„Anchetatorii au revenit în club astăzi, acum 3 ore”, mă anunță un prieten, printr-un mesaj. „Ghici de ce?”, mă întreabă. „Și-a uitat vreunul telefonul acolo”. Am dat o variantă de răspuns rezonabilă. Mult mai rezonabilă decât motivul real pentru care procurorii s-au întors la locul faptei, după cinci luni de la tragedie. „Să ia probe de aer”, vine răspunsul. Pentru câteva secunde, m-a lăsat fără aer. 

Nu-mi vine a crede, nici după ce citesc știrea. „Cei care se ocupă de ancheta în cazul incendiului din clubul Colectiv au decis să revină la fața locului pentru a lua noi probe de aer în vederea efectuării de noi analize”, anunță Digi 24. „Este pentru a doua oară când procurorii ridică probe din aer, însă de această dată folosesc un aparat special cu vacum”, titrează și Realitatea TV.

Ȋn orice anchetă, procurorii pot ridica probe de la locul faptei, oricând consideră ei că este nevoie. Oricând apar indicii sau elemente noi. Cu o condiție: ca între timp locul faptei să nu fi fost contaminat. Ȋn Club Colectiv, de pildă, n-ar fi fost nicio mirare dacă procurorii ar fi venit să ridice un scaun, o agrafă de birou sau încă un eșantion din buretele ars; zona a fost protejată și păzită în continuu de echipajele de poliție. N-ar fi fost așa mare mirare nici dacă procurorii veneau după cele două ventilatoare de extracție pe care le-au lăsat la locului faptei. Chiar dacă aceste probe au fost supuse, între timp, influenței factorilor de mediu (vânt, ploaie, frig), eu aș fi apreciat măcar intenția.

Ȋnsă faptul că anchetatorii s-au întors în Colectiv, la cinci luni de la incendiu, ca să ridice probe de aer e mai mult decât un paradox. E un soi de „noaptea polară a minții”. 

„Deasupra containerului de la intrarea în Club Colectiv se cască două găuri negre. Ca două carii în zidul plin de funingine. De jur împrejurul uneia a rămas spuma poliuretanică ce fixa ventilatorul. Erau două, montate pe zidul ce dă în curtea interioară a fabricii Pionerul.” Așa începea un text pe care l-am publicat la 25 ianuarie 2016

 

Trecuseră trei luni de la tragedie. Timp în care, prin găurile rămase în zid după ce ventilatoarele fuseseră ridicate de anchetatori, au circulat sute de metri cubi de aer. Alte sute au intrat și ieșit prin acele găuri și în lunile care au urmat. Că ele erau neacoperite am văzut cu ochii mei. Așa cum au văzut și zecile de echipaje de polițiști care s-au perindat pe la fața locului, pentru a asigura paza zonei.

Ȋn plus, pe perete opus din club sunt amplasate tuburile ventilatoarelor de extracție,  rămase și ele neacoperite, după ce anchetatorii au analizat acele ventilatoare la fața locului, fără să considere necesară ridicarea lor. Aceste tuburi reprezintă și ele alte surse de aerisire. Iar ele sunt amplasate față în față și la același nivel cu găurile rămase în zidul de deasupra containerului.  

După cinci luni, timp în care „proba de aer” a fost astfel viciată, procurorii vin cu un aparatul de vacum, s-o ridice... Vă dați seama cât de serios se lucrează?! Și, dacă într-un caz cu 64 de victime, un caz de extrem de mediatizat, se întâmplă astfel de lucruri, vă imaginați ce grozăvii se petrec în anchetarea unei crime dintr-un sat uitat de lume?

La Colectiv, patronii au greșit antifonând cu burete neignifugat și astupând din uși. Pompierii au greșit când s-au prefăcut că-i controlează. Pirotehniștii au greșit când au montat acea artificie. Autoritățile au greșit apoi în lanț, în intervenția ce a urmat incendiului. Preoții au greșit pentru că n-au fost acolo din primul moment. Medicii au greșit, fără voia lor, pentru că avem spitale dotate ca-n evul mediu. E un șir lung de greșeli în lanț, care pare că nu se mai termină...

Iar eu, admit, greșesc la rându-mi, mirându-mă, în fața acestei înlănțuiri de erori, că procurorii au venit, după cinci luni, să recolteze aer dintr-un spațiu în care ei înșiși făcuseră guri de aerisire...