Avocat: Din punct de vedere legal, căsătoria dintre un bărbat și o femeie a învins

Avocatul Iavorschi Alexandru, unul dintre cei mai buni licențiați ai Facultății de Drept din București, a explicat pe blogul său ce se întâmplă acum, după eșecul referendumului pentru revizuirea art. 48 din Constituție, scrie Qmagazine.ro.
Avocatul precizează că, de fapt, chiar dacă revizuirea nu a fost aprobată prin referendum, lucrurile au fost tranșate de Curtea Constituțională prin două decizii, publicate în Monitorul Oficial: decizia CCR nr 580 din 20 iulie 2016 și decizia CCR 538 din 17 septembrie 2018.
„Chiar daca legea de revizuire a art. 48 din Constitutie nu a fost aprobata prin referendum, apreciez ca lucrurile au fost transate chiar de Curtea Constitutionala prin doua decizii.
Prin Decizia CCR nr. 580 din 20 iulie 2016 asupra initiativei legislative a cetatenilor intitulate „Lege de revizuire a Constitutiei Romaniei”, publicata in Monitorul Oficial nr. 857 din 27.10.2016, instanta de contencios constitutional a statuat urmatoarele:
«42. Potrivit Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, prin notiunea „a suprima” se intelege „a face sa dispara, a inlatura, a elimina, a anula”. Examinand redactarea art. 48 alin. (1) din Constitutie, propusa de initiatorii revizuirii, Curtea constata ca aceasta nu este de natura sa faca sa dispara sau sa inlature, elimine ori anuleze institutia casatoriei. De asemenea, toate garantiile dreptului la casatorie, astfel cum sunt consacrate in textul constitutional de referinta, raman neschimbate. Prin inlocuirea sintagmei „intre soti” cu sintagma „intre un barbat si o femeie”, se realizeaza doar o precizare in privinta exercitarii dreptului fundamental la casatorie, in sensul stabilirii exprese a faptului ca aceasta se incheie intre parteneri de sex biologic diferit, acesta fiind, de altfel, chiar semnificatia originara a textului. In anul 1991, cand Constitutia a fost adoptata, casatoria era privita in Romaniai in acceptiunea sa traditionala, de uniune intre un barbat si o femeie. Această idee este sustinută de evolutia ulterioara a legislatiei in materia dreptului familiei din Romania, precum si de interpretarea sistematica a normelor constitutionale de referinta. Astfel, art.48 din Constitutie defineste institutia casatoriei in corelatie cu protectia copiilor, deopotriva „din afara casatoriei” si „din casatorie».
Este evidenta, deci, componenta biologica ce a fundamentat conceptia legiuitorului constituant in privinta casatoriei, fiind fara indoiala ca aceasta a fost privita ca uniunea dintre un barbat si o femeie, cata vreme numai dintr-o astfel de uniune, indiferent daca este in casatorie sau in afara ei, se pot naste copii.
Teza este reluata si in par. 29 din Decizia 539 din 17 septembrie 2018 asupra constitutionalitatii Legii de revizuire a Constitutiei Romaniei, publicata in Monitorul Oficial nr. 798 din 18.09.2018:
„29. Analizand conformitatea modificarii propuse cu prevederile alin.(2) al art.152 din Legea fundamentala, referitoare la interdictia suprimarii vreunui drept sau libertati fundamentale sau a garantiilor acestora, Curtea a examinat redactarea art.48 alin.(1) din Constitutie, in forma propusa de initiatorii revizuirii, prin raportare la definitia notiunii „a suprima”, si a constatat ca aceasta nu este de natura sa faca sa dispara sau sa inlature, sa elimine ori sa anuleze institutia casatoriei si ca toate garantiile dreptului la casatorie, astfel cum sunt consacrate in textul constitutional de referinta, raman neschimbate. Prin inlocuirea sintagmei „intre soti” cu sintagma „intre un barbat si o femeie” se realizeaza doar o precizare in privinta exercitării dreptului fundamental la casatorie, in sensul stabilirii exprese a faptului ca aceasta se incheie intre parteneri de sex biologic diferit, aceasta fiind, de altfel, chiar semnificatia originara a textului consacrat in Constitutia din anul 1991 (in acest sens, a se vedea considerentele cuprinse la paragrafele 36—42 din Decizia nr.580 din 20 iulie 2016).”
Prin Decizia nr. 358 din 30 mai 2018 asupra cererii de solutionare a conflictului juridic de natura constitutională dintre ministrul justitiei, pe de o parte, si Presedintele Romaniei, pe de alta parte, publicata in Monitorul Oficial nr.473 din 07.06.2018, instanta de contencios constitutional a statuat urmtoarele:
«81. […]Curtea trebuie sa identifice vointa constituantului originar, impreuna cu motivatiile care au stat la baza acesteia, apeland, astfel, la metoda istorica de interpretare. In masura in care aceasta vointa este neechivoca si nesusceptibila de interpretari, Curtea nu se poate indeparta de la vointa constituantului originar, in sensul ca, prin mijlocirea altor metode de interpretare, sa dea o noua/alta interpretare textului constitutional in discutie, pentru ca altminteri s-ar substitui legiuitorului constituant originar. Or, interpretarea nu este o activitate generatoare de norme juridice, ci de explicitare a acestora [a se vedea, cu privire la interpretarea normelor juridice, Decizia nr.619 din 11 octombrie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.6 din 4 ianuarie 2017, par. 30, și Decizia nr.61 din 7 februarie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.219 din 30 martie 2017, par. 36].»
Or, prin Deciziiile CCR 580/2016 si 539/2018, Curtea nu face decat sa tina cont de intentia/vointa legiuitorului originar, potrivit caruia sintagma „intre soti” cu nu poate avea decat semnificatia „intre un barbat si o femeie”, asa cum am demonstrat supra.
Ramane cum am stabilit…”
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Fabuloasa Motivare a Judecătorului Alexandru Vasile de la Ploiești prin care a fost ANULATĂ Lovitura de Stat a CCR. ”Se complică rău lucrurile...” - AVEM DOCUMENTUL

SRS: Marian Enache, capo di tutti capi
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)