Asistăm în ultimul timp la generalizarea unei practici de proiectare a unor etichete asupra persoanelor, grupurilor de persoane ori demersurilor legale întreprinse de ele. În condițiile în care aceasta conduce  la vătămarea evidentă a vieții lor sociale și personale precum și la denigrarea demersurilor legale pe care ei le întreprind, devine tot mai importantă identificarea mijloacelor juridice de protecție împotriva acestei practici.

A defini hotarul dintre o simpla etichetă și o acuzație, indiferent de caracterul ei real sau calomnios, poate fi o operație dificilă din perspectivă juridică, însă destul de simplă din perspectivă socială sau psihologică.

Într-un prim plan de discuție, perspectiva juridică pare că lipsește întrucât ceea ce constituie obiect proteguit de lege este valoarea socială încălcată și nu simpla menționare a numelui unei persoane alături ori în contextul, unei anume terminologii.

Ceea este specific etichetei este că, luat singur, termenul asociat ca etichetă persoanei, nu întotdeauna reprezintă o conduită sau o calitate sancționată prin lege, ci dimpotrivă, în sensul lui cel mai larg folosit, poate reprezenta chiar o simplă conduită ori însușire. Tocmai de aici și dificultatea perspectivei juridice de identificare a graniței mai sus menționate. O persoană poate fi etichetată, după caz, ca fiind „creștinopat”, „țăran”, „naționalist”, „fundamentalist”, „comunist”, „tradiționalist”, dar și cu titulaturi care atrag serioase consecințe legale, respectiv „fascist”, „nazist”, etc. ori chiar pot fi întâlniți termeni care nici măcar nu există în dicționarul limbii române, cum ar fi,  de exemplu, „dacopat” sau „putinist”.

Numai contextul în care este folosit, raportat la persoana etichetată, modul nuanțat în care îi este pusă eticheta respectivă – prin ton, celelalte cuvinte folosite, persoana care pune eticheta, funcția ori calitățile principale ale persoanei etichetate, caracterul public al etichetării, locul unde ea s-a realizat – și, mai ales, consecințele – oricât de subtile ori grav juridice – pe care le atrage eticheta pusă, reprezintă criterii de posibilă analiză juridică a unei astfel de etichete. Astfel, eticheta pusă într-un raport public este pasibilă de o încadrare juridică prin vătămarea gravă pe care o produce celui etichetat. În mod similar sunt vătămătoare și perfect pasibile de încadrare juridică, etichetările publice cu privire la afirmațiile despre valori precum familia si educația ale membrilor Coalitiei pentru Familie ori ale purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române.  

Este esențială această analiză juridică tocmai pentru a putea identifica modalitățile de protejare a valorilor persoanei, valori încălcate prin eticheta pusă.

Definim persoană, în accepțiunea juridică, titularul de drepturi și obligații, subiect de drept civil care, în cazul persoanei fizice, este identificat expres ca fiind „omul, privit individual”.

Reprezintă valori ale persoanei, din aceeași perspectivă juridică, drepturile și libertățile ei.

Definim etichetă acea informație despre obiecte, fenomene, persoane, aplicată asupra acestora spre transmitere către lumea din jurul lor în scopul de a produce consecințe, măcar si numai prin consolidarea ori schimbarea unor percepții despre ele.

Intensitatea etichetei este funcție de gradul ei de esențializare, de reducție la un singur element. Din exemplele enumerate mai sus, transpare această intensitate a reducerii unei persoane ori grup de persoane la acea etichetă, ca și cum acel cuvânt ar fi unica ei reflexie înspre lume.

Iar gradul de afectare dă măsura vătămării care este esențialmente un criteriu juridic de analiză a acestui fenomen. Este important însă de subliniat că suntem în prezența unei vătămări chiar și numai atunci când ea este exclusiv interioară pentru că afectează identitatea persoanei ori grupului de persoane etichetate sau demnitatea membrilor care o compun.

Importanța acestei sublinieri transpare chiar din valorile proteguite juridic prin dispozițiile art. 58 alin. 1, art. 61 alin. 1, art. 71 alin. 1 și 2, art. 72 și art. 73 alin. 1 Cod Civil.

Paradigma socială a acestei noțiuni include etichetele politice, personale, religioase.

