AUDI ALTERAM PARTEM. Cornel Dinicu de la Ferma Dacilor: ”Scriu pentru că am înțeles că după înmormântarea fiului urmează să fiu arestat și cum altfel o să mai pot să îmi spun povestea?!”

În contextul în care în urma tragediei din Tohani presa centrală a pus deja ștampila pe cel care a clădit Ferma Dacilor prezentăm aici și opinia lui Cornel Dinicu, extrasă de pe pagina oficială a complexului hotelier:
„Acestea sunt nopțile de priveghi ale fiului meu și am început să scriu
pentru că n-am unde să-mi vărs durerea. N-am nici unde să spun adevărul.
N-am nici prieteni în politică, nici în presă, nici susținerea de care
se tot vorbește.
Am prieteni mulți și apropiați, dar nu din ăștia de care se tot aude.
Scriu pentru că am înțeles că după înmormântarea fiului urmează să fiu arestat și cum altfel o să mai pot să îmi spun povestea?!
Mesajul
acesta e spovedania publică pe care nu mă așteptăm să o fac vreodată, e
durerea unui tată care își îngroapă fiul, e durerea unui prieten care
își îngroapă prietenii cei mai apropiați.
Condoleanțe familiior celor care au fost cu noi în acea noapte tragică.
E
peste puterile mele să duc nenorocirea și toate lucrurile pe care le
spuneți despre mine, dar măcar să fi încercat să vă povestesc.
Eu
sunt un băiat care a plecat din Mizil acum peste 30 de ani la București
din dorința de mai mult. Provin dintr-o familie simplă cu 8 copii. Din
păcate pentru mine, variantele mele de a găsi un loc de muncă erau
extrem, extrem de limitate. Aveam un singur avantaj cu care am plecat la
drum, anume acela de a fi fost sportiv. Să fiu paznic, gardă de corp,
n-a fost visul meu în viață, dar n-aveam cu ce trăi, deci asta a fost.
Acum știu să fac multe, dar la vremea aia atât puteam și asta a fost.
Pe
măsură ce mi s-a mai dezghețat mintea am mai avut și alte locuri de
muncă. Am făcut un club. M-am întors la Mizil, am vândut apartamentul
părinților și o casă moștenită tot de la ei la Breaza, m-am umplut de
credite la bănci, datorii la prieteni și am făcut Hotelul din Mizil,
apoi Pisicina. Falimentul a bătut pe nesimțite la ușă pentru că băncile
nu te așteaptă…iar eu nu eram tocmai un administrator cu școală. Atât
s-a putut.
Ferma Dacilor a apărut ca idee în urma unei tragedii.
Un bun prieten mi-a murit de foarte tânăr, iar când au venit
rezultatele analizelor concluzia a fost că a murit intoxicat de mâncarea
proastă din comerț. Atunci m-am gândit să-mi fac o fermă unde să produc
lapte, ouă, carne, cârnați, brânză și să livrez către 500 de familii
săptămânal materie primă pentru mesele lor. Pământul era extrem de
ieftin la vremea respectivă, așa că am cumpărat și eu o bucată mică din
ceea ce azi era Ferma Dacilor. Voiam să fac un grajd pentru care am fost
să obțin autorizații încă de la început. În baza faptului că aveam un
trecut și bani de dat stânga-dreapta deloc, autorizația întârzia să
apară. Documentele pe care le cereau erau imposibil de obținut, cum ar
fi un plan urbanistic zonal care a fost eliberat după 4 ani!!! Apoi
într-un control s-a constatat că aveam construite niște cuști de iepuri
(sper că știți cum arată) și că trebuie să le dărâm dacă vreau
autorizație. Era, evident, un alt mod de a lungi procesul.
Am
început să cresc păsări, gâște, porci pentru livrările la care visam eu.
Vulpile ne dădeau târcoale necontenit, până când, într-o zi era prea
evident că ceva nu-i în regulă. Vulpea trecea nestingherită cu o gâscă
la purtător chiar prin fața mea. Ne-am apucat de numărat și șocul a fost
pe măsură, peste 1000 de gâște lipsă. Am realizat că nu eram deloc în
filmul bun și atunci am decis să construim primele 6 camere de închiriat
în continuarea grajdului. Iar drumuri la autorități, iar dezbateri, iar
ignorare, iar, iar, iar. Și acum mă întreb citind prin presă una-alta
unde sunt relațiile și conexiunile astea despre care zice lumea că le am
sau le aveam, că nu vă puteți imagina câte greutăți am avut cu ferma și
nu vorbesc doar de autorizări, ci și de electricitate, și de apă, și de
acces, și câte și mai câte și n-am găsit nici rezolvare, nici
înțelegere de la autorități.
An de an am încercat să dezvoltăm
Ferma Dacilor. Să extindem cazările, să diversificăm producția, să ne
adaptăm vremurilor. Am muncit la pământ și la animale, am cumpărat
materia primă pe care nu o produceam noi de la producători locali, am
reinvestit fără regret banii care au venit ulterior muncii noastre.
Pentru cine scriu eu acest text?
În
primul rând pentru familiile celor decedați, care sunt ca familia mea
și prietenii copiilor mei, apoi pentru toți cei care au fost vreodată la
Ferma Dacilor crezând în acest proiect și datorită cărora visul a
devenit realitate, și nu în ultimul rând pentru autorități care trebuie
să găsească vinovații.
De ce acum?
Pentru că aud la
nesfârșit că după înmormântarea copilului voi fi arestat pentru a se da
un exemplu și pentru că nu-mi doresc ca oameni nevinovați să sufere
alături de mine, oameni precum administratorul, acționari etc.
La
durerea pe care o simt acum, nu contează ce se întâmplă cu mine, dar îmi
doresc liniște pentru cei dragi, nu contează cât mă veți hăitui pe
mine.
Mă numiți pe toate posturile interlop. Și din păcate, am o
reputație proastă creată cu mulți ani în urmă care merge peste tot cu
mine. Nu contează cât bine faci, contează doar Greșelile pe care le
faci. Nu pare să conteze nici că sunt achitat, nici care a fost adevărul
la vremea respectivă.
Mulți dintre cei care aveți o opinie acum
legată de activitatea mea de atunci, deși a avea o părere nu e
echivalent cu a cunoaște ceva, nici nu erați născuți.
Dacă acum spun
că atunci am fost condamnat pentru că trebuia? Că mi-am apărat un
prieten bun împotriva clanurilor țigănești care aveau relații
extraordinar de sus și eu eram doar un simplu pion? Că eram un nimeni
care trebuia să pice ca să fie alții bine?
Pentru voi rămâne
doar ce s-a consemnat. Eram tânăr, sportiv, puternic. Am plătit. Pare
oricum că nu destul pentru că ștampila asta de cercetat în stare
reținere nu dispare niciodată.
Acesta este unul dintre motivele
pentru care am vrut să îmi protejez familia și numele meu nu apare
nicăieri în ceea ce privește proiectul Fermei.
Afacerea era pe numele lui Adrian Ristin, un prieten vechi și bun al familiei. Un om foarte apropiat.
Situația
mea de familie este mai complicată, pentru că am 5 copii din 3 relații
și pentru a nu crea favoritisme și tensiuni am decis ca firma să fie din
punct de vedere juridic în administrația unui apropiat. Astfel, cine a
vrut din familie bani, a trebuit să muncească, urmând ca pe viitor
fiecare să primească ceva în funcție de implicarea avută.
Nici
nu sunt, nici nu am fost un om bogat din punct de vedere financiar, sunt
un om de la țară care a vrut să implementeze copiilor disciplina și
conștiința că banii se fac prin muncă. Toată familia mea muncește la
Fermă.
Ați spus că s-au spălat bani în pandemie, că Ferma a făcut profit.
S-au spălat sau s-a făcut profit? Că e o contradicție.
Eu
am investit în acest proiect în timp tot, plus bani împrumutați, fără a
lua ceva înapoi. Toate câștigurile se reinvestesu. Eu nu mi-am făcut
case, nu am schimbat mașină după mașină, eu doar am încercat să îmi
îndeplinesc un vis.
În pandemie am funcționat cu restricții ca toată lumea, iar mare parte din venituri au venit din livrări.
Împreună cu copiii mei am făcut personal livrări la domiciliu și mulțumim celor care au cumpărat că așa ne-am susținut.
Am declarat veniturile și profiturile.
Nu
înțeleg de ce conform presei e greșit că lumea venea să petreacă la
Fermă. Sunt ceea ce în trecut numeam cârciumar. Eu îmi doream ca oamenii
să vină la noi și să se simtă bine. Niciodată nu m-a interesat cine, ce
funcție avea.
Încercam mereu să ne fidelizăm clienții prin metodele normale practicate de orice restaurant/pensiune/magazin.
Nu aveam autorizație de construire tocmai pentru că nu aveam relații bune cu politicul.
Am
reușit intabularea clădirii prin instanță după o perioadă
semnificativă. A fost nevoie să dau în judecată ca să ajungem în
legalitate.
Am greșit pentru că am vrut să îmi îndeplinesc visul
de a crea ceva unic în România în locul în care m-am născut și m-am
încăpățânat să nu accept că nu se poate din partea celor care știu doar
să pună piedică.
Nu sună plăcut, dar Ferma Dacilor a adus mai multă
vizibilitate României decât toate târgurile Ministerului Turismului la
un loc.
S-a înțeles că am intrat în legalitate prin instanță, și nici asta nu a fost simplu, bineînțeles.
Autorizarea ISU
Ferma
s-a construit în timp. Întâi o fermă, apoi câteva locuri de cazare. Nu a
fost de la început așa cum era în prezent. Necesitatea autorizarilor a
venit pe parcurs pentru că la început noi aveam 12 locuri de cazare,
respectiv 6 camere, iar până în 16 locuri această autorizație nu este
necesară.
Când ne-am mărit am cerut autorizarea. De ce nu o aveam?
Pentru
că eram în proces. Totul era nou, făcut cu firme specializate, ferma
având hidranți interiori și exteriori, extinctoare, scări de exterior,
lemnul era ignifugat, centrală antiincendiu, detectoare de fum, 4 bazine
a câte 40 de tone de apă fiecare, mai exact 160 de tone de apă
pregătită mereu pentru orice eventualitate. În fapt, toate măsurile de
siguranță existau, mai puțin paratrăsnetul.
Mă gândeam că o să le auziți și la televizor că sigur s-a constatat prezența tuturor acestor măsuri.
Ce nu spune nimeni e că această nenorocire s-a întâmplat în casa mea, la petrecerea de Crăciun cu familia mea și musafirii mei.
Toți
cei care au decedat nu erau clienți ai Fermei, erau familie și musafiri
care au fost găzduiți în casa privată care nu avea nevoie de
autorizații pentru că nu era destinată închirierii.
Deasupra
camerelor de cazare de la parter destinate închirierii există o parte a
clădirii cu intrare separată din interior și din exterior unde existau 4
camere și un living unde locuiam eu și familia mea și unde mai găzduiam
prietenii când veneau în vizită.
Dupa petrecerea de Crăciun musafirii au rămas peste noapte în acest spatiu, care nu era destinat publicului.
Nu știu ce urmează să se întâmple cu mine, dar tor trebuie să aflu cine mi-a ucis familia, apropiații!
Pentru
mine, care nu am lipsit în nicio etapă a construcției Fermei este
extrem de suspect modul în care aceasta a ars și rapiditatea cu care
flăcările s-au extins.
Centrala antiincendiu, deși omologată, nu
a funcționat. Probabil trebuie să mulțumim celor de la Electrica pentru
scăderea tensiunii pe magistrală și penelor de curent frecvente în
ciuda reclamațiilor depuse constant către ei.
În camere nu existau reșouri. Centrala pentru încălzire funcționa și nu se află în aceeași clădire cu cea care a ars.
Suntem
o familie care vrea să muncească și a dovedit-o. Am crescut o afacere
în România, am plătit taxe, nu mă dezic de ce am făcut dar birocrația se
pare ca a învins iar..
Nu contează dacă faci, dacă îndeplinești
condițiile, ci în final este despre funcționari, hârtii și birocrație.
Eu aveam tot, mai puțin un paratrăsnet.
De ce cred că e o mână criminală?
Pentru ca eu sunt victima perfectă.
Trecutul meu mă face să nu fiu credibil indiferent ce aș spune acum, și indiferent care e adevarul..
Ce contează e doar ce spun autoritățile care au zis din prima zi ca exclud o astfel de Ipoteză..
Cum excluzi ceva dacă nu cercetezi?…” - FERMA DACILOR
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Fabuloasa Motivare a Judecătorului Alexandru Vasile de la Ploiești prin care a fost ANULATĂ Lovitura de Stat a CCR. ”Se complică rău lucrurile...” - AVEM DOCUMENTUL
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Justiție Armată Servicii Prima pagină Știri
Persoane: Cornel Dinicu
Subiecte: Ferma Dacilor Incendiu incendiu Ferma Dacilor
Organizații: ISU Poliția Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)