Avocatul Ana-Corina Săcrieru a analizat, pentru portalul Juridice.ro, decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza Coman-Hamilton, la care instanța europeană a răspuns la întrebările ridicate de Curtea Constituțională a României.

Iată articolul integral:

Pe data de 5 iunie 2018 s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza Coman-Hamilton, printr-o Decizie în care instanța europeană a răspuns la următoarele întrebări preliminare adresate de Curtea Constituțională a României:

ImunoMedica


1. «Soț» din articolul 2 punctul 2 litera (a) din Directiva 2004/38, coroborat cu articolele 7, 9, 21 și 45 din cartă, include soțul de același sex, dintr‑un stat care nu este membru al Uniunii, al unui cetățean european cu care cetățeanul s‑a căsătorit legal conform legii dintr‑un stat membru, altul decât statul gazdă?

2. Dacă răspunsul la prima întrebare este afirmativ, atunci articolul 3 alineatul (1) și articolul 7 alineatul [2] din Directiva 2004/38, coroborate cu articolele 7, 9, 21 și 45 din cartă, cer ca statul membru gazdă să acorde dreptul la rezidență pe teritoriul său pe o perioadă mai lungă de 3 luni unui soț de același sex al unui cetățean european?

3. Dacă răspunsul la prima întrebare este negativ, soțul de același sex, dintr‑un stat care nu este membru al Uniunii Europene, al unui cetățean european, cu care cetățeanul s‑a căsătorit legal conform legii dintr‑un stat membru, altul decât statul gazdă, poate fi calificat ca fiind «orice alt membru de familie, […]» în sensul articolului 3 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2004/38 ori «partenerul cu care cetățeanul Uniunii are o relație durabilă, atestată corespunzător», în sensul articolului 3 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2004/38, cu obligația corelativă a statului gazdă de a facilita intrarea și șederea acestuia, chiar dacă statul gazdă nu recunoaște căsătoriile între persoane de același sex și nici nu prevede vreo altă formă alternativă de recunoaștere juridică, de tipul parteneriatelor înregistrate?

4. Dacă răspunsul la a treia întrebare este afirmativ, atunci articolul 3 alineatul (2) și articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2004/38, coroborate cu articolele 7, 9, 21 și 45 din cartă, cer ca statul membru gazdă să acorde dreptul la rezidență pe teritoriul său pe o perioadă mai lungă de 3 luni unui soț de același sex al unui cetățean european?”

Decizia are profunde implicații juridice care se cer a fi analizate după cum urmează:

A. Aspecte introductive

În primul rând trebuie subliniat obiectul cauzei care nu este – așa cum se vehiculează în mod neriguros – legalizarea căsătoriei între persoane de același sex, ci este recunoașterea dreptului de ședere  al soțului de același sex cu cetățeanul român, căsătoriți fiind pe teritoriul altui stat (astfel cum reține Curtea în paragraful 21 al Deciziei).

În cadrul aspectelor introductive, mai trebuie precizat că o decizie CJUE nu obligă un stat membru cum este România nici la schimbarea unei definiții naționale (în speță definiția căsătoriei) și nici la legalizarea unei situații interzise pe plan național (în speță recunoașterea statutului marital al celor căsătoriți în alt stat).

Pentru că face parte din legislația europeană complementară, decizia CJUE nu aduce atingere dispozițiilor constituționale, iar pentru că obiectul asupra căruia a statuat a fost dreptul de ședere, decizia – potrivit chiar precizărilor exprese făcute de Curte în cuprinsul ei – nu obligă statul român la legalizarea căsătoriei dintre persoane de același sex, ci vizează exclusiv interpretarea dreptului de ședere în concordanță cu Directiva referitoare la libera circulație.

Așadar, prin decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene nu se impune recunoașterea statutului de soț persoanei de același sex căsătorită în alt stat, ci se recunoaște exclusiv  dreptul de ședere al soțului de același sex, căsătorit pe teritoriul altui stat cu un cetățean român, drept de ședere care  decurge din dreptul la liberă circulație a membrilor de familie, așa cum sunt ei definiți în directiva referitoare la libera circulație (Directiva 2004/38).