De altfel, denaturarea prin etichetare în plan politic și social a fost deja subliniată atât în sociologie cât și în literatura istorică. Ceea ce atrage atenția, în mod special în zilele noastre, este extinderea acestui fenomen la nivelul etichetelor din ce în ce mai personale, mai violente cu spațiul privat al persoanei și implicit cu drepturile și libertățile sale fundamentale garantate în acest spațiu. O persoană care este etichetată „creștinopat”, „înapoiat”, „retrograd”, „homofob”, doar fiindcă pentru ea căsătoria dintre un bărbat și o femeie reprezintă o valoare, suferă o vătămare  gravă atât în plan pshologic cât și social.

La modul cel mai simplist posibil, definim manipulare procedeul de influențare a opiniei publice printr-un ansamblu de metode, tehnici și mijloace (presă, radio etc.) prin care se urmărește impunerea sau schimbarea anumitor percepții și comportamente fără a se apela la constrângeri doar prin tehnici, tactici de manevrare a opiniei publice într-un anumit sens.

Spre deosebire de manipulare, dezinformarea este o intenționată informare complet ori parțial greșită, realizată prin: negarea faptelor, inversarea lor, amestecul dintre adevăr și minciună, modificare, estompare, generalizare sau utilizarea inegală a părților ce compun realitatea.

Obiectul acestui articol este analiza specială asupra unui caz de etichetare prin manipulare și dezinformare constantă pe parcursul unei lungi perioade de timp a membrilor unei coaliții civice de voințe, respectiv Coaliția pentru Familie. Scopul articolului este de a observa hotarul dintre manipulare și dezinformare pe de o parte și un caz tipic de hate-speech, pe de altă parte, aplicat  însă împotriva unei majorități, respectiv majoritatea constând în cei trei milioane de semnatari ai unei inițiative cetățenești care urmărește definirea și la nivel constituțional a căsătoriei așa cum este ea definită în Codul civil al României ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie. Reprezintă tocmai un astfel de caz tipic, încadrarea acestui demers de anvergură națională în capitolul „manifestări publice de intoleranță” (fila 27 din Raportul ActiveWatch).

Rigoarea oricărei abordări juridice impune un profund caracter tehnic. Abordarea juridică a unui fenomen si, mai precis, a obiectului esențial al acelui fenomen – cum este tema în discuție a etichetei sociale – implică așadar o metodă riguroasă de analiză în scopul de a ajunge la adevărul juridic privind acel fenomen, adevăr care nu poate fi decât ireductibil, în simplitatea – și chiar, îndrăznesc să spun, frumusețea lui juridică și socială – prin faptul că folosește oamenilor. Dincolo de el, nu mai poate fi altceva decât dacă se schimbă realitatea socială care l-a născut.

Or, în discuție, care este adevărul juridic care se naște din realitatea socială despre care aminteam la început? Necesitatea unei reale protejări a persoanei împotriva etichetării.

Pentru a dovedi aceasta, folosim o metodă fenomenologică de abordare pentru că obiectul discuției gravitează în jurul unei percepții/aprecieri a individului (eticheta) iar scopul – identificarea adevărului – este dat de încercarea de a demonstra că protecția juridică este atitudinea reală, firească, obiectivă, opusă acestei etichete sociale puse individului.

Cum cheia profund nelegală a fenomenului în discuție este tocmai vătămarea suferită – statutul social afectat, starea interioară, răvășirea planului personal al vieții persoanei primitoare a unei astfel de etichete ori demnitatea membrilor grupului de persoane etichetat – rezultă că esențială în discuție rămâne tocmai protejarea juridică împotriva unui asemenea fenomen.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, cele mai des întâlnite etichete în spațiul public în prezent sunt adevărate acuzații ideologice formulate în scopul modificării percepției imaginii publice a celor care le-au promovat dar și cu urmarea, mult mai greu de sesizat, a modificării percepției asupra conținului valorilor în discuție, apărate, de altfel, prin cadrul juridic existent și care, brusc, prin formularea unei etichete cu privire la ele, păreau a fi puse la îndoială.

Etichetarea acuzatoare că o persoană sau un grup de persoane promovează valori tradiționale, valori creștine – în fond doar exprimând aceste valori în virtutea libertății de credință și libertății de exprimare – apare ca fiind blamabilă tocmai pentru că urmărește să determine schimbarea percepției publice asupra acelor valori. Din această perspectivă suntem în prezența evidentă a unei manipulări.

Răspunsul nu interesează doar din perspectiva vătămării sociale produse pe termen lung prin diluarea unei astfel de valori, ci și pentru că devine evident că urmările etichetelor sociale apar nu doar în planul imaginii și demnității persoanelor etichetate cât mai ales în planul conținutului propriu-zis al noțiunii care realizează obiectul etichetei aplicate, conducând la modificarea sa în timp dintr-o valoare socială apreciată într-una blamată sau viceversa.