FACEBOOK TE URMĂREŞTE CHIAR DACĂ NU EŞTI ÎNREGISTRAT. Un tribunal din Belgia a somat reţeaua de socializare să oprească urmărirea activităţii online a utilizatorilor care nu sunt înregistraţi pe Facebook, în caz contrar urmând să fie amendată cu suma de 250.000 de euro zilnic. Treaba stă astfel, orice utilizator de internet, neabonat la Facebook, dar care accesează facebook.com sau dă click pe celebrul buton albastru de "Like" de pe orice pagina de internet, primeşte în browser un fisier de tip cookie, numit "datr cookie". Acest fişier permite Facebook să facă un profil de navigare al utilizatorilor, astfel încât să îşi plaseze cât mai eficient reclamele pe paginile accesate de aceştia. Conform tribunalului belgian, această practică contravine legislaţiei europene cu privire la dreptul la viaţă privată.

OBAMA ARE PAGINA PE FACEBOOK. Ar putea părea surprinzător, dar preşedintele Barack Obama are, în sfârşit, pagina proprie pe Facebook. "Hello, Facebook. În sfârşit am propria mea pagină", este primul mesaj scris de Obama pe pagina sa, care are momentan aproximativ 800.000 de aprecieri. Pagina este diferită de cea intitulată "Barack Obama" (care are peste 45 de milioane de aprecieri) şi reprezintă o platformă prin intermediul căreia şeful SUA poate interacţiona cu publicul în ultimele sale 14 luni de mandat. Printre primele persoane care au comentat la postarea lui Obama a fost co-fondatorul şi preşedintele Facebook, Mark Zuckerberg, care a scris "Bine ai venit, preşedinte Obama! Sunt încântat că te-ai alăturat comunităţii noastre, şi aştept cu nerăbdare să văd cum interacţionezi cu oamenii de aici, de pe Facebook".  

AŢI PUTEA FI MAI FERICIŢI FĂRĂ FACEBOOK. Un studiu citat de Agerpres şi realizat de Institutului de Cercetări asupra Fericirii din Danemarca arată că persoanele care trăiesc fără să utilizeze Facebook sunt mai fericite decât celelalte. Studiul a fost realizat pe 1.095 de persoane din Danemarca, împărţite în două grupe: jumătate a continuat să utilizeze reţeaua Facebook, în timp ce cealaltă nu a mai făcut-o, alcătuind un aşa-zis grup de tratament.După o săptămână, cei care nu utilizaseră Facebook s-au declarat mai mulţumiţi de viaţa lor: 88% dintre aceştia au afirmat că sunt "fericiţi", faţă de 81% din celălalt grup, 84% că le place viaţa pe care o duc (faţă de 75%) şi numai 12% au spus că sunt nemulţumiţi, faţă de 20% din rândul celorlalţi.