Tot cu caracter preliminar, fără a intra ulterior în dezbaterea subiectului, trebuie totuși notat că, față de dispozițiile art. 2 pct.6, 7 și art. 3 alin. 2 din OUG 102/2005, se  poate construi o întreagă discuție juridică asupra necesității și utilității întrebărilor preliminare atât timp cât legislația națională avea oricum consacrat acest drept de ședere. Probabil soluția de mâine a Curții Constituționale a României ne va lămuri asupra contextului în care a ajuns să fie sesizată o instanță europeană pentru o chestiune de drept tranșată punctual în norma națională.

B. Aspecte esențiale

B.1. Reafirmarea competenței naționale exclusive în ceea ce privește definiția căsătoriei.

„Curtea precizează însă că starea civilă a persoanelor, care cuprinde normele referitoare la căsătorie, este o materie care intră în competența statelor membre și că dreptul Uniunii nu aduce atingere acestei competențe, statele menționate fiind astfel libere să prevadă sau să nu prevadă căsătoria homosexuală.

Ea amintește de asemenea că Uniunea respectă identitatea națională a statelor membre, inerentă structurilor lor fundamentale politice și constituționale.”

Din acest paragraf rezultă că instanța europeană reafirmă competența exclusivă a statelor membre în ceea ce privește definirea căsătoriei, precizând chiar în mod expres lipsa vreunei obligații în sensul autorizării căsătoriilor homosexuale.

Mai mult decât atât, această reafirmare a competenței naționale este o veritabilă invitație adresată statelor membre de a-și defini, ele însele, instituția căsătoriei.

În acest context, două consecințe se nasc pe planul dreptului național din această reafirmare:

– pe de o parte, că art. 277 alin. 1 din Codul Civil nu poate suporta modificări de interpretare și aplicare pentru că altfel ar fi înfrânt acest considerent al Deciziei CJUE pronunțate ieri

– pe de altă parte, că intensitatea necesității lămuririi definiției constituționale a căsătoriei a crescut proporțional cu reafirmarea de către instanța europeană a competenței exclusive a statului de a-și defini această instituție.

Dacă mai avem în vedere și faptul că deciziile pronunțate de CJUE vizează interpretarea dreptului național până la nivelul Constituției unui stat membru, neputând aduce atingere normei constituționale, rezultă că necesitatea definirii căsătoriei pentru un stat membru realizează pe deplin caracterul exclusiv al competenței naționale, numai dacă este făcută la nivel constituțional.

Astfel se explică de ce 14 state, înaintea României, au definit deja în Constituțiile lor căsătoria ca fiind uniunea între un bărbat și o femeie.

B.2. Limitarea recunoașterii soților din uniunile de același sex exclusiv la dreptul de ședere.

„Astfel, o asemenea obligație de recunoaștere exclusiv în scopul acordării unui drept de ședere derivat unui resortisant al unui stat terț nu aduce atingere identității naționale și nici nu amenință ordinea publică a statului membru în cauză.”

Față de recunoașterea exclusivă a dreptului de ședere, văzând că acest drept decurge în mod firesc în legislația națională din chiar alineatul final al art. 277 din Codul Civil, rezultă că interdicția consacrată prin art. 277 alin 1 C.civil nu numai că nu este neconstituțională, dar nici nu încalcă singurul drept recunoscut de CJUE soțului de același sex, căsătorit pe teritoriul altui stat, cu un cetățean român, respectiv dreptul de ședere.

Nici măcar o critică în parte nu se poate reține în ceea ce privește art. 277 C.civil, față de faptul că dreptul de ședere al partenerului de același sex – singurul recunoscut ieri de CJUE – este oricum consacrat în dreptul național prin disp. art. 2 pct. 6, 7 și art. 3 alin. 2 din OUG 102/2005  privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene.

Tocmai de aceea, interesant de remarcat este faptul că nu dispozitiile art. 277 Cod Civil sunt cele incidente in materia dreptului de sedere de încălcarea căruia s-a realizat plângerea părtilor, ci alte dispozitii legale ce nu fac obiectul sezizării.

Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza Coman – Hamilton interpretează noțiunea de „soț” din Directiva privind libera circulație ca aplicându-se și persoanelor de același sex căsătorite valabil într-un stat membru, limitând însă recunoașterea calității de soț exclusiv la dreptul de ședere, fără posibilitatea modificării definiției naționale a căsătoriei ori a regimului juridic matrimonial consacrat în dreptul național.