații privind strategia rețelelor 5G din România și presupusa lipsă de transparență și comunicare a ministerului pe acest subiect.

Președintele Klaus Iohannis anunțase pe 20 august, după întâlnirea cu președintele S.U.A., Donald Trump, că a fost semnat un memorandum de înțelegere între guvernele României și Statelor Unite în privința tehnologiei 5G. Ulterior, Ministerul Afacerilor Externe a precizat, la solicitarea Mediafax, că memorandumul între România și S.U.A. privind tehnologia 5G a fost semnat de către ambasadorul României la Washington, George Maior, și ambasadorul S.U.A. la București, fără a da însă detalii despre conținutul și prevederile documentului.

Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews